Urmaşii lui Cadmos ridică Teba cea cu şapte porţi

Urmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa6: Zetos şi Amfion. Ei s-au gândit să facă la poalele cetăţii marele oraş, Teba, visat, de mult, de Cadmos. Teba cea cu şapte porţi.

Zetos era de-o forţă de neînchipuit. În schimb, celălalt frate, pe nume Amfion, era un cântăreţ destoinic ca Orfeu.

Când s-a început lucrul la zidurile Tebei, Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţii-nvecinaţi.

Într-adevăr, cu forţa-i uriaşă, olimpiană, aducea pe spinare stânci mari rupte din munţi.

Amfion nu jurase că va face vreo muncă. Avea un trup firav, însă, cântând din liră, ca divinul Orfeu, acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. Şi munţii veneau singuri spre zidurile Tebei, ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug.

Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi, ca ele s-amintească lira lui Amfion, ce avea şapte corzi.

Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. Numele li s-au dat după şapte copile, pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea7.

Afară de eroii Zetos şi Amfion, un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios.

Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta; dar în palatul său era multă mâhnire, căci nu aveau copii.

Vroind să dobândească un prunc în casa lui, regele s-a rugat de marele Apolo, şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei:

— Soţia ta, Iocasta, îţi va da un fecior. Însă el e ursit ca să-şi omoare tatăl; să-şi pângărească mama şi să umple de sânge şi doliu şi durere tot poporul teban. Este încă o jertfă pe care o cere Ares, fiindcă pe-aceste locuri, unde se-nalţă Teba, i-a fost ucis feciorul, balaurul, de Cadmos.

Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. Părul i se făcuse, pe capul său, măciucă. Cutremurat de spaimă, Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire.

Într-adevăr, Iocasta, în anul următor, a dobândit un prunc. Cât îl dorise Laios; şi-acum cât îl ura! Şi el a luat copilul şi l-a azvârlit pe-un munte, pe muntele Citeron, ca să-l mănânce râşii care foiau pe-acolo.

Dar s-a-ntâmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corintian; şi el a luat odrasla lui Laios, cea zvârlită; şi-a dus-o în ţara sa.

Iar regele8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. Văzând el pe micuţul atât de oropsit, s-a hotărât să-l crească ca pe copilul său.

Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint, unde s-a făcut mare, voinic şi înţelept, fiind el numit Edip.