Tinerii sunt salvaţi

Minos privea şi nu credea. Tezeu îi întindea inelul, şi Ariadna, prăbuşită jos, la picioarele lui Minos, plângea. Plângea, dar nu de spaimă. De bucurie hohotea!

— Vezi, tată? Vezi că-i fiu de zeu?

Dar regele a luat inelul şi mânios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fie-nchişi în labirint.

Atâta că în timpul nopţii, fiica lui Minos, Ariadna, s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul, un arhitect numit Dedal.

— Dă-mi ajutor! i-a grăit dânsa. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tânărul iubit de mine. Ajută-mă, fii bun, Dedal!

Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. Să-i dea şi un pumnal tăios.

Fata s-a furişat prin beznă şi, dându-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul, s-a-ntors tiptil în încăperi.

Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe atenieni, mai mult în brânci, şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur.

Tezeu a prins chiar la intrare, de-un stâlp al porţii, un cap de aţă, şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncâlcite, a început să desfăşoare ghemul cel gros, pe-unde mergea. Deodată le-a ieşit în cale îngrozitorul Minotaur. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi, când dihania aceea s-a repezit spre-atenieni, flăcăul l-a împuns în coastă. Fiara s-a-ntors mugind spre el.

Toţi erau înlemniţi de spaimă. Numai Tezeu, cutezător, l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa, lovindu-l fără încetare în ochi, în coaste, sau în piept, şi fiara care mânca oameni s-a prăvălit răgind cumplit8.

Tinerii s-au pornit să sară în chiote de bucurie. L-au sărutat pe-nvingător şi, urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint, au ieşit toţi, teferi, afară.

S-a-ncins apoi o horă mare. O horă nemaipomenită, cu chiote de bucurie, de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cântată de aezi9.

Cât timp s-a tot danţat acolo, Tezeu s-a înţeles, pesemne, cu fata regelui din Creta şi, chiar în noaptea următoare, fata lui Minos, Ariadna, s-a strecurat pe nesimţite până la ţărmurile mării. Aici o aştepta Tezeu. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri.

Şi-aşa, precum spune legenda, ei au plecat nestingheriţi. Tezeu şedea vesel la cârmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. Iar ea, nespus de fericită, căta duioasă-n ochii lui.

Dar zeii sunt geloşi pe oameni. În calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate, Dionisos, fiul lui Zeus. Nu l-a văzut decât Tezeu, şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu, rostind:

— Fata lui Minos, Ariadna, e hărăzită, din Olimp, să-mi fie soaţă numai mie. Chiar Afrodita s-a-nvoit. Deci tu cată s-o părăseşti, făcând popas, acolo-n Naxos, insula ce se vede-n zări. De n-ai să laşi copilă-n Naxos, ca s-o iau eu, nu-ţi mai vezi casa, nici tu, nici soţii tăi de drum. pentru că vă prefac în broaşte.

Şi zeul vinului, cu tirsul, a făcut semn de-ameninţare către toţi tinerii-atenieni.