Metra se sacrifică pentru tatăl său

Cum i-a suflat pe gât otrava, regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare:

— Aduceţi-mi bucate multe… din toate felurile… Multe…

Slugile s-au pornit în fugă, purtând mâncări nenumărate: fructe şi lapte, carne fiartă, fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Merinde care-ndestulau, mai înainte, toată ţara, nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. De ce mânca, i-era mai foame. Cerea mereu alte bucate… şi tot mai multe, tot mai multe… Mănâncă avuţia ţării… Mănâncă tot ce se găseşte, cu gura lui nesăţioasă, şi sărăceşte tot regatul, înfloritor mai înainte. Cu timpul, însă, nu mai are ce să mănânce, ce să vândă, ca să-şi mai capete bucate. Atunci pune ochii pe Metra, copila lui cea mai frumoasă.

— O vând ca sclavă, zice dânsul, şi-mi cumpăr iar bucate multe, să-mi potolească focul gurii.

Dar Metra, bănuindu-i gândul, merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon:

— Tu, zeule atât de mare, cel mai puternic după Zeus, ajută-mă să nu fiu sclavă, scapă-mă de-aşa ruşine…

Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface, după voie, în orice animal din lume.

Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Se face cal. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.

Metra se schimbă-atunci în câine. Erisihton îl vinde iute. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Fugind de la stăpân, se-ntoarce la tatăl său, ce-o vinde iarăşi.

Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton, să se hrănească.

Dar hrana, astfel dobândită, nu-i mai ajunge regelui. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Şi-atunci, se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne, împuţinându-şi astfel trupul.

Până la urmă a pierit.

Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10, care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri…