Metis pregăteşte o băutură fermecată

Din fericire pentru dânsul, Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător.

Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Dar ştim că a vorbit cu ea. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă, dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos.

Fiica titanului Ocean, văzând pe Zeus că îi jură, atât de-nflăcărat, iubire, şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine.

— Ce vrei să faci în primul rând? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei.

— Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el…

— Atâta vrei? … Asta-i uşor! … a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii, pe malul fluviului Ocean. De-aici ea a cules o plantă. O plantă verde şi spinoasă, din care a făcut îndată o băutură delicioasă, care părea a fi nectar.

Reea, nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii, a luat această băutură, şi-a pornit repede acasă.

Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos, că dânsul i-a strigat s-aducă un ulcior mare cu nectar.

— Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios.

Reea atât a aşteptat. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător, însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis.

Nebănuind nimica, zeul a luat în mână vasul plin, l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin, a şi simţit că-i vine rău. Tot trupul i se-ncrâncenă şi se zbătea ca-n pragul morţii. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă, teferi, copiii: Hestia, Demetra, Hera, şi Hades şi Poseidon.

Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu.