Se-aşază tabăra ahee

Cel care i-a întâmpinat a fost eroul troian, Hector, cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. Şi Hector şi-a azvârlit lancea către oşteanul Protesilau, care-a-nroşit numaidecât, cu sângele-i, glia troiană. De fapt, Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. Însă Ulise s-a ferit. În urmă-i venea Protesilau. Şi lancea i s-a-nfipt în piept, fiind cel dintâi dintre războinici căzut pe ţărm, în faţa Troiei.

Pe urmă a sărit Ahile, urmat de prietenu-i Patrocle, şi cei doi Aias, şi alţi regi, care s-au şi încins la luptă.

Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate.

Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. Tabără mare şi întinsă, cu mii şi mii de corturi. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal, al celui care conducea întreaga oaste, Agamemnon. În apropiere, lângă piaţă, îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. El era dornic să audă, să afle şi să ştie tot. De-aceea îşi pusese cortul în aşa chip, încât nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale.

În schimb, la cele două margini, în locurile cu primejdii, şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina, voinicul Aias şi Ahile. Ei şi-au pus corturile astfel, dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere.

Spre partea unde era Troia, tabăra mai era ferită de un val mare de pământ şi-un şanţ săpat foarte adânc.

Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput.

O! Mintea parcă se-nfioară de cât sânge a curs la Troia. Oştenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii, după voinţa regilor.