Călătoria în ţinutul lui Hades

Neîmpăcată încă, zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades, sub pământ.

— Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades, îi spune Afrodita, şi cere-i Persefonei, gingaşa lui soţie, să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă… Cată să vii degrabă, căci plec la un ospăţ…

Porneşte iarăşi fata. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. Străbate peste fluviul, pe unde treceau morţii. Şi trece chiar de Cerber, de câinele lui Hades, cel cu trei capete, ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii, domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci.

Se spune despre Gheea, strămoaşa tuturora, că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. Şi cum, necum, copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona.

Şi-o roagă:

— Dă-mi, zeiţo, balsamul ce ţi-l cere, în cutioara asta, mama soţului meu, frumoasa Afrodita!

Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut, şi pleacă iar Psiheea, să-l ducă Afroditei. Zeiţa, la plecare, o sfătuise bine:

— Să nu deschizi capacul. Balsamul din cutie e numai pentru zei… „E pentru zei, ştiu bine, se frământa Psiheea, călătorind pe drumuri, şi cerceta cutia. O, de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Cât de puţin. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros, şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Iar el, văzându-mi chipul, să mă-ndrăgească iarăşi…”

Şi tot gândind în sine, aproape fără voie, mânată de iubire, Psiheea-ntredeschide capacul, binişor.

Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru, şi fata cade jos. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit.