Tîlharul boierit

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba... Că năravul din fire n-are lecuire!

Un tîlhar mare făcuse ce făcuse, nu ştim unde, dar ajunsese mai mare într-un sat, staroste sau, cum s-ar spune astăzi, primar. Putea astfel să fure mai în voie. Şi gîndul lui, întreaga zi, doar la furat, ca al beţivului la crîşmă.

Ba, ca să-i meargă mai din plin, tocmeşte şi o slugă.

Pe cine să-l tocmească? Pe Tîndală, care plecase şi el prin lume să-l caute pe Păcală. Încheie cu el zapis, cum se obişnuia pe vremurile acelea. Zapis pe-un an, să-i împlinească orice poruncă fără cîrteală.

Cheamă apoi stăpînul sluga şi-i spune cu glas aspru:

— Mergem deseară să căutăm o vacă, pe care am pierdut-o mai de mult. Mi-a găsit-o cutare, dar nu mi-a mai dat-o-napoi.

— Mergem, stăpîne.

Ce putea să spună sluga? Că zapisul e zapis. Pricepe însă Tîndală la ce stăpîn e slugă. Şi hoţ şi mincinos.

— Eu am s-o iau, hotărăşte stăpînul; dar tu să stai şi să pîndeşti, să nu-mi vie vreo primejdie de cine ştie unde.

Spre seară — seară înnourată de toamnă, cu burniţă — pornesc amîndoi, cu fereală, prin sat.

Intră tîlharul în staulul unui om. Îi fură vaca. Vine cu ea afară şi o ascunde într-un aluniş, dintr-o pădure, ce-o avea nu prea departe de satul unde se găseau.

O leagă de-un copac şi o lasă-acolo, cu gîndul că-n ziua următoare s-o taie şi s-o vîndă cu preţ bun, la tîrg.

A doua zi, ţăranul păgubaş umbla prin sat.

Avea nouă copii, sărmanul. Cu laptele de la vacă îi ţinea. Se căina. Îşi smulgea părul de amar:

— Vai mie şi vai mie!

Tîndală, ce să facă? Auzea omul cum se jeluia. Iese afară din og rada unde trebăluia.

Iese afară şi face pe prostul:

— Dec, măi ţărane, că n-oi vrea să spui că ţi-a furat stăpînul nostru vaca, şi c-a ascuns-o în alunişul din pădure! Dec, măi ţărane!

Si-i face omului un semn cu ochiul.

Pricepe omul vorba lui Tîndală, fuge-n pădure, găseşte vaca-n aluniş şi şi-o aduce acasă.

Se-ncruntă hoţul la Tîndală:

— Netot ce eşti! Bătut în cap... M-ai datde gol cu neghiobia ta.

— Dec, măi stăpîne! îi răspunde Tîndală, cum avea obiceiul. De ce nu mă înveţi cînd să grăiesc şi cînd să tac? Vorbesc şi eu precum mă taie capul. Da' m-oi sili să mă deştept pe lîngă dumneatale.

— Să ştii, mai glăsuieşte încruntat stăpînul că, de se întîmplă încă o dată, eu te omor. Şi te-arunc în fîntînă.

— Să nu faci una ca asta, bre stăpîne! se roagă umilit Tîndală. Că te-oi sluji după poruncă!

— Am să te văd. Şi să te pregăteşti. La noapte ne ducem la tîrlă, unde îşi ţin sătenii oile. Cerul e tot înnourat. Înseamnă că ne merge bine.

— Stă pîne, da' la tîrlă-i un cîine rău! încearcă sluga să-l sperie pe hoţul de stăpîn.

— Nu-ţ i fie teamă! îi răspunde acesta. L-am omorît eu azi de-amiază. I-am dat drăcariţă în pîine.

Vine şi noaptea. Noapte-ntunecată şi fără lună, fără de nici o stea.

Iată-i pe amîndoi în drum spre tîrlă.

Ajung acolo.

Tîrla fară cîine.

Şi că era fără de cîine tîrla o simţise si-un lup.

Intrase lupul în mijlocul tîrlei. Rupsese nişte miei. Se pregătea să-i sfîşie pe alţii.

Era întuneric beznă.

Tîndală are însă nişte ochi ca de pisică. Şi vede lupul. C u m îl vede, îi şopteşte stăpînului:

— Asculţi?

— Ce s-ascult, măi ?

Tîndală, în gîndul lui, îşi spune:

„A venit vremea să-i fac de petrecanie tîlharului!"

Da' cu glas tare îi rosteşte:

— Stăpîne, lasă-le, zău, păcatului de oi.

Văz un mînz colo-n fundul tîrlei. Să-l prindem. Are preţ bun .

— Să-l prindem! se bucură tîlharul.

— Eu mă duc mai la deal — vorbeşte încetişor Tîndală — şi gonesc mînzul. Iar dumneata să-i ieşi în cale, gata să-l prinzi în braţe. Şi să-l luăm.

— Aşa fac, măi!

Zis şi făcut.

Se suie grabnic sluga pe-un deal. Şi începesă dea cu bota în trunchiuri de copaci, să ţipe:

— Huo! ... Huo! ... Huo !.. . Huo! ...

Lupul se sperie şi-o ia la goană.

Stăpînul îl aşteaptă.

Cînd se repede lupul, acesta: ţuşt, în faţă. Îl prinde drept în braţe.

Pe urmă... Cred că nu mai e nevoie să povestesc ce s-a întîmplat cu primarul şi lupul...

Care pe care s-a mîncat.

Vă daţi şi voi cu socoteala!

Atîta vă pot încredinţa că: din noaptea aceea, satul a scăpat de tîlhar...