Fântâna Castaliei

Încununat apoi cu laur, Apolo a plecat prin lume. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. Dar, ca un demn fiu al lui Zeus, le-a părăsit, la rând, pe toate. Fiii lor au întemeiat multe oraşe, în Elada. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul, cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.

Era însă pe acea vreme o tânără, Castalia, fiică a regelui din Delfi. Fata avea un har: cânta, cum nu putea să cânte alta. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei.

Zeul, văzând-o, a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie.

Castalia iubea pe altul, pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă, până la moarte, amândoi. Zeul Apolo ştia totul, ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus:

— Te chem la luptă, fecioraş! … Eu trag cu arcul, tu cu lancea. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine… Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea, zeul a şi tras o săgeată.

Păstorul a căzut în brânci, apoi pe spate, şi-a murit. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata.

Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Zeul s-a apropiat de dânsa, spunându-i în acelaşi timp:

— Iubitul tău piere pe munte. L-am izbit cu săgeată-n piept. Acum poţi fi soţia mea. Eşti liberă… Vei fi a mea…

Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Dar ea n-a stat să se gândească. A sărit în adâncul apei.

Zeul n-a mai putut s-o scape; dar a rostit îndurerat:

— Apa în care te-ai zvârlit, Castalia, va căpăta numele tău. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui, de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede… Iară poeţii, de vor vrea să spună stihuri măiestrite, să cânte imnuri zeilor, vor trebui să se adape întâi de-aici, şi-apoi să pună mâna pe liră, ca să dea glas strunelor, în viers vrăjit… ⁵

El însuşi, zeul, a rămas acolo timp îndelungat, rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii, şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.