Psiheea porneşte în căutarea soţului

Pe când frumosul Eros era închis în casă, Psiheea şi pornise pe munte… şi plângea:

— Ce-am să mă fac, o, Eros? … Unde te pot găsi? … Sunt singură, mâhnită… şi te iubesc atât…

Şi, năzuind un sprijin, aleargă-n templul Herei, căci dânsa ocrotea familia, căminul. O roagă pe zeiţă. Imploră şi pe-alţi zei. Dar nimeni n-o ascultă, nu-i ia durerea-n seamă.

— Tu eşti o muritoare, şi dânsul e un zeu. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene? Nu mai gândi la el, căci n-o să-l mai revezi… îi răspundeau mai toţi.

Psiheea nu se lasă, ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii, Afrodita. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ.

Şi plecă… merge, merge… îndură suferinţe, şi frig, şi foame, sete şi piedici cu duiumul… Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită:

— Tu eşti, zeiţă, mama lui Eros, soţul meu… Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă… Fii bună deci, zeiţă, pe cât eşti de frumoasă…

Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. Dar după-atâta trudă, tot fata-i mai frumoasă. De ură-nverşunată, zeiţa se încruntă, rostindu-i printre dinţi:

— Vrei să mă faci bunică, pe mine, Afrodita, zeiţa frumuseţii? Vrei să mă faci bătrână? Tu, ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă, poate mai mult ca zeii, poate mai mult ca mine? … Să vină două sclave: Grija şi Întristarea! … Luaţi-o şi biciuiţi-o… Dar ştiţi, cum se cuvine!

Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. O-nvineţiră toată. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi, şi luă ea însăşi biciul. Îi sfâşie veşmântul, o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.

Apoi, însângerată, o puse şi la muncă. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. Erau acolo boabe de mac, fasole, linte, grâu, orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi, grămezi, pe soiuri…

Când se sfârşi cu munca, îi porunci să plece într-o pădure deasă, unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni, şi să-i aducă lână. (Lâna era de aur.)

Pe urmă o trimise în vârful unui munte, păzit cu străşnicie de sute de balauri. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă.

Dar dragostea, dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii, să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite…