Răpirea Europei

În timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus, monstrul ne-ndurat, Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. Era o tânără prinţesă, fiica lui Agenor, un rege care domnea-n Fenicia12.

Prinţesa se juca-ntr-o zi, cu prietenele sale bune, pe-o pajişte, la ţărmul mării. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete, pentru altarul Afroditei, mândra zeiţă-a dragostei.

Cântând voioase şi zburdând, ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic, cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei.

Zeus se preschimbase-n taur. Se-amestecase-ntr-o cireada, care păştea pe malul mării. Dar, mai-nainte, poruncise fiului său, pristavul Hermes, să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.

Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes, Zeus s-a apropiat, pe-ncetul, de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.

Hermes a mânat mai departe cireada, către o pădure. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp, schimbat în taurul de aur.

În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat:

— Europa, vino să te miri… N-ai mai văzut astfel de taur. Părul lui e ca aurul, ochii ca bolta cea senină, pe fruntea lată poartă coarne încovoiate, tot de aur, şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor.

Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur.

— Aşa e, s-a mirat şi dânsa. Ochii acestui animal par ochi de om, parcă grăiesc. Ce vrea să spună nu-nţeleg. Însă, de bună seamă, iată-l, ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare… şi să ne plimbe. Asta vrea…

— Da, da! au spus şi celelalte copile, într-un singur glas. Cu capul face semn spre noi, să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Numai că nouă ne e frică. Cum? Tu, Europa, îndrăzneşti?

— Eu îndrăznesc, a răspuns dânsa. Priviţi-l doară ce blând e. Din botul lui se-mprăştie miros de flori, ba… parcă… staţi! … mireasmă de ambrozie.

Şi, fără nici o chibzuială, Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Acesta se ridică-ndată, pornind cu paşii-i majestuoşi, întâi încet, apoi mai iute, apoi în goană, şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. Se-aruncă… şi înoată, înoată, mai către larg, mai către larg…

Europa, când se vede-n valuri, plânge şi ţipă-nfricoşată:

— Vai, ce mă fac, surorilor? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata, să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte…

Dar taurul cu păr de aur, mugind cu glas de trâmbiţă, îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor.

Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. Taurul luneca pe ape, repede, repede ca vântul. Poseidon, zeul mărilor, înconjurat de nereide, îmblânzea marea-n calea lor. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur, iar taurul, Zeus, mugea, strigându-şi tare biruinţa.

Fata era înspăimântată. Plutiseră întreaga zi, şi-abia acuma, pe-nserate, vedea un ţărm, în depărtări.

Către ţărmul acesta, Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. Apoi, dispare ca prin farmec.

Nu trece mult şi se iveşte, acolo, sub copac, un tânăr. Tânărul vine lângă dânsa. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.

— Cine eşti tu? întreabă el, în ochi c-un zâmbet victorios. (Dar tânărul acela era tot Zeus. îşi luase altă înfăţişare, numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.)

— Numele meu este Europa, răspunde ea. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu, Agenor, care se află-n Asia şi, înotând spre asfinţit, m-a dus în locurile astea… Spune-mi tu, tinere voinic, poţi să îmi fii de ajutor? Poţi să mă ocroteşti cumva?

— Cum să nu! … grăieşte el. Sunt regele ţinutului. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Numai că-n schimb, îţi cer şi eu să-mi fii soţie, preafrumoaso! …

Fără părinţi şi fără rude, lipsită şi de orice prieteni, Europa plânge.

— Primesc, şopteşte încet ea. Sunt singură şi fără sprijin… Zeus o prinde de mijloc:

— Vei fi regina insulei, îi spune, pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. În noaptea asta vom dormi aici, lângă stejar, dar mâine-am să te duc, Europa, în oraşul unde domnesc, unde-i palatul meu regal…