Zeus inspiră Afroditei o dragoste nesăbuită

Ei bine, pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi, ca să se răzbune, să poată şi el râde de slăbiciunea ei, i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor.

Zeiţa, după voia cerescului său tată, a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Şi-acest voinic, Enea, c-o mână de viteji, va-ntemeia cetatea cu nume mare: Roma.

În acest chip, romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2. Dar, după cât se pare, ea nu se bucura de înrudirea asta. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise, un simplu muritor.

— Din vina ta, spunea ea troianului Anhise, eu îndur umilinţe. Căci zeii se temeau, mai înainte vreme, de ce puneam la cale. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi, pentru că, rând pe rând, eu unisem pe zei cu fete pământene. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri, căci eu însumi greşit-am, şi chiar mai mult ca ei. Simţirea mea zeiască a fost, la fel, târâtă de-o oarbă rătăcire, şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea…

Zeiţa, căindu-se de faptă, s-a despărţit de tânăr, spunându-i la plecare:

— De vei vorbi, vreodată, troianule Anhise, ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă, Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera! … El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi! …

Şi, poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri, purtat de porumbiţe, îl părăsi pe-Anhise.

Plecă prin lumea largă, urmată de cortegii, de hore şi charite, şi de un copil, Eros.

Copilul se născuse din dragostea cu Ares, zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească.

Săgeţile lui Eros erau de două feluri: unele făurite din aur, înmuiate cu vârfu-n foc şi miere, iar altele de plumb, cu vârfu-rile negre, mânjite cu otravă.

Iar zeul, bun de joacă, la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici.

Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea: cu miere, fericită; cu fiere – în dureri, stropită mult cu lacrimi.

Ba, uneori, feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Nici de părinţii lui.

Pe Zeus îl ţintise. Pe Ares, tot la fel. Şi chiar pe Afrodita…