Adonis

Legenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Cum s-a plecat zeiţa, căci Eros era mic, nu ştiu cum o săgeată, ce se ivea din tolbă, a atins sânul mamei. Puţin, puţin de tot. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă, pe dată, străbătută de un fior ciudat. Iubirea-i pătrunsese în inimă, fierbinte.

A-nchis o clipă ochii, şi când şi i-a deschis, i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş, un vesel vânător, cu numele Adonis.

Era aşa de chipeş vânătorul Adonis, încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo, zeul cel mai frumos. Iar între pământeni nu se găsea niciunul să-i fie deopotrivă.

L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis, încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe… şi jertfele aduse de pământeni. Şi tot… Tot ce avea lăsase… Şi l-a urmat pe-Adonis.

Adonis, de asemeni, s-a-ndrăgostit de dânsa. Mai ştii? – ţintit de Eros, sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri, pe care îl purta zeiţa Afrodita3.

Numai că, de-astă dată, Adonis poruncea. Lui nu-i plăcea găteala, şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde, brâul cel fermecat, spinulele de aur, agrafele, cerceii, brăţările rotunde, şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot, un peplon sau un hiton, cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4.

Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere, fără de nici un murmur. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi.

Ea, care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul, cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare, să nu i se întâmple, cumva, vreo vătămare, ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis, vânătorul:

— Iubitule, fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Eşti muritor, şi fiara, cu ghearele-i grozave, cu colţii ascuţiţi, te poate sfâşia. Fii curajos cu iepurii, cu cerbii. Nu te lupta cu leii, cu urşii sau mistreţii. Nici vârsta ta, nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice, haine, nu pot să-ţi scape viaţa. Fereşte-te, iubite. Te roagă Afrodita. Nu te vârî-n primejdii…