Capitolul IV         De la Restauraţie, la pacea de la Utrecht (1713)

La 1660, în Anglia a fost restaurată dinastia Stuart, în persoana lui Carol al II-laa, fiul regelui decaipitat de revoluţii” în 1649. Revenirea la regimul monarhic a fost rezultatul unui compromis politic între marea burghezie şi noua nobilime, de o parte, şi vechea nobilime, de altă parte. Primele două clase, căutând să păstreze numai pentru ele rezultatele revoluţiei, s-au izolat de masele populare, s-au simţit ameninţate de o nouă izâbucnire revoluţionară, din partea acestora. Regimul de dictatură militară al protectoratului nu s-a dovedit destul de eficient pentru a ţine masele în supunere. Moartea lui Crom-well a lipsit acest regim de o personalitate excepţională, de singura, de fapt, care se bucura ide o autoritate necontestată. In această situaţie, marea burghezie şi nobilimea raliată revoluţiei au recurs la o alianţă, pe bază de compromis, cu clasa pe care o răsturnaseră de la putere şi cu reprezentanta acesteia, monarhia. Le-au readus la putere, punându-le condiţia prescrierii culpei tuturor celor care luptaseră împotriva regalităţii şi a respectării transferurilor de proprietate pe care le săvârşise revoluţia. Regimul Restauraţiei, acceptând aceste condiţii, reprezenta numai o victorie parţială ă reacţiunii feuidalo^absolu-tiste. El trebuia să ţină seaima de transformările economioo-so-ciale (petrecute sub revoluţie, devenite realităţi de neînlăturat în viaţa Angliei.

Mercantilism şi colonialism sub Restauraţie

Una din noile realităţi implantate de revoluţie în viaţa societăţii şi a statului englez era politica economică sintetizată în actele de navigaţie, politica ce oâştiga teren în mai toate ţările europene: mercantilismul.

Regimul Restauraţiei a fost obligat de împrejurările interne şi externe să respecte şi chiar să dezvolte acest sistem, prin noi legi, care întăreau şi lărgeau prevederile actelor de navigaţie.

Din punctul de vedere al burgheziei, Restauraţia a fost un compromis, dar nu o înifrângere. Cel puţin în comerţul exterior şi în expansiunea colonială, interesele burgheziei s-au putut afirma nestjânjenite. Între 1660 şi 1688 tonajul marinei comerciale engleze a crescut cu peste 60%. Valoarea exporturilor se triplează, iar a importurilor sporeşte cu aproape 40%. Dacă în prima decaidă a Restauraţiei volumul comerţului colonial reprezenta 1/10 din totalul comerţului exterior britanic, la sfârşitul secolului el reprezenta 1/7 din total *.

Mercantilismul concepea coloniile ca un factor al realizării balanţei comerciale active. Existenţa lor trebuia să favorizeze importul, fără a se face apel la străini, precum şi exportul produselor metropolei la preţuri convenabile, pe o piaţă unde, coinicurcnţa fiind ipso facto exclusă, se puteau plasa mai uşor toate iii. ii Iniile pe care industria engleză avea interes să le vândă în afara ţării.

Din cauza aceasta, în a doua jumătate a veacului al XVIÎ-Iiti va continua preocuparea integrării coloniilor într-un si'. him economic închis, dirijat de metropolă.

Crearea unui sistem cuprinzător de reglementare a comerţului colonial este faptul central în istoria Imperiului britanic, în qpoca Restauraţiei. Operă a parlamentului, ea marchează în hişi timp statornicirea definitivă a atribuţiilor sale de a legifera în materie colonială2. Astfel, în anul 1660, un nou Act de navigaţie, supranumit „Magna Charta a comerţului englez”, instituie dreptul de depozit al Angliei pentru o serie de produse importate din colonii, ca de pildă zahăr, tutun, bumbac, indigo, demn coiloiramt. Aceste mărfuri puteau fi reexportate numai după ce fuseseră aduse în porturile engleze. În 1663, o altă lege supune dreptului de depozit al metropolei şi mărfurile europene destinate coloniilor sale. Zece ani mai târziu a fost promulgai. işa-numitul „Plantations Duties Act” (Actul de tarare pentru plantaţii), prin care se stabilea un tarif vamal unitar în, tidrul comerţului ~dintteţ coloniile engleze. Până atunci, tarifele erau fixate de colonia importatoare.

A Ibidtm, p. 224.

Aceste trei acte au fost caracterizate drept „coloana vertebrală a vechiului sistem colonial britanic” l.

Efortului de integrare a relaţiilor comerciale dintre metropolă şi colonii, i-au corespuns şi încercările repetate ale regimului Restauraţiei de a crea un organ specializat în dirija acestor relaţii. E un plam paralel cu primul, pe care se mani festă continuitatea între politica burgheziei engleze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu aceea din vremea revoluţiei. Intre 1660 şi 1665 a funcţionat, pe lingă Consiliul privii al regelui, un „Consiliu pentru plantaţiile externe”. El a fost reorganizat, de mai multe ori, fără a reuşi însă să devină un organ eficient şi cu autoritate 2.

În 1696 se creează Departamentul Comerţului şi Plantaţiilor (Board of Trade and Plantations), cu misiunea, printre altele, de a cerceta şi aplica formele de comerţ cele miai avantajoase pentru stat. Înfiinţarea acestui organ central a însemnat un moment hotărâtor în procesul de încadrare a coloniilor în schema definită a polkiciii economice mercantiliste a statului 3.

Din aceleaşi motive, generate ide principiile mercantiliste, atenţia metropolei a continuat a fi absorbită cu precădere de coloniile tropicale, de plantaţii, cărora le atribuia cea mai mare valoare. Mercantiliştii vedeau în plantaţii categoria de colonii producătoare de articole ce nu se găseau în Anglia, şi totodată inoaipabile să producă mănfurile specifice industriei şi agriculturii engleze. Asemenea colonii realizau deci la maximum posibilitatea unui comerţ care să promoveze balanţa activă a metropolei. Pentru a-1 consolida, Anglia a recurs la interzicerea introducerii în colonii a unor culturi sau a înfiinţării unor manufacturi identice cu ale metropolei, şi, ca atare, concurente. Ceea ce e mai interesant, pentru consecvenţa aplicării sistemului, e faptul că în acelaşi timp în Anglia a fost interzisă bunăoară cultivarea tutunului, spre a MÂigUPa plantaţiilor de peste mări acest monopol şi a întări astfel caracterul „compensator” a! economiei metropolei cu a coiloniiillor tropicale 4.

Henri Grimal, Histoire du Commonwealth Britannique, ed. A Ii-a, Paris, 1965, p. 20.

În opoziţie, coloniile de emigraţie, din aceeaşi logică interna a sistemului, sunt neglijate şi chiar, oarecum, persecutate. Mercantilismul nu se potrivea cu caracterul dezvoltării economice a acestor colonii. Măsunile dictate de el, avantajoase pentru plantatorii din Indiile de Vest, nu erau convenabile unei părţi a coloniştilor din America de Nord. Le păreau şicana-toare, nedrepte. Este genmenele conflictului care va duce, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, nu numai la pierderea acestor colonii, dar şi la obligativitatea – dictată şi de alte cauze – a reconsiderării întregii politici coloniale engleze.

        „Operă a agricultorilor şi 'meseriaşilor” i, aşezate mi zona temperată, coloniile din America de Nord, îndeosebi cele din Noua Anglie, produceau aproape aceleaşi mărfuri ca şi metropola. Tindeau spre o dezvoltare comercială şi manufactu-rioră. Îin peinspcotivă, apăreau mai degnabă canouirente pentru Anglia. În 1671, un om de stat englez spunea următoarele, despre Noua Anglie: „în douăzeci de ani, aceşti colonişti vor fi bogaţi, puternici, şi nu se vor sinchisi de dependenţa lor de bătnâma Anglie. Vor voi să prelucreze singuri produsele lor şi să le excludă pe ale noastre, să lupte contra noastră pe pieţele străine. Îşi vor însuşi comerţul cu Indiile de Vest şi întreg beneficiul de pe Uirma acestor colonii 2. Iar un mare comerciant mjţlez,. Josiah Ghild, constatânid faptul, declara la sfârşitul secolului al XVII-lea că „Noua Anglie este colonia cea mai păgubitoare pentru acest regat) s. Cam Irn aceiaşi ani, economistul şi statisticianul William Petty împărtăşea prejudecata care a dominat opinia publică engleză până la finele veacului al XVIII-'lea: că, în urma războiului civil şi a emigraţiei, Anglia ar fi rămas suibpopulată. În consecinţă, el socotea potrivit, printre altele, isă se recomande coloniştilor din Noua Anglie întoarcerea în vechea patrie 4.

În 1699, Board of Trade recomandă Caimerei Comunelor intnr/uorca expartulkid lâmii şi aii (produselor manufaccuirate de lân. i dm colonii, pentru a ruina întreprinderile locale, „preju-clu iu. isc acestui regat” &., G r i m a 1, op. Cit., p. 22, nota 1.

Ibidem, p. IU

G r i m a 1, op. Cit., p. 22.

M

Temerile guvernanţilor englezi nu erau neîntemeiate. Pe la 1677, comericianţii din Noua Anglie jucau un rol precumpănitor în sdhimbul ide mărfuri cu Antilele, extinzându-şi, în acelaşi timp, şi relaţiile cu Terra Nova. Un întins negoţ de contrabandă, eludlând prevederile actelor de navigaţie, era practicat de aceiaşi comercianţi cu porturile franceze, aducând pienderi aniuaile însemnate vămilor britanice K

Coloniile din emisfera vestică sub Restauraţie

Cadrul economic schiţat e unul din factorii care trebuie avuţi îm vedere, pentru înţelegerea raporturilor dintre metropolă şi colonii, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în interiorul acestui imperiu care continuă a privi „cu faţa spre vest”.

Un al doilea factor explicativ rezidă în circumstanţele politice generate de revoluţie şi apoi de restauraţie. Între 1640 şi 1660, contactul coloniştilor emigranţi cu Anglia a slăbit. Emigraţia însăşi a scăzut considerabil, nuimericeşte, în comparaţie cu puternicul exod de sub primii Stuarţi. Divergenţele de partidă, ivite sub revoluţie, lăsaseră urme în sentimentele coloniştilor faţă de Anglia. Restauraţia nu era regimul apt să regenereze coeziunea zdruncinată. În măsura în care continuatorii dinastiei Situart se arătau concesivi, pe plan economic, faţă de revendicăriile burgheziei, politica mercantilistă nu era, după cum s-a subliniat, o formulă prea fericită pentru interesele Noii Anglii j. Iar (în măsura, destul de gravă, în care Restauraţia nu învăţase din lecţia revoluţiei şi căuta să revină, pe plan politic, la regimul absolutist, această tendinţă irita, la fel ca în Anglia, spiritul libertar şi democratic, accentuat în rândurile unei părţi a coloniştilor. Cu atât mai mult cu cât, sub Restauraţie, emigraţia şi-a regăsit, din motive lesne de înţeles, coloritul ei social iniţial, dat de elementele din clasele inferioare, exploatate 2.

Cu toate acestea, lărgirea domeniului colonial englez în America de Nord a continuat. În parte, ca rezultat al intereselor aristocraţiei din Anglia, combinate cu ale plantatorilor din Virginia şi Barbados. Ele au dus la constituirea unei asociaţii care a obţinut o caută regală şi a finanţat în 1663 întemeierea coloniei numite Carolina, în cinstea lui Carol al II-lea. Situată pe coasta Atlanticului, la sud de Viriginia, în noua colonie vor predomina culturile şi sistemul de plantaţii. De către aceeaşi asociaţie a fost iniţiată, tot atunci, oolonizarea insulelor Ba-hamia. Printre cei interesaţi în afacere se numărau generalul Monk, devenit duce de Albemarle, principalull lau'tor al readucerii lui Carol al II-lea pe tron, şi lordul Shaftesbury, unul din fondatorii, peste <oâţiva ani, ai partidului whig, partid al marii burghezii şi nobilimii legate economiceşte de ea, reprezentânid opoziţia moderată faţă ide regimul Restauraţiei. Inspiratorul întreprinderii era lordul Clarenidon, pe atunci principalul ministru şi consilier al regelui *.

În alte cazuri, a oontinuat „roirea” vechilor colonii, cum se imtiâimipda'se şi înainte de 1640. Aşa, a luat fiinţă New Jepsey, confirmată de rege în 16642.

Inevitabila şi (permanenta. rivalitate anglo-olamdeză de duipă promulgarea actelor de navigaţie a dezlănţuit un nou război, între 1665 şi 1667, dar efectiv început din 1664, prin ciocniri armate între comercianţii celor două ţari, pe coastele Africii3. El a prilejuit coroanei engleze, cu concursul coloniştilor din Noua Anglie, cucerirea, în sfânşit, a mult doritei colonii, Noua Olandă.

Faptul s-a întâmfplat la 30 august 1664, când guvernatorul olandez din Noul Amsterdam, capitala coloniei, s-a predat în faţa coloniştilor din Noua Anglie şi a unei mici flote engleze, comandate de colonelul (sau căpitanul) Richard Nicolls 4.

Regele acordă această colonie fratelui său, ducele de York. Oraşului Noul Amsterdam i se schimbi numele în New York. Toată coasta Atlanticului, din Canada până în Florida, devenea astfel engleză.

Războiul aduse în schimb prejudicii coloniilor din Antile. O flotă olandeză, condusă de celebrul amiral De Ruyter, atacă ' Ibidem, p. 253.

        'A. De S a i n t-L eger – Philippe S a g n a c, La, prepon-'iice frangaise. Louis XIV (1661-1775j, Parii, 1935, p. 97 [Col. Peuples ot civilisations”, voi. X].

Historical Review”, 1957, nr. 284, p. 471 [în continuare „EHR”].

Barbadois, în 1665, bornbardâwd coastele şi aducând pagube navelor din apele insulei.

Francezii, care se alăturaseră olandezilor la începutul anului 1666, ocupară St. Christopher, Antigua şi Montserrat1.

Pacea încheiată cu ambii inamici la Breda, la 31 iulie 1667, restitui Angliei ultimele trei insule, în schimbul câtorva puncte din Acadia (Canada de est), ocupate de englezi pe la 1654. Anglia păstra de asemenea Noua Olandă, devenită New York, retrocedând olandezilor Surinaim (Guyana olandeză), ocupat il<-englezii din Barbados în 16512.

Un alt tratat, „pentru aplanarea diferendelor, înlăturarea pirateriei şi statornicirea păcii în America”, încheiat în 1670 la Madrid, aduse Angliei recunoaşterea oficială din partea Spaniei a stăpâmirii asupra insulei Jamaica 3.

În anul 1681, pentru achitarea unor obligaţii ale coroanei faţă de familia amiralului Perin, care condusese flota engleză în expediţia de cucerire a Jamaicii, regele Carol al II-lea acordă fiului acestuia, William Pann, o cartă de posesiune asupra unui teritoriu la sud-vest de New York, cu dreptul de a-1 coloniza. William Penn era simpatizant al sectei quakerilor, care, ca toate sectele religioase disidente (dissenters), nu era de loc privită cu ochi buni de cercurile guvernamentale şi ale bisericii anglicane. Penn oferi quakerilor posibilitatea de a se strămuta peste ocean. Ei întameiară colonia Pennsylvania; şi capitala acesteia, Philadelphia (oraşul iubirii frăţeşti). Diin extremita-tea ei sudică se va despărţi, în 1702, colonia Delaware 4.

Cu mult mai lia nord, se pun în această perioadă bazele timide ale unei alte zone de expansiune engleză. În anul 1667 s-a întemeiat, de către prinţul Rupert, vărul regelui, fost comandant al cavaleriei regale, în războiul civil, Compania Golfului Hudson, pentru comerţul cu blănuri din nordul canadian. O primă expediţie sub auspiciile ei, condusă în 1668 de Za-chary Gillam, avu ca rezultat ridicarea fortului Charles, la gura rduljuâ botezat Rujperit, care isc varsă în Golful Hudson, aproape de extremitatea sudică a acestuia. În 1670, compania obţinu un brevet regal pentru comerţul cu blănuri în regiunea pansion, I, pp. 266-269.

        * Ibidem, pp. 254-255.

