Capitolul III         Revoluţia burgheză şi colonii

O eră nouă

Revoluţia burgheză izbucnită în Anglia la 1640 a fost unul din marile evenimente ale istoriei universale. Ea a adws la putere clasa burgheză şi a deschis drum liber capitalismului într-unui din cele mai puternice state din apusul Europei. Prin aceasta, ea a exercitat o influenţă însemnată în sensul victoriei capitalismului asupra feudalismului pe plan mondial. De aceea, revoluţia burgheză din Anglia e socotită evenimentul cu care începe epoca modernă a istoriei universale, epoca orânduirii capitaliste şi a dominaţiei burgheziei.

Un eveniment de asemenea importanţă, având un rol în schimbarea mersului istoriei societăţii pe plan mondial, a adus, cu atât mai mult, transformări adânci în viaţa poporului şi statului englez. Ele se reflectă şi în domeniul politicii coloniale, în care, de asemenea, începe cu. adevărat o eră nouă.

Prin luarea puterii, politice de către burghezie şi nobilimea nouă, îmburghezită, au dispărut deosebirile anterioare, sensibile în special sub Stuarţi, dintre politica statului şi interesele acestor două clase. În vremea revoluţiei, statul englez s-a transformat în instrumentul realizării fidele a intereselor burgheziei şi nobilimii noi.

Ca atare, statutul coloniilor şi expansiunea colonială au încetat de a mai fi o problemă cu caracter precumpănitor privat. Statul însuşi, statul burghez, va încorpora problema în preocupările sale directe, cu aceeaşi solicitudine cu care ea stătuse înainte în centrul interesului şi atenţiei atâtor întreprinderi ^comerciale particulare.

O torăsătură pregnantă a politicii coloniale a revoluţiei este tendinţa supunerii coloniilor unui strict control politic şi economic din partea guvernului metropolei. În forme încă imperfecte, revoluţia a schiţat totuşi cu mult mai hotărât planul integrării coloniilor într-un sistem economic şi politic unitar, în dependenţa metropolei.

Motivele acestei schimbări de accent erau mai multe. În primul rând, 'burghezia comercială nu mai avea acum interesul de a sustrage. coloniile controlului de stat. Statul era acum ea însăşi. Devenea avantajoasă cointeresarea lui în exploatarea, întreţinerea şi apărarea coloniilor, proprietarii sau concesionarii lor fiind uşuraţi de o parte din răspunderi şi cheltuieli, fără ca profiturile să le fie ştirbite.

Era ajpoi la mijloc şi trezirea în colonii a unui spirit de independenţă, manifestat în revendicarea autoguvernării şi, câteodată, în instaurarea ei din proprie iniţiativă, cum se întâmplase încă pe vremea Stuarţilor. Revoluţia din Anglia, cu gravele ei frământări interne, a slăbit în primul moment controlul îşi autoritatea guvernului englez în colonii. Era o circumstanţă de care cel puţin o parte a coloniilor căuta să profite, pentru a dobândi o mai mare libertate *. În fine, sub revoluţie s-a schimbat compoziţia fluxului de emigranţi. Înainte plecau cei ce nu se puteau împăca cu monarhia (sau monarhia cu ei). Acum. pleacă cei care se prăbuşesc de la putere, care vor să iscape de socoteala ce se tem că vor trebui s-o dea revoluţiei învingătoare. Aceşti regalişti refugiaţi în colonii sunt tot atâţia duşmani înverşunaţi ai noului regim. Prestigiul numelor nobiliare pe care cei mai mulţi le poartă îi ajută să influenţeze opinia locală, să o asmute împotriva revoluţiei, cultivându-i, demagogic, aspiraţiile spre mai maire ilibentate. Pentru rega-' liştii care luptaseră cu atimele împotriva revoluţiei, o eventuală separare de Anglia a coloniei în care se refugiaiseră însemna o garanţie majoră a impunităţii lor. Însemna o dificultate în plus creată noului regim, o speranţă în plus în posibilitatea restaurării celui vechi, care să ie redea averile şi poziţia socială.

Guvernul revoluţionar, întruchipat mai întâi ide aşa-numitul „Parlament lung”, iar apoi de Consiliul. de Stat al republicii engleze, în frunte cu Oliver Cromwell, era firesc să reacţio neze faţă de aceste tendinţe ce se schiţau în colonii, tendinţe care marcau o ameninţare pentru interesele burgheziei comerciaile engJeze.

Astfel, deşi coloniile n-au fost amestecate direct în viitoarea revoluţiei din Anglia, urmările sale snau resimţit şi asupra lor.

Între 1640 şi 1642, parlamentul englez s-â ocupat foarte puţin de colonii, fiind absorbit de chestiunile interne. După 'John C. Miile r, Origins of tbc American Revolution, ed. A Ii-a, Stanford California, [1959], p. 30.

Izbucnirea războiului civil însă, când ţara s-a divizat în tabere duşmane – una regalistă şi alta parlamentară – interesul conducerii revoluţiei pentru soarta coloniilor începe să crească. Scopul ei era de a combate influenţa regalistă. asupra lor şi a le atrage de partea revoluţiei.

La 10 martie 1643, Caimera Comunelor adoptă legea scutirii de itaxe pentru toate mărfurile exportate din ţară în Noua Anglie şi pentru toate mărfurile acesteia, importate în Anglia. După tergiversări şi amendamente, legea fu adoptată şi de Camera Lorzilor, la 25 noiembrie 1644, dar cu efect retroactiv, de la data când fusese votată de Camera Comunelor *.

Între timp, în condiţiile carenţei controlului din partea puterii centrale, în colonii apar (primele semne ale veleităţilor de independenţă. Ele privesc în special lărgirea relaţiilor comerciale ale coloniilor, până atunci avasim'onopolizate de companiile comerciale engleze şi dirijate mai mult spre Anglia, sau, dacă şi spre alte state, dar în orice caz prin intermediul com-paniei-patron.

În 1642, colonia Massachusetts ia hotărârea de a admite în circulaţie moneda olandeză, paralel cu cea engleză. În 1643, Virginia decretează dreptul olandezilor de a face comerţ cu ea. In acelaşi an, coloniile din Noua Anglie, cu de la sine putere, pun bazele unei confederaţii, ceea ce denotă că (libertatea de acţiune pe care coloniile încep să şi-o permită trece din sfera comercială fin cea politicăB. În octombrie 1644, Mas-saichusetts încheie o înţelegere cu delegatul guvernatorului francez din Acadia (an Canada de est), reglementând relaţiile între cele două colonii s.

Intrusiunea olandeză, factorul extern ale cărui interese favorizează această atitudine a coloniilor, ce neliniştea profund parlamentul englez, se observă şi în Antile.

Exact atunci c (md în Anglia izbucnea războiul civil, în Antile începea să ia avlânt cultura trestiei de zahăr, introdusă de olandezi, în căutare de noi terenuri de plantaţie, după ce portughezii le ruinaseră pe cele avute pe ţărmul brazilian.

Acest fapt economic a imprimat definitiv coloniilor din Antile structura socială specifică. Plantaţiile de trestie de zahăr, spre a fi cu adevărat rentabile, trebuiau să aibă o mare suprafaţă. Fiecare din ele se constituie pe oâte cel puţin 500 de acri1, în vreme loe [plantaţiile de tutun, predominante îaiainte, aveau în medie oâte 20-30 de acri. Coloniile din Antile vor deveni, prin excelenţă, o bază a marii proprietăţi funciare, ceea ce va atnage (după sine avalanşa importului de sdlavi negri 2.

Multe împrejurări pledau, aşadar, după izbucnirea războiului civil, pentru o intervenţie a parlamentului în organizarea coloniilor. La 31 octombrie 1643 fu votată noua lor lege de administrare, subordonându-le unei unice comisii parlamentare3, în fmuintea acesteia fu numit, la 2 (noiembrie, lordul Warwick, vechi pionier al expansiunii engleze dincolo de mări 4. Misiunea incului organ era să atragă coloniile de partea parlamentului, prin măsuri adecvate, şi totodată să creeze dificultăţi acelora care manifestau simpatii proregaliste.

Atenţia parlamentului pentru colonii fusese stimulată şi de vizita în Anglia a lui Roger Williams, întemeietorul coloniei Providence pe calea „de jos în sus”, venit anume ca să pledeze în faţa Camerei Comunelor în favoarea doleanţelor concetăţenilor săi. La 14 martie 1644, recent născuta colonie obţinu o cartă prin care situaţia ei era ireouinosouită şi legalizată 5.

În rândurile conducătorilor revoluţiei se aflau unii cărora biografia anterioară le justifica interesul şi simpatia pentru colonii. Erau, de pildă, foştii componenţi ai Companiei insulei Providence: Pym, Hampden ş.a. Cel mai tânăr dintre liderii puritani, Henry Vane, fusese emigrant la Boston şi, în 1636, ajunsese în conducerea Massachusetts-ullui 6.

În ianuarie 1647, după încheierea victorioasă a primei faze din războiul civil, icomisia parlamentară pentru colonii elabora proiectul de lege care încuviinţa comerţul liber al coloniilor, cu condiţia de a fi făcut pe corăbii engleze, prevăzând privilegii şi avantaje pentru comerţul lor cu Anglia. O menţiune specială

War, cd. A II-a, voi. I, Londra, 1888, p. 339.

        * Ibidem, loc. Cit.

        'Alfred Stern, Geschichte der Revulution în England, Berlin, 1881, p. 92.

Recunoaşte, în condiţii echivalente, şi libertatea comerţului cu salavi1.

După crearea unui organ unic de administrare, revoluţia schiţează prin urmare şi un sistem de otionme unitare, definind drepturile comerciale ale coloniilor şi relaţiile lor, în ţpeţă, cu Anglia. De reţinut e faptul că legea ia în considerare, ca persoane juridice atrase în implicaţiile ei, coloniile ca atare, iar au companiile comerciale care le înfiinţaseră şi care, măcar for mal, imai păstrau drepturile asupra unora din ele. Cu începere din 1647, timp de câţiva ani, se observă în cadrul revoluţiei din Anglia o opinie extrem de ostilă împotriva companiilor privilegiate, considerate ca o piedică în calea (dezvoltării libertăţii comerţului. Levellerii, curentul radical reprezentând mica burghezie, vor fi campionii decişi ai desfiinţării lor 2.

Descifrăm însă şi un revers al medaliei. Promovând, întru-câtva, interesele coloniilor de emigraţie în faţa fostelor companii exploatatoare, parlamentul englez apără, în privinţa coloniilor de plantaţii (tropicale), interesele marilor plantatori şi ale companiilor legate de aceştia, prin garantarea libertăţii comerţului ou sclavi3.

Caraicter contradictoriu, aşadar, al politicii coloniale, inerent unei revoluţii burgheze timpurii, în cadrul conducerii căreia au prevalat, în cea mai mare parte a desfăşurării sale, elementele marii burghezii şi ale noii nobilimi, masele populare nefiind încă suficient de organizate şi de mature spre a-i putea imprima un program consecvent democratic.

Politica colonială a republicii şi protectoratului

Anul 1649 a reprezentat momentul culminant al revoluţiei burgheze din Anglia. Unul din puţinele momente în care presiunea qpiniei maselor >s-a putut face simţită asupra conducerii revoluţiei, obligâmd-o să detroneze, n; i judece îşi să decapiteze pe regele Carol I Stuiart, proclamând republica.

Acest mare act progresist, revoluţionar, a creat şi dificultăţi poporului englez. A îndârjit activitatea elementelor contrarevoluţionare din interiorul ţării şi din toate posesiunile ei; sprijinite dinafară de reacţiunea feuidalo-absolutistă şi de intrigile republicii Olandei, rivala eomereiallă a Angliei, ele au încercat, pe diferite cai, să izoleze îşi să submineze noul regim. Sub influenţa lor, coloniile Virginia şi Maryland au refuzat să recunoască republica, iar printre coloniştii din Barba/dos, Antigua şi Bermude au izbucnit răscoale regaliste. Gonfadera-ţia Noii Anglii nu” merge acât de departe, dar încheie o înţelegere cu guvernatorul coloniei olandeze Noua Olandă, de la gura fluviului Hudson, exprimând încă o dată, indirect, rezerva faţă de controlul metropolei asupra coloniilor şi intenţia ide a-işi reglementa singură problemele comerciale 1.

Politica republicii engleze faţă de coloniile sale va fidictată, prin urmare, de considerentul imediat ai combaterii regalismului şi al restabilirii autorităţii durabile a metropolei în posesiunile ei transoceanice. La aceasta se adaugă motive mai aidânci: tendinţa burgheziei engleze de a exploata mai eficient coloniile, încadriându-le într-un sistem economic închis; eliminarea concurenţei străine din comerţul colonial, în special a celei o/landeze. Într-uin ouvânt, folosinea la maximum a resurselor existente ale coloniilor, pentru dezvoltarea accelerată a i'ionamiei Angliei – manufacturi, comerţ, fonduri băneşti – şi, prin aceasta, a forţei sale politico-militare.

La 13 februarie 1649 fu creat Consiliul de Stat, organul executiv suprem al republicii engleze. Actul de constituire enumera, printre atribuţiile sale, şi aceea ide a întrebuinţa „toate mijloacele şi căile pentru a asigura progresul şi înflorirea comerţului în Anglia, Irlanda şi teritoriile ce le aparţin, cât şi pentru a încuraja bunăstarea tuturor coloniilor şi factoriilor de sub domiimiaţiia (republicii…” 2. Aceasta lânseirma încetarea atribuţiilor comisiei anterioare pentru colonii, prezidată de londul Warwick.

La I.îngust 1650, parlamentul însărcina o comisie specială să se <h ii,}). - de problemele dezvoltăr4i<omerţului şi meşteşuguilor, trasându-i, de fapt, ca sarcină, elaborarea detaliată a unui

Lujo Brentano, Eine Geschichte der wirtschaftlkhen Ent-Wtchlung Englands, voi. II, [enft, 1927, p. 213.

Proiect de politică economică mercantilistă. Ii recomandă, printre altele, să studieze posibilitatea reorgaiii/. iirii comerţului exterior ipe baze noi, libere, verificând privilegiile companiilor comerciale şi anulând orice clauză din cuprinsul lor, „care ar contraveni bunăstării publice”. De asemenea, urmau să se examineze măsurile necesare spre o mai bună guvernare, i coloniilor din America şi din alte părţi, pentru ca produsele lor să se înmulţească, „îneât aiceste colonii singure să poată aproviziona republica engleză cu. tot ce are nevoie” *.

În spiritul recomandărilor de mai sus, parlamentul englez adoptă, la 3 octombrie 1650 primul „Act de navigaţie”, prin care interzicea comerţul străinilor cu coloniile engleze.

Act cu o dublă semnificaţie: pe de o parte subordonarea integrală a resurselor coloniilor necesităţilor Angliei şi înlăturarea infiltraţiei olanideze în comerţul cu ele, pe de altă parte o sancţiune, un embargo parţial, ca pedeapsă pentru răzvrătirea unora din colonii. Îin mod logic, aplicarea actului trebuia să atragă şi măsuri militare. Într-adevăr, o escadră plecată din Anglia la 5 august 1651 a înăbuşit în scurtă vreme revoltele regaliste din Indiile. de Vest şi a readus la supunere, printr-o simplă demonstraţie navală, pe cele din America de Nord.

În acelaşi timp, parlamentul a adoptat, la 9 octombrie 1651, al doilea Act de navigaţie: „Actul pentru sporirea flotei comerciale şi încurajarea navigaţiei naţiunii engleze”. În baza lui, cu începere de la 1 decembrie 1651, importul de mărfuri în Anglia lumma să se ifaică, lân iprimull irând, pe corăbii engleze 2; vasele străine nu puteau aduce decât mănfuri produse în propria lor ţară, plătind o taxă vamală mai ridicată decât corăbiile engleze.

Adoptarea actelor de navigaţie a reprezentat în politica externă engleza victoria intereselor acelei grupări a burgheziei care viza expansiunea capitalului comercial englez pe o arie oât mai întinsă, dominaţia mărilor şi acapararea de colonii. Totodată, ea însemna şi „victoria unui nou sens al responsabilităţii guvernamentoile faţa de comerţ”: >. Protecţiomismul şi mercantilismul sunt ridicate, pentru mai bine de un secol şi şi Indiile Orientale.

jumătate, la rangul de politică economică oficială a statului englez. Era şi o lovitură în plin împotriva olandezilor, ale căror profituri comerciale irezultau în mare parte din rolul lor de intermediari, de „cărăuşi ai mărilor”.

A urmat un război între Anglia şi Olanda, marcat prin victorii navale de ambele părţi, dar balanţa înclinând până la urmă în favoarea Angliei.

În cursul războiului, republica engleză a mai întâmpinat oarecari dificultăţi cu coloniile din Noua Anglie, mai cu seama Massachusetts, pe care numai cu greu le-a putut convinge, trimiţfad pe coastele llor o mouă flota, să organizeze un atac împotriva Noii Olan de. Cânid, în fine, totul era pregătit, era prea târziu: se încheiase [pacea *.

În timpul tratativelor preliminare acestei păci, Cromwell a propus Olandei o noua împărţire a lumii în sfere de influenţă, substituind pe aceea hispano-fportugheză din secolele precedente: Anglia unma să aibă miână liberă în emisfera de vest, iar Olanda în cea de est, plătind însă o despăgubire Companiei engleze a Imdiilor Orientale, care ar fi trebuit să-fi înceteze activitatea 2.

Olanda respinse propunerea. Pacea din 5 aprilie 1654 era bazată pe principiul neamestecului fiecăreia din părţi în comerţul 'ivloiilallite ou coloniile propriii. Ceea ce revenea Ja Teounoaşte-ir. i din partea Olandei a Actelor de navigaţie.

Puternică naţiune de comercianţi, încă destul de încrezătoare în forţa marinei sale, Olanda prefera să accepte această îlnifrângere, dacât sa renunţe la principiul libertăţii mărilor, teoretizat da 1609 &ntr-o llucraire – Mare liberum (Mare liberă) – de către Hugo Grotius, unul din creatorii ştiinţei dreptului internaţional.

Naţiune industrială în dezvoltare, Anglia avea nevoie de protecţioniism, de înlăturarea concurenţei mărfurilor străine; în consecinţă, i-w iii convenit existenţa unor „fere separate diinfluenţă exclusivă, conform principiului mării închise, cum suna şi titlul unei lucrări scrise în 1615, c^ replică celei a lui („rotius, de englezull Johm Selden 3.

        ; i Marc dausum, vel de dominio marin (Marca închisă, sau despre itâpfnirea mării), publicată în. i mim. ii în uir

Această dominaţie exclusivă statornicită asupra coloniilor sale, republica burgheză va urmări să o lărgească, prin noi cuceriri. La 25 februarie 1652, parlamentul însărcina Consiliul de Stat să cerceteze „care puncte din ţările de peste mări ar irebui ocupate panttiu siguranţa îşi foflosiuil republic Li” '.

Ajunsă la putere, era de aşteptat ca burghezia eu revină cu hotărâre la politica ce îi adusese atâtea succese în.1 doua jumătate a veacului al XVI-lea: ostilitatea faţă de Spa nia – „doşmaniuJ naturali”, cum era ou/mită am Anglia – încercarea ide a o elimina din emisfera vestică.

În 1654, guvernul jproteatoratUilei 2 ceru celui ide fia Madrid să a/ocepte libertatea comerţului englez în coloniile spaniole, în urma refuzului Spaniei, se ajunse la un război, în cursul căruia o flotă engleză, avâând îmbarcate şi forţe terestre, atacă fără succes insula Espanola (azi Haiti), cucerind, în cele din urmă, Jamaica, idiin grupul Amtilalor Mari (mi mai. 1655) 3.

Pentru îmtâia dată în istoria colonialismului englez, Jamaica a devenit de la început colonie de stat, administrată direct de guvern, prin funcţionarii săi numiţi. Se inaugurează astfel o etapă nouă în metodele coloniale ale Angliei, determinată de noul caracter de clasă al statului, devenit burghez. Asistăm nu numai la naşterea unui nou sens al responsabilităţii guvernamentale faţă de comerţ, ci şi la asumarea unei noi responsabilităţi a statului faţă de posesiunile coloniale. Este elementul de organizare care se va impune definitiv la sfârşitul secolului al XVIII-Jea şi în secolul al XlX-lea, dând ansamblului de posesiuni ale Angliei veritaibilul caracter de imperiu colonial – noul imperiu, cum îl numesc istoricii englezi.

Un alt război, cu Portugalia, încheiat de asemenea victorios, prin tratatul din 10 iulie 1654, aduse englezilor libertatea comerţului cu coloniile portugheze din Brazilia, India şi Africa de vest, în termeni mai favorabili dedât aceia de care beneficiau negustorii portughezi (înşişi4.

De dictatură militară, rcprezcntând cu ţii mai multă tărie interesele marii burghezii, el concentra puterea în mâinile lui Oliver Cromwell, care purta titlul de lord-protector.

Completă încă vreo doi ani.

        * HUI, op. Cit., p. 158.

Prin succesele politicii sale externe, Anglia a realizat, în vremea republicii şi protectoratului, un pas însemnat către stă-pânirea mărilor, o lărgire a sferei de activitate a comerţului, o consolidare a domeniului ei colonial. Toate acestea, înfăptuite paralel ou o cons-ideraihilă sporire a forţei navale * $i în contextul unor victorii militare de prestigiu, au pus bazele transformării Angliei în marea putere din secolele următoare, centru al unui imens imperiu colonial.

Contemporanii evenimentelor au putut avea, din contemplarea lor, presentimentul acestei dezvoltări. În timpul protectoratului, poetul Bdmurtd Waller insera, într-un panegiric închinat lui Cromwel], versurile: „ The sea's our own; and now all naâions greet, With bcnding sails, each vessel of our fleet…” 2

Iar John Mii ton, marele poet al revoluţiei, n-a scăpat, în ciuda convingerilor sale democratice, de tentaţia de a considera, la un moment dat, că Anglia ar putea deveni „o altă Romă a Occidentului, de la Coloanele lui Hercule, până la < h eanul Indie” 3.

        ' lbidem, pp. 46-47.