Tezeu ajunge regele Atenei

Tezeu, cuprins de deznădejde, a cătat către soţii săi. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă.

„Eu i-am scăpat de Minotaur, şi-acum tot eu să-i nimicesc? I-aşteaptă mame-nlăcrimate. Am oare dreptul să-i ucid? Trebuie să-mi jertfesc iubirea”.

Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos – pe când dormea, la miezul nopţii – şi el, suindu-se cu ceilalţi, iar, în triremă, au fugit10.

Când s-a trezit spre dimineaţă, fata lui Minos a plâns mult fuga iubitului Tezeu. Dar zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă, şi nunta s-a făcut pe loc. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. Deşi în suflet – cum se pare – l-a păstrat veşnic pe Tezeu.

În vremea asta atenienii, purtaţi de vânturile bune, pluteau mereu, neosteniţi, şi se-apropiaseră de Atena.

Atâta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese, părăsind-o pe Ariadna, ei au uitat să dea jos pânza neagră, de doliu, ce era prinsă de cel mai-nalt catarg.

Egeu, ce-i aştepta pe coastă, văzând că pânza nu e albă, a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. Că a pierit deci şi Tezeu.

Îndurerat prea mult, bătrânul s-a aruncat în apa mării. Iar valurile l-au izbit de stâncile din ţărm, zdrobindu-l.

De-atunci şi marea, unde el şi-a sfârşit viaţa, a luat numele de Egeea.

Când a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntâmplat, a vrut şi el să se omoare. Însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. L-a-ncununat şi i-a grăit:

— Tu ne-ai scăpat de-atâtea fiare şi de tributul ruşinos. De aceea te alegem rege.

Tezeu nu s-a împotrivit. A rămas rege în Atena. Dar a trimis un car să-i vină mama sa, Etra, din Trezena, să nu mai fie-atât de singur, de trist şi de nemângâiat.

Şi mulţi artişti de la Atena, din Argos sau din alte părţi, au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntâmplările acestea.