Situată la vest de o linie care unea aproximativ fortul Charles cu Laicul Superior. Rână la 1688, agenţii companiei întemeiară pe malul golfului vreo şapte fortWHfactorii, printre care Moose (azi Moosonee), Albany, Prinice of Wiales etc

Activitatea acestor negustori de blănuri era privită cu suspiciune şi chiar ostilitate de francezii, stăpâni pe Canada, mai precis pe valea fluviului Sf. Laurenţiu şi pe regiunea de la răsărit de aceasta, ; până la coasta Atlanticului. Au izbucnit şi unele conflicte, înlăturate abia în 1713, prin pacea de la Utracht, aânid Franţa a recunoscut aceste posesiuni engleze, o comisie mixtă urmând a stabili o linie de demarcaţie între ele şi Canada franceză.

Negustorii companiei au făcut puţine 'âncercări de a pătrunde spre interior. Activitatea lor s-a mărginit la zona apropiată ţărmului. O încercare ide explorare (în adâncime a acestor pămiânturi mecunoscute, păiduroase şi cu climă foarte rigidă, în-trqpninsă ide un anume Henry Kelsey între 1690 îşi 1692, nu avu consecinţe practice K

Probleme de guvernare a coloniilor din emisfera de vest

După aranjamentul din 1670 cu Spania, englezii au acţio-ii. M în Marea Caraibilor ca într-o mare liberum, dezvoltând coloniile lor ide (plantaţii, comerţul cu ele şi cu coloniile spaniole.

Însemnătatea pe care [politica mercantilistă o acorda plantaţiilor tropicale a intensificat şi preocuparea Angliei pentru guvernarea lor. Aceeaşi preocupare era impusă şi de creşterea populaţiei acestora. Jamaica ajunge în 1698 la 50000 de locuitori, emigranţi albi şi sclavi negri, depăşind Barbados ca importanţă economică ~. Vreme ide aiinci ani după ocuparea e: insula a fost supusă regimului de guvernare imiditară. Din 1661 se instaurează conducerea administrativă civilă, reprezentată de un guvernator şi consiliul său. În 1663 se acordă plantatorilor albi dreptul de a-şi alege reprezentanţi într-o adunare i Jiiiv. i, cu competenţă, evident, locală şl limitată. Din 1664 se perfectează sistemul mixt, în vigoare şi în unulte colonii din America de Nord, al guvernării prin conlucrarea dintre puterea executivă numită de la centru şi cea legislativă, aleasă de pătura subţire a bogătaşilor locali.

În 1677, în urma manifestării din partea adunărilor cttorva colonii a unor prea (întinse veleităţi de autoritate, guvernul englez încercă să (răpească acestora – nu numai îm Jamaica, dar şi în Virginia – orice drept (de iniţiativă şi deliberare ta problemele financiare ale coloniei. Plantatorii din Jamaica se opuseră cu hotărâre şi, în 1680, (guvernul englez trebui să cedeze, încurajaţi de acest succes, piaraitatoirii vor accentua tot mai mult asupra competenţei şi prerogativelor adunării lor. În 1700, după alte deosebiri de vederi între ei şi guvernul din Londra în chestiunea 'finanţelor insdlei, pretinseră pe faţă că, pentru Jamaica, adunarea locaiă era echivalentul parlamentului din Londra, pentru Anglia 1.

În Virginia, Carolina şi Massachusetts izbucniră adevărate tulburări de protest împotriva pretenţiei parlamentului englez de a legifera în colonii, fără a cunoaşte condiţiile din cadrul acestora şi neglijând drepturile atribuite propriilor lor adu-năoni 2.

Drept urmare, Massachusetts îşi văzu abolită constituţia, în 1684, suferind câţiva ani o serioasă ştirbire a autoguvernării sale. În 1686-1687, coloniile Noii Anglii au fost reunite, temporar, într-un „dominion”, spre a le putea controla anal uşor, din punct de vedere administrativ 3. Coroana numi ea bisaşi pe guvernatorii din coloniile dependente direct de ea, fără a m. ii ţin” '. (Mină, ca până atunci, de preferinţele exprimate de colonişti în favoarea vreunei persoane. În coloniile aparţinătoare unor proprietari – ca Maryland sau Pennsyl-vania – prerogativele acestora fură suspendate temporar. Insulele Bermmle Reveniră colonie a coroanei în 1684, fiind dizola fost declanşată şi din cauza prăbuşirii preţului tutunului, fapt care a ruinat numeroşi fermieri. Ea a fost prima răscoală ţărănească în coloniile engleze din America. Cf. Pierre Chaunu, L'Amerique et Ies Ameriques, [Paris], 1964, pp. 142-144, 154-155; B e e r, op. Cit., II, pp. 137-139.

Vata Compania Insulelor Somers, care le administrase până atunci1, Aceste fricţiuni erau, cum s-a mai arătat, ecoul incongruenţei dintre concepţia colonială a mercantilismului şi interesele coloniştilor. Ultimii nu puteau accepta isuibordonarea şi dirijarea lor completă, şi economică şi politică, din partea metropolei. Tendinţele potenţate de absolutism ale lui Carol al II-lea, spre sfârşitul domniei, şi ale fratelui şi urmaşului său Iacob al II-lea (1685-1688) au coincis în chip nefericit cu interesele egoiste ale marii burghezii comerciale în problemele raporturilor cu coloniile, agravlnd opoziţia pe care aceste tendinţe o stârneau în rândurile coloniştilor.

Lucrurile n-au evoluat mai dramatic, deoarece în 1688 Iacob al II-lea a fost detronat prin lovitura de stat – numita de englezi „revoluţia glorioasă” – care a adus în fruntea ţarii dinastia de Orania şi a consolidat bazele regimului constituţional din Anglia. Puterea monarhului a fost definitiv îngrădită, prerogativele parlamentului recunoscute şi întărite, marea burghezie şi aristocraţia funciară şi-au împărţit rolurile conducerii politice, în cadrul unui nou compromis de idasă, mai cuprinzător şi mult mai durabil deoât cel din 1660.

Noul regim de după 1688 a căutat să aplaneze conflictele incipiente ou coloniile nord-americane. În 1691, coloniilor Mas-m Ihinomjs şi New York ile-a-u fost acordate din nou constatu-Viile. Pretutindeni se căuta o normalizare, prin recunoaşterea, legală sau măcar tacită, a drepturilor de autoguvernare câştigate de colonişti până atunci 2.

Cu toate acestea, disputa nu era încheiată. Cedând, din motive de oportunitate, guvernanţii englezi rămâneau convinşi de necesitatea controlului economic şi politic mai striâns asupra coloniilor. John Locke, filosoful, teoreticianul principiilor după care s-au condus autorii schimbării de regim din 1688, evita să extindă şi la colonii concluziile oonstituţionaliste ale eseurilor sale asupra iguvernării, înclinând spre concepţia, curentă în Anglia, că în colonii trdbuie să se facă simţită-autoritatea regală 3. Tnfiinţarea Departamentului Comerţului şi Plantaţiilor urkm mai acum, semnTal tfaptului că nimic esenţial nu se schimbase în concepţia 'colonialismului britanic, derivată din-tr-un mercantilism tot mai consecvent.

Ca probleme de guvernare în emisfera vestica, mai e de semnalat că, la 1671, insulele Leeward (St. Christophcr, Netic.), ou fost separate administrativ de Barbados. La 1682 se I leu o încărcare de a lle federaliza, creWknse, pe Mngă organele li conducere ale fiecăreia, un „Consiliu şi Adunare general inutilelor”, instituţie care s-a întrunit cu intermitenţe până li 1711, când ţi-a suspendat activitatea pentru mai bine de 0f>1 zeci de ani, cedând particularismului local, rezervat faţă ile federalizare 1.

Încercarea aceasta e de reţinut, fiindcă în viitor asemenea manevre de grupare şi regrupare administrativă a unor colonii vor întâlni destul de frecvent, în general în intenţia guvernului britanic de a-<şi simplifica şi întări controlul politic asu-pr. i lor.

Africa

Caracteristicile dezvoltării şi politicii economice engleze în a doua jumătate a secolului al XVII-lea au atras mai mult docât înainte coastele Africii în sfera de activitate a comercian-ţilor englezi2. Creşterea plantaţiilor din Antile isporea mereu Ic a li vi (pentru acestea. Competiţia anglo-olandeză se ducea fn tanidânţs de penetraţie a Angliei şi îin această zonă de acţiune i nv. ilei sale. Reluarea insistentă a afacerilor din partea GotnpfUliei Indiilor Orientale mărea utilitatea coastelor africane, pontru cecalele ce le puteau oferi comerţului cu Orientul îndepărtat. În 1659, compania ocupă, în acest scop, insula Sfâinta Elena ', desigur fără ca nimeni să-işi fi putut închipui că tocmai aceaistii Ittâncă pierdută în mijlocul Atlanticului va deveni 'dândva unul din numele cele mai celebre între toate posesiunile Angliei.

Madagascar, dar, izbucnind războiul civil, coloniştii debarcaţi au rămas fără niciun sprijin din ţară, şi, în câţiva ani, au pierit cu toţii. S f k, op.

Cit., I, p. 189.

Încă în 1651, dar ocupată efectiv numai în 1659. Cf. Giglio, op.

Cit., p. 9.

Intensificarea comerţului englez în Africa e marcată de apariţia unor companii tot mai numeroase şi mai puternice, consacrate acestui scop.

În 1660 ia fiinţă Compania aventurierilor regali în Africa; actul care confirma constituirea o autoriza să caute şi să importe aur şi fildeş, de la Capul Blanco până la Capul Bunei Speranţe. Privilegiul era valabil… 1000 de ani! In 1663, re-organizându-ise, ea iprimi o nouă cartă, extinzlnidu-i zona de acţiune spre nord, până în Maroc, şi acordându-i monopolul comerţului cu negri'.

Compania laceasta a avut rolul iprincipal în aspectul african al conflictului anglo-olandez dintre 1664-1667. Membrii ei au fost acei negustori care au lânceput hărţuielile cu olandezii, încă înainte ca între cele 'două ţări sa existe oficial starea de boi. Aproape oa pe vremea incursiunilor 'lui Hawkins şi Drake în dauna Spaniei, fură întreprinse şi acum raiduri de pradă, ni i ontra factoriilor olandeze. De altfel, nici negustorii olandezi nu erau mai pacifici; cu aceleaşi imetode, căutau sa i iiinli.il. i avansarea temuţilor concurenţi. Ei ocupară la un mo-ntcni dat lortul englez de la Gape-Goast, atrăgânid ca repre-ilii, în februarie 1664, expediţia unei flote conduse de ducele.! York. Aceasta recuceri fortul, ocu<pă ibaza olandeza de la < rorea $i distruse mai imulte factorii, până pe Coasta de Aur2.

În 1667, cu ocazia unor tratative de pace cu Spania, guver-nul englea căută să obţină pentru Compania africană monopolul ooimerţuiliui cu isdlavii (în coloniile spaniole din America3. Spania se qpuse acestei cereri, asupra căreia englezii vor continua să insiste, reuşind să şi-o impună abia în 1713.

Războiul cu Olanda a provocat companiei pagube atât de însemnate, îradât, practic, ea s-a destrămat, iar membrii ei n-au mai făcut, cu începere din 1668, decât comerţ individual.

La sfârşitul anului 1671, printr-o fructuoasă operaţie de sub-scricir, sprijinită de contribuţia personală a ducelui de York, i pi i mul ni Rupert şi a membrilor cabinetului, s-au pus bazele ni” i noi Companii, care a oibţinut capta regală de constituire li " 'picmbrie 4472. Această Companie 'regailă lafricană a „ CHBE, I, p. 440.

Si. I i g ei şi g n i e, „/', 1 HI.' ', 1937, nr. 2H4, |.

        '/; /. I,. Ui p 97 | < 11 W i I so n, op. Cit., ci;

Angliei avea privilegii similare cu ale predecesoarei sale, tot pe o mie de anil. Chiar dacă n-a onorat acest credit, noua companie a fost cea mai puternică şi mai de lunga1 duratX printre organizaţiile comerciale engleze aictivând în Africa. E de remarcat totodată (faptul că provenienţa capitalului ei indică cu aristocraţia. E o companie mai burgheză decât cele cmau precadat-o 2. Ea poseda forturile din Gambia şi de pe Coi de Aur (Cape Coast Gastle), îmţpreună cu alte şase factorii fortificate. Perioada sa de maximă prosperitate se plase. t/. i! n primii ani de existenţă (până prin 1678-1680) şi s-a întemeiat pe vânzarea ide sclavii negri (circa 100000 între 1672 şi 1713) în Indiile Apusene. În/deceniul 1680-1690, compania a făcut în vestiţii prea imari în mijloace de transport şi, în acelaşi timp, icordat credite însemnate plantatorilor din Indiile de Vest. Operaţiile acestea, rău inspirate, au pus-o în dificultate, înce-tinindu-i canisidenalbM ruiajuil capitalului şi obil-iigând-o să recurgă l. i împrumuturi. Lovitura de stat din 1688 o privează de înalta protecţie politică 3. După un sfert ide veac de activitate, steaua „. i începu s. i apună. La 1698 pierdu monopolul comerţului african. Acesta fu îngăduit tuturor comercianţilor englezi, cu condiţia de a plăti companiei o taxă de 10% după valoarea măriuriiloj şi hun oriilor, pe care le foloseau de-acum şi ceilalţi nesuttori. < ii acest nou statut, ea lâncezi până la 1750, când fu lichidaţii şi tnlocuitS cu alită companie 4.

Compania Indiilor Orientale

Ca şi în perioada anterioară revoluţiei, expansiunea colo niala eogktl în India rămlâne pe mai departe opera acestei puternice companii comerciale. Restabilită în toate drepturile sale de Cramwrll, |, i 1657, i ilresează după criza prin pp. 57-63, 97.

Reuşind s-o salveze de la faliment. Cf. D a v i e s, op. Cit., pp. 90-96.

Care trecuse în ultimii ani ai domniei lui Carol I şi în vremea revoluţiei, ajungând, cum se exprimă Maoaulay, „la o prosperitate cum ilumea nu tnai cunoscuse alta”. Activitatea comercială, bazată pe numeroase procedee ilicite în dauna indienilor şi stiâimindu-ie indignarea, a fost reluată cu vigoare, în cpim-ptuairelle de ia Sunat, Madras, Masulipatom îşi Viiishakliapatam. Între 1660 şi 1683, valoarea importului anual din India crescu vertignos, de la 8000 la 300000 de lire sterline. În 1676, compania acordă fiecărui acţionar o bonificaţie egală cu valoarea partioipaţiei sade, iar asupra capitalkilui astfell dublat, un divi-dand ide 2O°/o jpe timp de cinci ani! * La profiturile din comerţul interoceanic, din India în Europa şi invers, compania adaugă şi pe cele rc/iiliiie din dezvoltarea comerţului de coastă, în Asia 'ni est, >pc (c) arabii construite în India2. Din 1662, englezii benefii iară de un nou punct de sprijin pe coasta de vest a Inilui: Bombay: l, „o insuliţă infectă”, pe care portughezii o făcură cadou Jui Carol al II-lea, la căsătoria sa cu o prinţesă din portugheză. În 1668, Bombay fu cedat de coii. i ((inipaniei Indiilor4. Oraşul ce s-a dezvoltat aci a deil (nu după multă vreme cel mai de seamă centru al comei (ulmi şi influenţei engleze în India apuseană.

Intre 1687 şi 1690, compania se găsi în război cu Marele Moiţu] Aurangzeb. Motivul erau rapturile săvârşite de agenţii în special de când fusese numit „căpitan general şi amiral al Cxropaniei Indiilor”, în acele părţi, Jofon Child. Nababul din Bengali, iadiignat, făcu apel la sprijinul Marelui Magul. Compania fu lânfrântă, trebui să plătească o mare despăgubire indienilor îşi sa revoce pe Child. În schimb, i se recunoscură toate comptuarele deţinute până atunci, la care se adaugă continuarea permisiunii de a ise stabili pe un mic teritoriu în delta Gangelui.

Englezii îşi făcuseră apariţia pe coasta Bengalului pe la [633, i, 1650-1651 s-au stabilit la Hugli, în delta Gangelui, tar în anii următori şi-au extins punctele de sprijin atft pe ' I1r 6 d i r j c „ STa u r o, L'expansion cumpecnne (1600-1870), ' < harlti M o – miniumti, Paris, 1957, illiamion, A Shorl Hiitory of Brititb ExpaHsion, I, p. 305.

M

I. I g e r-S a g n a c, op. Cit, p. 398; D e m a n g c o n, op, citcoastă, cât şi în interiorul provinciei, de pildJ Ia Patna, oraş renumit pentru comerţul cu mătase, salpetru şopiu.

Teritoriul pe care li s-a permis din imn. > se aşeze, după încheierea păcii cu Aurangzeb, cuprindea, printre altele, satul Kalchata. În apropierea lui, compania obţinu, l, i 1696, dreptul de a construi un fort, numit Fort William, iar în 169X ea cumpără în proprietate deplină acest mic teritoriu. Aci se v, i dea voita CaJioutta, cal mai mare oraş al Indiei *.

Rivalitatea comercială alimenta un veritabil şi apro. i|>< continuu război, declarat şi nadeclarat, între Compania en gleză şi cea olandeză a Indiilor. Între 1664 şi 1683, olan îi alungară pe englezi din comptuarele ce le aveau în arhipel. i gul malaez. Nu-i putură însă împiedica să se aşeze şi să practice comerţ clandestin în insula Timor, în Ternate şi la Ben-koelen, iân insula Sumatra 2. Nereuşite iau fost, în schimb, tentativele de a înfiinţa, pe da începutul secolului ai XVIII-lea, c oimptuare pe insuliţele Gjouşan, aproape de vărsarea fluviului l. mi/î (China), Con Dao, în largul coaistei de sud a Oonchin-i Imul jj la Bandjarmasin, în Borneo. De asemenea, rămase înIns. ii. Esul englezilor în Japonia, în baza edictului shogunului lyiiiiniMi, din 16383.

I Mi unul deceniu al veacului al XVII-lea se deschidea pen-iiu < Onipania Indiilor sub auspicii promiţătoare. Lovitura de si. ii din K>HH părea s-o favorizeze, ifacilitându-i folosirea forţei vile (Ir. OiupiTo a guvernului, forţă despre care Marx spune i. i „în m. iir timpurile şi în toate ţările a unit capitalul liberal şi dinastiile liberale”, fiind „principala forţă motrice a mo-narhiej eonitituţionale, îngerul păzitor al lui Wilhelm 1 III i în i., compania a obţinut de la noul regim, în 1693,

        : artă pe 21 <Je ani, plătind pentru aceasta ca mită unor tish Empire belimthe American Revolution, voi. VIII, New York, 1954, pp. 109-110; Mii li. < I E ii w t t 'II. The Battle of Plassey and the nquest of Btngtl, I on.li. i, 1963, pp. 17-19.

Persoane influente o sumă ide circa 90000 de lire ster/line, din care 5000 de lire ducelui de Leeds, însuşi regele fiind învinovăţit că ar fi primit 10000 de lire 1.

S-ar putea ridica întrebarea dacă termenul de „capital liberal” nu este prematur folosit de Marx, pentru Compania In-diilor Orientale, la sfârşitul veacului al XVTI-lea. Folosirea termenului e justă, după cum rezultă din explicaţia deosebit de clară dată tot de Marx, cu privire la trăsăturile specifice ale activităţii companiei în acest secol.

La începuturile sale, fân ultimii ani de domnie ai reginei Eli-sabeta, pentru a se crea companiei posibilitatea unui comerţ rentabil cu India, i s-a permis să exporte acolo anual argint, aur şi monede străine în sumă de 30000 de lire sterline, ceea ce constituia o derogare flagrantă de la concepţia economică a ini, obsedată de ideea opririi oricărei hemoragii de metale i acumulării acestora în ţară,. prin toate mijloacele.

Cei interesaţi în afacerile companiei demonstrau însă că majoritatea mărfurilor aduse din India se reexportau la preţuri de râicva ori superioare celor de achiziţie. În consecinţă, oi tarea de metale preţioase în India, pentru a facilita achiziţiile, era din belşug compensată pentru Anglia, direct pro-Mi mal cu volumul comerţului respectiv. Aşadar, conchide cu Fineţe Marx, „monopolizatorii din India au fost primii propo-nimiciri ai liberului-scbimb în Anglia” 2.

Faptul, prin însuşi caracterul său de excepţie în acea vreme, era de natură să suscite nemulţumiri. Anglia păşea în stadiul culminant al dezvoltării „ale mamufaicnuiriere, precedâod trecerea spre revoluţia industrială. Produsele manufacturilor textile engleze nu se puteau compara sub raportul calităţii cu cele indiene, datorită neîntrecutei virtuozităţi manuale a torcătorilor şi ţesătorilor indieni. Nu rezistau nici concurenţei cu preţurile relativ scăzute ale acestor produse textile, care se datorau atât cruntei exploatări feudale la care erau supuşi meşteşugarii din în Karl Marx – Friedrich Engels, Opere*

Friedrich Engels, Opere, voi. 12, Editur. i Politica, Bucureşti, irl Mai în Opere, voi. 9, ap |6i 161

India, cât şi practicilor ilicite prin care i ompamia îşi făcea achi-ziţiile.

În condiţiile creşterii apreciabile a importurilor indiene, se schiţează în Anglia un conflict de interese între capitalul comercial, reprezentat de Compania Indiilor, şi capitalul manufacturier, cel din urmă considerându-se ameninţat cu ruina, prin prosperarea afacerilor celui dintâi. În 1697 a apărut o luci ce îşi propunea să demonstreze, încă din titlu, Incompatibili tatea dintre industria Angliei şi a, Indiei.

Reţinem deocamdată faptul că acest conflict s-a num printre stimulatorii introducerii unor perfecţionări tehnice în industria textilă engleză, contribuind la geneza procesului revoluţiei industriale *.

În mod direct, el a creat greutăţi Companiei Indiilor. Proprietarii de manufacturi au putut influenţa parlamentul, penii n ca acesta să prevadă, în jurul anului 1700, primele inter-”In iii ile importării, şi vânzării în ţară a anumitor categorii de iis. ituri din India, Pensia şi China. Trebuie observat însă itemenea măsuri, repetate în toată prima jumătate a veacului al XVIII-lea, n-au atins esenţial profiturile companiei. Aşa cum s-a arătat, o mare parte din aceste mărfuri erau de altfel iiduoc în Anglia raumai pentru a fi ireexjportate pe continent2.

I dificultăţi mai serioase a pricinuit însă companiei sciziunea în 1698, şi for/marea noii Companii Engleze a Indiilor Oiuiii. ilc,. linuri de cea veche, numită oficial Compania lon-done i iun. L 702 îşi 1709, criza a fost înlăturată, prin împă-area oslod douî; rupuri comerciale rivale, constituindu-se Compania Unită a Indiilor Orientale, care şi-a reluat „poziţia monoţpolMtl în comerţul englez cu Asia de sud, pe baza unui capital fi im. ii puternic. De acum încape adevărata activitate a companiei, <. i „instituţie naţională”, având sancţiunea parlamentului, în deceniile următoare, ea va deveni unul din cei mai mari creditori ai statului *.

Paris, 1959, p. L'„s | 2 Karf p. 161.

Războiul de succesiune la tronul Spaniei şi tratatul de la Utrecht (1713) în 1700 muri ultimul reprezentant al dinastiei de Habsburg pe tronul Spaniei.

În temeiul legăturilor de rudenie cu familia defunctă, succesiunea fu revendicată de ramura austriacă a Habsburgilor şi de dinastia franceză de Bourbon, fiecare prezentând câte un candidat. Nobilimea spaniolă alese ca rege pe Filip de Anjou, nepotul lui Ludovic al XlV-lea, regele Franţei. Se contura astfel posibilitatea unei uniuni franco-spaniole, reprezentând şi o puternică forţă continentală, dar şi una maritimă şi colonială, îndeosebi ultimul motiv a determinat Anglia să se alăture coa-liţiei europene care, în 'frunte cu Habsburgii austrieci, refuză -1 ni iiini. i-i situaţia creată, declarând război Franţei şi Spaniei.

Am. muntelc desfăşurării acestui lung conflict interesează i puţin decât sensul, rezultatele imediate şi urmările sale.

Boiul de succesiune la tronul Spaniei marchează, pe plan internaţional, imomentul în care seculara rivalitate franco4iabsburgică pentru hegemonia continentală încetează de a mai

Forma axa principală a relaţiilor dintre statele Europei apuln locul ei apare pe primul plan rivalitatea anglo-fran- < De la succesiunea spaniolă până la căderea lui Napoleon [mie istoricul englez Seeley – Franţa şi Anglia au purtat un nou război de o sută de ani, pentru Lumea Nouă şi stăpî-nirea mărilor *.

La încheierea păcii, în oraşul olandez Utrecht, la 11 aprilie 1713, ambele tabere erau epuizate. Anglia şi aliaţii ei recunoscură ipe Filip de Anjou ca rege în Spania, dar sub rezerva ca între Franţa şi Spania să fie exclusă pentru totdeauna o uniune politică.

L'i anta i rebui să cedeze Angliei Acadia şi insula Terra Nova

         (Newl. înntlI.iiKl), francezilor permiţâindu-li-se în continuare să i în largul insulei şi să usuce peştele, pe o anumită port i i i o. istei.

I ' li Spania, Anglia obţinu Gibraltarul şi insula Minorca, Im <. Iul Med. iUT.mei. L'rim r o con vrnţie aparte, semnată la

I lup I Dl m i tp, < ti, p, 16

Tratatul de la Utrecht reprezintă aşadar victoria completă şi instaurarea dominaţiei capitalului comercial englez ti fera de vest, la capătul unui efort de aproximativ un secol şi jumătate. Operaţiunile sale au intrat, în această zonă, din faza ilicită în cea legală, contractuală 3.

Asiento-ul a condiţionat, după cum se va vedea, o întărire a coloniilor de plantaţii din Antile şi dintr-o parte a Americii de Nord, bazate pe munca sclavilor.

Anţ'Ju a renunţat la asiento prin tratatul din 1750, contra ii iui compensaţii de 100000 de lire sterline din partea Spaniei, pentru despăgubirea companiilor comerciale care îl aveau conon.it. Spania a semnat în continuare un tratat comercial obişnuit, care garanta pe imai departe largi drepturi comercianfiloi englezi în coloniile sale. 4 Dar răstimpul asiento-iului a fost ierni pentru ea la mijlocul secolului al XVIII-lea primul li ii ii) Imperiu britanic, cel all plantaţiilor, să-'şi atingă apogeu! producţiei şi rentabilităţii5.

        ' J oh n G. Spcrling, The South-Sea Company. An Historical Essay, mJ BlWographical Finding List, Boston, 1962, pp. 14-16. Asiento, contract, concesiune (arendare) de impozite.

        „ CHIUI, I, p. 334.

        : l lUdtm, p. 331.

Hanrl l'runschwig, La politique coloniale de L'Angleterrt du XVllfc' siicll iil. i veille de la guerre de 1914, în „Revue Historique”, an. 85 (1961), tom „ „'. XXVI, p. 441.