Vacile lui Gerione

Cea de-a zecea ispravă săvârşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe, în asfinţitul lumii.

— Te vei duce, Heracle, i-a poruncit din nou regele Euristeu, la marginile lumii, unde seară de seară coboară Helios – strălucitorul soare, ca să se odihnească. Acolo vei afla pe-un uriaş, Gerione, într-o insulă mică, numită Eritia. Uriaşul Gerione, un nepot al Meduzei, are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. Tu să mi le aduci pe toate la Micena, şi, de nu eşti în stare, te voi scurta de cap, cu legea-mi de stăpân.

Şi-a trecut Heracle marea în Africa, cu-o plută săvârşită de mâna lui, pe ţărm, dintr-un copac uriaş. De-aici, prin Libia, a sosit după multă, prea multă oboseală, străbătând tot pustiul, chiar la capătul lumii25. Acolo-i o strâmtoare, unde se întâlnesc Oceanul nesfârşit, Africa şi Europa. Pentru că acest drum îl istovise mult, Heracle-a vrut să lase, pe veci, o amintire a suferinţei sale. Şi-atunci a smuls din coaste două stânci mari, albastre. Le-a aşezat cu grijă, de-o parte şi de alta, în strâmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. Stâncile din strâmtoare s-au numit de-atunei „Coloanele lui Heracle” 26.

Insula Eritia, ţinta eroului, se găsea însă-n larg. Nu era nici un mijloc s-ajungă pân-acolo. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută.

Venise însă seara, şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă.

Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspândea dogoare atât de nemiloasă, încât bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. Şi, supărat amarnic, a pus mâna pe arc. Era gata să tragă în zeul Helios, crezând că vrea anume să-i pârjolească trupul. Dar zeul Helios, mişcat de voinicia eroului teban, l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte:

— Lasă arcul încolo, căci eu sunt Helios, zeul ce încălzesc pământul şi pe oameni. Şi, fiindcă ştiu că vrei s-ajungi în Eritia, uite, îţi împrumut barca mea cea rotundă, făcută de Hefaistos din aur şi argint, a rostit Helios. Însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. El nu are un trup, ci trei, prinse din mijloc. Are trei capete şi şase mâini enorme. La fel, şase picioare. Luptând, el te izbeşte cu câte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. Mai bine nu pleca.

Totuşi, fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. A şi sărit în barca rotundă, fermecată, vâslind spre Eritia. La ţărm s-a arătat alt uriaş, Eurition – ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione – şi câinele său, Ortos.

Ortos avea şi el două capete hâde şi era frate bun cu câinele lui Hades, paznicul din Infern.

După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos, Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpânul cirezilor de vaci, uriaşul Gerione.

Lupta n-a fost uşoară, Heracle-a fost lovit; dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute, şi a plecat spre casă.

Trecuse în Europa şi îşi mâna cireada prin munţii Pirinei, prin Galia, pe urmă prin Italia. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă, ce s-a pornit înot până-n Sicilia. A trebuit s-o caute, să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon, care o ascunsese într-o cireadă-a lui. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. Aici, zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. Lovite de turbare, s-au rătăcit prin lume, în cele patru colţuri. Iar le-a căutat voinicul. Cu greu le-a adunat şi le-a adus pe toate regelui Euristeu.

Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale, soaţei lui Zeus, Hera.