XXXIII

DIMINEAŢA DEVREME, încă înainte de a răsări soarele, Pistruiatul se duse la unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, la Alifie. Pe numele cel bun se numea Costel, dar toată strada, toată şcoala îl ştia numai după poreclă. Pistruiatul îi bătu la geam de patru ori scurt, aşa cum erau samnalele la radio Londra şi aşteptă. Alifie apăru somnoros, cu părul ciufulit.

— Ai înnebunit!. De ce mă scoli la ora asta?

— Avem o treabă foarte importantă de făcut…

— Ce?

— Ai să afli.

— Unde?

— În strada Cimitirului…

— Nu se poate… Acolo, în apropierea aeroportului, e război… Mi-a spus tata. A fost toată noaptea acolo… Dacă ai vedea ce armă are…

— Nu mă interesează. Vii sau nu vii?

— Viu, dar să ştii că facem o prostie. Acolo se trage de-adevăratelea.

Pe strada Cimitirului nu mai era război. Nemţii respinseseră grupul care controla şoseaua spre aeroport şi acum luptele se duceau în apropierea hangarelor. Spre mirarea Pistruiatului, atelierul lui Ene era deschis şi câţiva muncitori aranjau în stive nişte sicrie.

— 11 caut pe domnul Ene, spuse Pistruiatul unui muncitor mustăcios.

— Ala e, arătă acesta spre un bărbat în vârstă, cu părul cărunt. Pistruiatul se apropie de bătrân:

— Am venit după mort.

— Tu, mă? se minună Ene. Dacă ar fi venit un preot nu m-aş fi mirat. Dar, mă rog. Îşi roti privirea prin curte, apoi strigă spre un bărbat îmbrăcat în haine de doc. Ghiţă!. Acesta se apropie. Ene îi şopti ceva la ureche şi omul trase în apropierea 6icrielgr un cărucior cu două rerţi. Ene şi Ghiţă aşezară un sicriu pe cărucior şi-l împinseră până în stradă.

— Băieţi, de acum încolo, Domnul cu mila.

— Mie mi-e frică de mort, spuse Alifie după ce tâmplarii intrară în curte. Pentru asta m-ai chemat?. Mai bine nu veneam.

— Nu-i mort, mă idiotule!. Uită-te aici. Saltă capacul! Sicriul era plin cu benzi de mitralieră şi cu grenade.

În apropierea fabricii de hârtie un ofiţer neamţ îi opri.

— Was ist das?

— Nici un das, se cocoşi Pistruiatul. Nu vezi, un mort. Alifie îl traduse pe Pistruiat. Întâi îşi împreună mâinile pe piept şi spuse:

— Caput.

Numai să nu se uite în sicriu, mormăi Pistruiatul.

— Was ist das sicriu?

Pistruiatul îşi aşeză braţele în cruce pe piept şi-i spuse cu evlavie:

— Mă-ta!.

Neamţul dădu din mâini şi-i lăsă să treacă.