Fiul titanului Iapet creează omul

Când a ajuns bărbat în toată firea, Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil: cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri, în stare să conducă bine, să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ?

Gândind timp îndelung, titanul a luat în pumnii săi ţărână. Ţărâna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece, care ţâşnea dintr-un izvor. S-a apucat apoi de lucru. A făurit, muncind cu grijă şi cu migală, un corp de om, de bărbat2, ce semăna leit cu zeii.

Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu, omul a început să umble, ca orice fiinţă pe pământ, să-şi caute hrana, să trăiască.

Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă, ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor, să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut.

Atena, după cât se spune, avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat, deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. De-aceea, ascultându-i glasul, Palas-Atena s-a-nvoit. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu.

Omul a căpătat şi cuget. Gândul lui a-nceput să zboare.

Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal, vreo pasăre. Dar omul, ce semăna leit cu zeii, nu îi era deloc pe plac.

Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul, nou creat din tină, să-i stea supus, îndatorat, şi să-l slăvească-ntotdeauna.