XXX

ÎN SPATELE DEPOULUI 2, totul era pregătit: Comănescu personal verifică fiecare amănunt. Treizeci de comisari îmbrăcaţi în salopete de muncitori roiau prin apropiere, birourile funcţionarilor erau pline până Ia refuz cu ostaşi şi, în străzile învecinate, erau parcate, în camioane, ajutoare de rezervă. La ora patru fix, locomotiva de manevră se apropie de depou. Cercetând actele de la biroul de mişcare, această manevră nu era prevăzută pe nici un grafic. Cele două vagoane pe care le împingea locomotiva erau vechi, fuseM'i'ă scoase de mult din circulaţie şi acum, din senin, au apărut.

Comănescu, care era instalat într-un vagon de clasă, tras special în spatele depoului, se adresă lui Suciu:

Ai noroc, Suciule… Credeam că ne tragi po sfoară…

— Vai de mine, domnule comisar regal, dar se poate… Numai dumneavoastră să aveţi grijă să nu mi se întâmple ceva… Dacă se află că eu v-am informat…

— Atunci? întrebă râzând Comănescu.

— Atunci sunt ca şi mort…

— Să ştii că societatea n-ar simţi această pierdere… Bănuiesc că nu ne-ai informat dintr-un sentiment patriotic, ci din cauza arginţilor. Oricum banii n-au miros. Nu-i aşa, Bălane?

Bălan, somnoros ca de obicei, aprobă din cap.

— S-au oprit vagoanele, domnule Comănescu.

La semnalul unui ţignal, poliţiştii au înconjurat mica garnitură. Înarmaţi cu cazmale, cu drugi de fier, atacară uşa primului vagon, în mai puţin de cinci minute, uşile fură forţate. Comănescu, care se apropiase şi el de vagon, privi interesat lăzile solide pe care inscripţii scrise cu mâna indicau: fragil.

— Daţi lăzile jos! dădu Comănescu dispoziţie.

Neştiind ce fel de armament putea fi în lăzi, la indicaţia unui specialist în pirotehnie, lăzile fură purtate în braţe de parcă ar fi fost ouă. Erau grele, abia reuşiră şase oameni să le mişte din loc. Când primele scânduri fură date la o parte, Comănescu personal dezveli ambalajul de hârtie. Primul lucru ieşit la iveală era un cartonaş pe care scria cu litere de tipar: „PROŞTILOR”.

Sub cartonaş erau orânduite cărămizi.

Comănescu nici nu clipi: rămase cu mâna suspendată în aer şi-spuse încet, să nu-l audă decât Bălan:

— Băgaţi-l pe Suciu la zdup!.