Călătoria lui Zeus pe pământ

După ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori, trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala, durerea, suferinţa şi alte rele fără număr, tot nu era împăcat cu sine.

Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc, îl mânia. Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie, din acea zi, de la Mecona, când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară.

Le-a poruncit, deci, să-i ridice altare multe, temple mari, şi să-i aducă sacrificii. Şi-n primul rând, el a trimis, într-o pădure din Dodona, o porumbiţă fermecată, cu pene negre ca tăciunii. Ea s-a lăsat într-un stejar1, pe-o cracă lungă, şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor. Vorbea cu voce de femeie:

— Voi, oamenii, spunea porumbiţa, faceţi aicea un oracol. Vântul când va sufla prin frunze, vântul trimis de însuşi Zeus, şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului

— Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze, nici şopotul izvorului, au răspuns unii dintre ei.

— Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa. Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare, cum suferă şi Prometeu.

La vorbe din acestea, mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă. Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă.

Totuşi, pentru că se temeau de Zeus, i-au ascultat poruncile, primite prin preoţii săi, care-i slujeau oracolul, i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. În cinstea lui, precum dorea, s-au pus la cale jocuri, lupte, concursuri şi serbări vestite, numite-apoi olimpiade2.

Zeus, văzându-şi templele, părea ceva mai mulţumit. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Ţinea, cu toate astea, fulgerul său necruţător, gata să-l zvârle, fără milă, către pământ, de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire.

Era deci Zeus mulţumit, când, iată vine zeul Hermes şi îi aduce, în Olimp, veşti nu prea îmbucurătoare.

— Nu râd pe faţă muritorii, îi spune Hermes la ureche. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine, când ţi se pleacă la altare, când duc ofrande templelor. Iar uneori – e drept că numai aşa, pe-ncetul, pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp.