Veselul Dionisos

Multe făcuse năzdrăvanul Zeus. De-atâtea ori se supărase Hera. Şi totuşi, parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stăpânul a făcut nuntă cu Semele, copila regelui din Teba.

Cum a silit-o să-i devină soaţă, sau cum a amăgit-o, nu se ştie, dar nunta s-a făcut, pe cât se crede, chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei, Cadmos.

Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera, aflând această nouă necredinţă! Şi, dornică să se răzbune, s-a prefăcut într-o bătrână, luând chipul doicei lui Semele, cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii.

A poruncit, după aceea, să i s-aducă-un nor de aur. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Şi a pornit pe el zeiţa, către palatele din Teba. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător:

— Copilă… Cum te-ai lăsat ademenită? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor, desigur… Mulţi se pretind că-s zei, pătrund prin case, ca să înşele fetele prostuţe. Aşa socot c-ai păţit tu…

Şi-a sfătuit-o, şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr.

— Îl rogi, de-i Zeus, precum spune, să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer, Hera…

Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute, prinţesa-l roagă, mângâioasă:

— De eşti tu Zeus, şi nu altul, aş vrea să-mi împlineşti o vrere…

— Îţi jur pe Stix, rosteşte Zeus, că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât…

Şi fata râde bucuroasă:

— Atunci, să mi te-arăţi, slăvite, cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri, în strălucire şi putere, cu fulgerele-n pumni şi faţa…

— Taci! … Taci! … a vrut să spună Zeus. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.

El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori, cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. Îşi pune hainele de aur. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri, şi se pogoară iar în Teba, chiar în clipita următoare.

Semele, cum urzise Hera, apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Însă abia deschide gura, şi focul, care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare, o-ncinge iute pe copilă. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime, de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane, peste ziduri, peste podele şi-n tot locul. O iederă plină de sevă, ce-a-năbuşit şi a stins focul.