Ca să-şi aline dorul de-o astfel de copilă, artistul se închise la în atelier şi, luând în mână dalta, se-apucă să cioplească, din fildeş, o fecioară, aşa cum şi-o visase7.
Veneau la uşă prieteni, artişti tot ca şi dânsul, şi-l întrebau:
— Ce tot faci, Pigmalion, mereu închis în casă? …
— Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător, le răspundea artistul.
Şi nu deschidea uşa. Lucra fără-ncetare, făcând din noapte zi.
Sfârşind apoi cu munca, el însuşi, Pigmalion, a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Gura-i părea o floare, zâmbind în zori de zi sub raza purpurie, şi corpul de zăpadă, ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. cum nu se mai văzuse.
Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Îi luă şi giuvaere. Aduse din grădină flori roşii, îmbălsămate, şi-i aşternu covoare şi perne peste tot.
Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui, spunându-i frumoasa Galateea.
Şi nu mai era singur. Era cu Galateea. Ei îi spunea acuma tot ce gândea, şi fata îi surâdea sfios, cu gura tăiată fin în fildeş, de parcă-l pricepea. Iar când lucra, artistul o întreba mereu:
— Tu ce spui, Galateea? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu? …, Lui îi părea că fata-i răspunde:
— Da, iubite…
Şi, ascultând răspunsul, artistul se-ncorda. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche… Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii.
Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră, în fildeş sau în lemn, neîntrecutul sculptor…