Io e preschimbată în junincă

Calisto este sus, pe boltă. Egina-i insulă în mare. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă, glăsuia Zeus către Hermes.

— Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Sunt flori pe lume câte vrei. Îţi poţi afla alte soţii, îi răspundea şiretul Hermes.

Şi mai trăia pe-atunci, în Argos8, oraş vestit, înfloritor, o preoteasă-n templul Herei, ce purta numele de Io.

Tatăl acestei fete, Io, era alt fluviu zeu, Inahos, ce uda ţara Argolidei.

Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Din cer o urmărise lacom, cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei, ca o petală de argint.

Fecioara Io, terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă, se îndrepta spre ţărm, storcându-şi cosiţele bălaie, lungi, ridicând braţele spre soare. Zeus, neostoitul Zeus, ce o pândea din slava lui, s-a repezit-naintea fetei.

Io s-a-nspăimântat de moarte. A fugit iute, ca o ciută, pe şesul înroşit de soare. Voia să se-întoarcă-n fluviu. La adăpostul tatălui, era mai greu s-o prindă Zeus. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea, şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Io s-a rătăcit prin beznă. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila.

În acest timp, zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot.

„Unde o fi plecat iar Zeus?” se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat.

Pământul era luminat de soare, ca în orice zi, numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Zeiţa, cam bănuitoare, a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi, pe loc, s-a coborât în Argolida.

Ajunsă tocmai lângă fluviu, Hera a început să strige:

— Stăpâne! … Zeus! … Unde eşti? …

N-a răspuns nimeni, se-nţelege. Zeus tăcea, în întuneric, sperând că nu va fi zărit. Dar Hera, bănuind, pesemne, că Zeus totuşi este-acolo, a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh.

Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Atâta ca şiretul Zeus, ca să nu fie prins, schimbase fata-ntr-o junincă şi sta, nevinovat, alături.

— De unde e juninca asta? l-a iscodit zeiţa Hera.

— Nu ştiu. A ieşit din pământ. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună.

— De e aşa, să mi-o dai mie! a rostit Hera, ascuţit.

— Ţi-o dau, cum nu! a răspuns Zeus, dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp.