Trei feciori ai lui Zeus

La puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Doi dintre ei erau ai Herei, altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia.

Unul dintre băieţii Herei era urât, dar iscusit în meşteşugul fierăriei, iar celălalt frumos la chip, dar zvânturat şi cam neghiob. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Zeul acesta era şchiop, avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. Mama sa, Hera, povestea că într-o zi, când era mic, l-a scăpat, nu ştiu cum, din mâini. Copilul s-a lovit cam rău, şi astfel a rămas beteag. Asta spunea zeiţa Hera, dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi? Hera, când şi-a născut băiatul, văzându-l cât e de urât, s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării, să-l înece. Norocul lui a fost că Tetis, cea cu picioare de argint, soţia marelui Ocean, l-a prins în braţe pe copil, altfel se sfărâma de tot.

Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui; l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund, sub mări.

Peste o vreme, când băiatul se înălţase binişor, s-a întors iarăşi în Olimp.

Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Nu ştim ce pricină era, dar Zeus se răstea grozav. Băiatul l-a rugat să tacă, să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Zeus s-a supărat mai rău.

— Mă-nveţi pe mine ce să fac, ologule? i-a răcnit el. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti? …

N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt, şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. L-a aruncat, ca pe-un pietroi. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos, frânt.

S-a ridicat încet… Trupu-l durea mai peste tot. Era acuma şi mai şchiop. Picioarele i se urneau cu greu, sub trupul lui voinic. Dar cum era de priceput, şi-a făcut fierărie-n Lemnos: o fierărie ridicată în întregime din aramă, bătută-n stele de argint, cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor, pe un pitic numit Chedalion.

Apoi, acolo-n fierărie, a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica, pe Atena.

Poate mai mult ca o răsplată, după această întâmplare, Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp, dar şi zeu peste meşteşuguri.

Celălalt fiu, pe care Hera îl dăruise soţului, era chipeşul tânăr Ares. Era frumos, înalt şi zvelt, însă încetinel la minte. Cuvântul nu şi-l respecta. Era întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgând.

Chiar tatăl său, stăpânul lumii, îi spunea uneori aşa:

— Eşti un zeu rău şi nestatornic. Toţi te urăsc, flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă, discordie şi bătălii… Crud precum eşti, de nu erai feciorul meu, de mult te-aş fi gonit din cer…

Aşa stând lucrurile, Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares.

— Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept; zeul războiului hapsân, săvârşit fără chibzuială, care aduce doar prăpăd, sânge vărsat şi lacrimi plânse, i-a rostit Zeus fiului.

Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi, chiuind, s-a repezit cu suliţa către pământ, să caute sfadă şi măcel.

Zeus, privind în urma lui, îşi zise sieşi, surâzând:

— Nu mi-a dat Hera fii de soi. Unu-i urât, altul neghiob… o să-mi mai iau şi-alte soţii. Doresc să am odrasle multe, şi Hera nu mai poate-avea…

Găsindu-şi deci acest motiv, Zeus, cu tot necazul Herei, şi-a luat curând şi-alte soţii. Una din ele a fost Maia, zeiţă din Arcadia. Şi ea i l-a născut pe Hermes.

Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean, şi hoţ, şi mincinos, dar şi isteţ, născocitor, bun de negoţ şi bun de gură. Pentru aceste multe daruri, cu care dânsul se născuse, Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri, zeu al negoţului, hoţiei, călătoriilor pe mare şi pe uscat, şi al născocitorilor.

Era, precum spunea el însuşi, atât de hărţuit, încât nici noaptea nu putea să doarmă.

— Sunt zeul cel mai oropsit, se plângea Hermes celorlalţi zei. De dimineaţă-n zori mă scol, curăţ palatele lui Zeus. Apoi alerg la el, să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo, în ceruri, ca şi pe pământ. Mă ostenesc peste puteri. Iar noaptea, când vă odihniţi, eu port umbrele celor morţi, jos, sub pământ, la zeul Hades. Spuneţi şi voi dacă e drept?!

Astfel se plângea zeul Hermes, şi totuşi, în Olimp, era veşnic pe lângă tatăl său, se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului.