Zeiţa cu ochii de azur

Atena, fiica lui cea dragă, nu se născuse ca oricare, ci-n nişte-mprejurări ciudate.

Zeus îi promisese copilei lui Ocean, lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. Şi se ţinuse de cuvânt.

Trecuse vremea cuvenită, şi Metis trebuia să nască. Copilul era chiar Atena. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntâmple în viitor.

Zeul Uranus, înstelatul, i-a răspuns că soţia lui, zeiţa Metis, va naşte-n primul rând o fată, apoi va naşte un băiat. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc.

Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Zeus a tremurat de spaimă, auzind ce-i urzise Moira, destinul neînduplecat.

Şi, reîntors acasă, Zeus a poftit-o la el pe Metis. Până să înţeleagă, biata, ce are soţul său de gând, acesta a şi înghiţit-o.

— Numai aşa puteam să fac, a rostit el spre ceilalţi zei, ca să înlătur nenorocul ce ne pândea, astfel, pe toţi…

A înghiţit-o, deci, pe Metis, cu pruncuşorul ei cu tot, urmând şi el pilda lui Cronos, care-şi mânca odraslele.

A trecut timpul, până-n ziua când Metis, dac-ar fi trăit, urma să nască pe Atena. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. Neştiind cum să-şi potolească această mare suferinţă, a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2. El era meşter priceput, avea o fierărie-n Lemnos3. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă, cu tăiş bine ascuţit.

Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său:

— Am sosit, iată, la porunca-ţi, cu o secure ascuţită…

— Bine, Hefaistos, a spus zeul stăpân, despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât?

Hefaistos a rămas mut, şi de uimire, şi de teamă:

— Cum?! Să-l lovesc pe tatăl meu, pe tine, Zeus, nu glumeşti? a cutezat să mai întrebe.

— Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. Despică-mi fruntea mai curând. Nu pot să rabd durerile…

Cu Zeus nu era de glumă, mai ales când se supăra.

Înăbuşindu-şi în el frica, Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său, cât a putut.

Când a izbit securea ţeasta, s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbândă. Din creştetul nemuritor, cum spun legendele eline, s-a ivit o zeiţă mândră, purtând o platoşă de aur, pe frunte coif, în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4.

Olimpul, cât era de mare, s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Pământul s-a cutremurat. Marea, de-asemeni, a vuit, şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Ba chiar şi Helios din cer, soarele cel strălucitor, fiul titanului Hiperion, şi-a oprit carul său de foc şi a privit, neliniştit, către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui, Atena.

Iară Atena, nou-născută, era atât de frumoasă, încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. Ochii zeiţei, mai ales, erau albaştri-verzi, făuriţi parcă din azur. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ, însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ, să stea pe veci nemăritată.

Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ, şi a rostit:

— Te vei numi Palas-Atena! 5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui…

De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii, a cugetărilor adânci şi a priceperii depline, în muncă sau în bătălii.