Sculptorul sihastru

Si vieţuia, se spune, într-un oraş din Cipru6, pe vremuri, un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni, din marmură şi fildeş, din piatră sau din lemn. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. Avea o casă mare, grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Dar el trăia sihastru, cu câţiva sclavi ai săi, căci nu avea soţie. Nici nu voia să aibă, deşi, trecând pe uliţi, îi aruncau ochiade copilele din Cipru, iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri.

Dar Pigmalion, artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Şi rămânea tot rece, tot singur, în tristeţe.

Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri, rămase din trecut, erau tot mai uitate. Fetele, altădată harnice, iubitoare de casă şi modeste, căutau acum ospeţe cam nelalocul lor, şi straie deşucheate, şi danturi zgomotoase. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Graţia se pierduse. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă, vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine.

Purtările acestea îl mâhneau pe artist, şi visurile sale despre o fiinţă pură, gingaşă, devotată, pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa, se spulberau pe rând.