Zeus, precum se povesteşte, s-a preschimbat în flacără, o flacără strălucitoare, care s-a coborât din cer, într-un vârtej ameţitor, pe malurile fluviului. El a furat-o pe Egina, a-nvăluit-o-n flacără şi, într-o clipă, a purtat-o în nişte locuri tăinuite, să nu o mai găsească nimeni. Numai că zeul fluviu, tatăl, nu s-a lăsat batjocorit. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe, răufăcătorul care-o furase pe Egina.
A mers, a mers, pân-a ajuns într-un regat numit Corint. Regele locului, Sisif, era nespus de necăjit. În ţara lui bântuia foamea, fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau, păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât, ici-colo, câte-o fructă.
Aflând atâta sărăcie, Asopos s-a înduioşat şi, cu puterea lui de zeu, a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Ţinutul s-a înveselit. Iarba a început să crească. Oamenii au ieşit la câmp, să facă noi semănături.
Drept mulţumire fluviului, Sisif i-a spus unde se află Zeus, ascuns, cu prada lui. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil, ce purta numele Eac.
Asopos a fugit s-o caute. Era atât de mânios, că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Atunci, şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ, pe care a zvârlit-o-n mare5.
Fluviul n-a mai avut ce face; a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Fata a rămas insulă, scăldată de albastrul mării. Iar fiul ei, micul Eac, crescut acolo-n insulă, de nişte oameni milostivi, a ajuns rege mai târziu.
Lui Zeus nu i-a fost destul.
— Dar fluviul are şi-alte fete, îi spunea el zeului Hermes. Cea mai frumoasă-i Antiopa, şi ea va fi soţia mea…
Precum a zis a şi făcut. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat, dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa, când adormise-ntr-un umbrar. Şi fata, neavând ce face, a trebuit să se-nvoiască. A devenit soţia lui.
Copiii ei au fost doi gemeni, Zetos şi Amfion, pe nume: strămoşi ai regilor din Teba.