Capitolul VI Indiile de Vest şi America

Perspectivele Imperiului britanic se proiectau în XVIII-dea pe o scenă mondială, în India se dezvolta bogată colonie a Angliei. În Australia apăirea germeni nou domeniu, întins aproape cât Europa.

În acelaşi timp, în emisfera de vest, englezii ocupau Cam în schimb, ei pierdeau coloniile de pe coasta Atlanticului, iar cele din Antile încetează de a mai fi plasamentul colonial rentabil prin excelenţă al capitalului comercial englez.

O profundă transformare se produce în structura de ansamblu a imperiului. El nu va mai privi „ou faţa sţpre vest”, către coloniile de pilantaţii din Antile, zdruncinate de o criză de conjunctură defavorabilă produselor lor, nici către recent dobândita Canada, încă neoferind prea mari speranţe de ordin economic. Pierzând şi cele 13 colonii din America de Nord, imperiul nu mai are în Atlantic axa lui economică. El se va întoarce „cu faţa spre est”. Viitorul său pilon va fi India. Pentru a-şi asigura drumul către el, va cuceri în scurtă vreme sudul Africii. Australia va completa acest gigantic triunghi de posesiuni. Oceanul Indian devine o Mediterană britanică, zăvorită către răsărit de avampostull de la Singapur.

Această modificare a centrului său de greutate nu se datorează numai circumstanţelor politice. Ea este manifestarea, mai degrabă, a unor schimbări în adânciime, în structura economică a Angliei, care dictează, în fonid, şi direcţiile expansiunii ei coloniale şi caracterul acesteia.

La sfârişitul veacului ii XVIII-dea, Imperiul britanic intră, aşadar, din toate puncte] într-o nouă fază de dezf ltare: Noul Imperiu – „The New Empire”. Dar înainte de a zugrăvi naşterea lui, să vedem cum se atrofiază şi cade treptat crusta devenită prea strimtă, în interiorul căreia se dezvoltase Vechiull Imperiu, bazat pe plantaţii şi sclavaj.

INDIILE DE VEST

Până către mijlocul secolului al XVIIIjlea, aceste colonii au cunoscut deceniile lor de aur. Este apogeul prosperităţii plantaţiilor. După 1750, deşi nu toţi istoricii au fost de această părere *, are loc fenomenul „'reconsiderării valorii” lor, în raport cu a coloniilor continentale din emisfera vestică 2.

Cum e normal, factori economici au intrat în acest calcul modificat. Zahărul produs în Antile suferea o scădere a preţurilor, datorită concurenţei plantaţiilor franceze învecinate, care erau susţinute cu multă largheţe din partea corăbiilor şi porturilor olandeze. Dez voii tarea plantaţiilor în coloniile sudice de pe coasta Atlanticului, în America, a fost, de asemenea, un flemeni defavorabil Antilelor3.

Dar nu numai atât. Antilele aveau o redusă populaţie albă, un procent relativ scăzut de oameni cu un nivel de trai care

1 li permită să şi cumpere mărfuri din Anglia, nu numai să îinl.i. Marca majoritate a populaţiei Antilelor engleze o forân acelaşi timp, coloniile continentale ajunseseră la peste nani liberi. Prin urmare, Antalele nu puteau constitui nici pe departe o piaţă de desfacere atât de largă ca America de Nord, cu cele 13 colonii ale sale. Faptul nu prezenta importanţă, atâta vreme cât producţia manufacturieră engleză nu atinsese nivelul care să-i impună largi şi permanente debu-şeuri peste hotare. Dar va deveni decisiv în era „revoluţiei industriale” 5.

f Iigeon, op. Cit., p. 31. HBE, I, p. 588.

N. CHBE, I, pp. 378-379.

        ' în It. irbados erau, în 1712, 12528 de albi}41970 de negri; în H9. ill>i ţi circa 70000 <negri, tn Jamaica, la 1764, erau 26000 de tlbi şi 140000 de negri, Ci CHBE, I, p. 380. HBE, p, 589.

Antilele, până la mijlocul veacului al XVIII-Iea

_ în deceniile dintre pacea de ila Uita ani, Antilele au constituit cea mai abundenţi sursS de ţie a comerţului englez. În cuprinsul lor predomina 0 cu intensivă, practicată pe plantaţiile de tutun, inuli zahăr1, prin exploatarea momcii sclavilor. Insulele Bermude şi Bahama dispuneau de păduri (esenţe tropicale), ip vorabile creşterii animalelor şi culturi alimentare, fiind puţin dezvoltate economiceşte.

Proprietarii plantaţiilor se îmbogăţiseră. Erau coiului de mari case de comerţ şi armatori de vase. Trăiau în metro pală, iar plantaţiile le erau conduse de administratori.

Pentru a-şi spori oât mai mult oâştigurile, plantatorii din

Antile eludau legile mercantiliste ale metrqpolei, întreţinând un comerţ activ cu America de Nord şi Antilele franceze.

Asociaţi la afacerile companiilor importatoare de sclavi negri, ei profitau din plin de tratatul de asiento, pentru ca, sub scutul clauzelor sale, să-şi plaseze în coloniile spaniole mărfurile pro duse pe plantaţiile lor. În acest vârtej de comerţ şi afaceri, în floreau contrabanda şi pirateria. Prima deveni o adevărată „întreprindere naţionailă” pentru comercianţii şi plantatorii englezi. Insulele Bahama erau vestite cuiburi de piraţi. În 1718 trebuiră organizate împotriva dor două expediţii. Guvernarea de două decenii a lui Walpole (1721-1742) nu întreprinse nimic serios împotriva acestor nereguli, pentru a nu provoca tulbur. Olonii şi dezbateri neplăcute în parlament, unde atât majoritatea, cât şi opoziţia aveau legături cu cercurile de afaceri care stăteau iân cullisale fcufiuror imalversaţiilor2. Departe de n interveni, guvernul englez a ajuns chiar să încurajeze eastă „domnie. i filibustierilor” 3.

În 1733, votând aşa-numitul Act al melasei, parlamentul i căutat s. i A utilelor monopolul aprovizionării cu zahăr a caloriiule unericane, puinând taxe suplimentare pe tions, voi. Aiv |.

Termenul provine probabil din expresia olandeză „Vry buiter” corsar.

At, corsar.

Zahărul, melasa şi romul importate în aceste colonii din plantaţii meeingleze *. Măsura poate fi interpretată ţşi ca luraul din primele indicii ale sfârşitului prosperităţii, resimţit de plantatori sub forma unui deranjament al balanţei schimburilor cu coloniile nord-americane, provenit, evident, din creşterea capacităţii productive a acestora 2.

În 1766 s-a introdus, prin derogare aparentă de la principiul actelor de navigaţie, legea de creare a unor „porturi libere” în Amtilele engleze. Ele erau destinate, ide fapt, să faciliteze contrabanda cu coloniile spaniole şi franceze. În aceste ponturi puteau veni vase străine, aducând mărfuri care să nu concureze cu produsele coloniilor şi să exporte de acolo articole provenite idin Anglia. Era, sub o mască liberala, o abilă stratagemă mercantilistă, atrăgâmd şi corăbiile ţărilor străine în serviciul comerţului britanic 3.

În organizarea lor internă, Bermudele, Jamaica, Barbados şi coloniile din insulele Leeward (dispuneau de instituţiile obiş nuite: guvernator şi consiliu executiv, designaţi de rege, şi adui 'i-ezentând populaţia liberă a coloniilor – alese în gem i censul unui f reeholder 4 englez, avânid cel puţin

În Jamaica se desfăşoară un lung confliat, cu faze mai. i' ute sau mai latente5, între adunare şi guvernul englez. Penii n a afirma prerogativele sale, adunarea din Jamaica a refuzat, în 1722, să voteze o contribuţie permanentă a locuitorilor itru întreţinerea funcţionarilor civili şi a trupelor iregale din <ilă. Supusă unor presiuni energice, ea a acceptat în cele din urmă, în 1729, să voteze suma 'de 8000 de lire ster/line anual, dar numai cu condiţia recunoaşterii din partea guvernului englez a tuturor legilor proprii alle insulei6.

Ipson, op. Cit., IX, p. 249 şi nota 46; ci. Şi Franjois Crouiet, Recenzie la lucrarea: Frances Armytage, The Free în the British West Indies. A Study în Commercial Policy, 1822, londra, 1953, în „Revue Historique”, an. 85 (1961), tom i < XVI, p. 485. Iran liber. 1 Primele faze în 1677-1680 şi 1700. Vezi mai sus, p. 63.

HBE, I, p. 378; în aceeaşi lucrare, la p. 433, pentru sfârşitul conHi. mini, indicai anul 1728. Ct, pentru) problemi, dar mai în ii i ui. ii.. - ii un. - i Muret, î67.

Jamaica a fost şi teatrul altor tulburări, mai profunde. Aici a izbucnit cu deosebită putere ura sclavilor i priţi împotriva plantatorilor. Un şir întreg <lc Iu] irne, cunoscute sub numele de răscoalele raaroonilo socială a insulei, în secolul al XVIII-lea. Maroom descendenţii din sclavii spaniolilor. După cucerii maroonii, scăpând de pe [plantaţiile proprietarilor spaniol înşişi alungaţi, s-au (refugiat în Munţii Albaştri, din interii insulei. Un timp oarecare, englezii nu i-au urmărit. Ei du acolo o viaţă mizeră, semisălbatică, dar liberă. Sclavi fu de pe plantaţii veneau an de an să le îngroaşe rândurile. Mai ales din acest motiv, iplantatorii englezi au început atacuri împotriva lor. Sub conducerea negrului Gudjoe, maroonii s-au dovedit capabili de o rezistenţă neaşteptată, destul de organizată, între 1731 şi 1734, englezii aduseră împotriva lor trupe din Gihraltar. Acestea nu reuşiră să-i înfrângă, nefiind antrenate pentru războiul dus într-un climat şi pe un teren foarte dificil. Fură aduşi atunci indieni de pe coasta Mosquitos (în America Centrală), formând din aceştia detaşamente cu care să poată răspunde tacticii de hărţuială şi abilităţii extraordinare a maroonilor în a folosi ascunzişurile din munţi şi păduri. Aşezările lor fură incendiate şi distruse fără milă, pentru a-i reduce la predare prin foame şi epuizare. În 1738, Cudjoe acceptă un tratat cu englezii, punând capăt pentru un timp acestei lupte desperate şi inegale. El se învoi ca maroomi să locuiască în „rezervaţii”, să se supună legilor insulei, să colaboreze contra eventualelor invazii străine şi să nu mai dea adăpost sclavilor fugiţi. În schimbul acestora, englezii trebui ră să le garanteze libertatea, ceea ce însemna aproape o victo o primă victorie în lupta sclavilor negri din colonii împotriva plantatorilor. Nerespectarea de către englezi a convenţiei a dus ila izbucnirea şi a altor răscoale. Ultima, teribilă, în 1795, fu urmată de deportarea în masă a maroomlor pe coasta de vest a Africii l.

Un remarcabil exemplu de dragoste de libertate şi dârzenie, din partea unei comunităţi restrânse de negri, descendenţi din sclavi – a acelor negri pe care secole întregi colonialiştii i-au prezentat ca primitivi, sălbatici, incapabili de o viaţă şi civiI'izaţie proprie, insensibilii la orice fel de valori umane şi, ca atare, foarte resemnaţi şi la locul lor în starea de robie. Episodul imaroomilar, ca, şi întreaga istorie a popoarelor negre dezmint aceste calomniiJ.

Ocuparea coastei Mosquitos. Războiul de şapte ani

Savurând prosperitatea coloniilor din Antile şi beneficiind de posibilităţi largi de comerţ, licit şi de contrabandă, în colo niile spaniole şi franceze, englezii n-au întreprins, până la războiul de şapte ani, decât o singură acţiune de 'lărgire a pose siunilor lor în aceste părţi. Ea a fost, de fapt, opera colonişti lor din Jamaica. Spaniolii acordaseră acestora permisiunea de

1 desi lude pe coasta Mosquitos2 nişte exploatări de copaci din carâgeau coloranţi. De la 1720 până la 1740 coloniştii din Jamaica întameiară aci mai multe factorii, pentru tăierea ii lemnului. Observând că aşezările acesitea şi. com-mtul ocupanţilor lor depăşesc prevederile permisiunii ordate iniţial, că englezii tind să-şi creeze aşezări manente, spaniolii îi somară să le evacueze şi, în faţa refuII lor, distruseră de câteva ori factoriile. Dar ele se refăcură

Alţi colonişti veniră, pătrunseră tot mai mult Sipre inior, se aliară cu indienii mosquitos, revendicând asupră-le

        ; in fel de protectorat. Pe coasită luară fiinţă plantaţii de cacao, indigo, trestie de zahăr, tutun. Pe la 1740 aceste aşezări făceau comerţ în valoare de 25000 de lire sterline anuail îşi 12 vase le asigurau legăturile cu Kingston (înJamaica) şi chiar cu

New York.

În 1743, guvernatorul Trelawney din Jamaica ceru guver nului din Londra să-1 sprijine în organizarea coastei Mosi|nii "olonie engleză. Guvernul nu voi să se compromită ofii ial dai încuraja pe guvernator la acţiune pe cont propriu. Tu-], iv, în idică atunci forturi pe coasta Mosquitos şi notif răscoale sau'incerciri de < Barbadoii plantatorii trăind înti o continui teamă. Cf. Harlow, A History of Barbados, ir 03125-327.

Ord estul statului Niciiugua de azi.

Guvernatorilor spanioli din America Centrala instaurarea protectoratului britanic asupra regiuniil.

Războiul de şapte ani a permis Angliei ui ei irea i elei mai mari părţi a posesiunilor'„franceze din Aotilale Mici. Dintre acestea însă, Ja încheierea păcii, ea a lăsat Franţei pi importante (San Domingo, Guadelupa, Marţii Lucia) pentru a nu prejudicia, prin includerea lor la Effljperiul britanic, interesele plantatorilor din coloniile engleze tnti vechi2. Restituind Havana (în Cuba) şi Manila (în Fi! ocupate temporar în 1762, Anglia obţinu peninsula FI deţinută până atunci de spanioli 3.

COLONIILE NORD-AMERICANE şi 540-5! I i stare de lucruri a durat până în 1786, când Ana încheiat cu Spania o convenţie, evacuând coasta Mosquitos şi obâd în schimb confirmarea drepturilor ei de comerţ în golful Hondu-s, unde se va dezvolta colonia 1 loinlin. isul britanic. Cf. CHBE, II, p. 10.

Oiului.

În secolul al XVIII-lea, coloniile de pe coasta răsăriteană a Americii de Nord ajung ia o însemnată dezvoltare economică şi demografică. Economia lor, cum s-a mai arătat, are un caracter mult mai complex deok a altora, întrunind cultura cerealieră şi cea de plantaţii, exploatarea lemnului, meşteşuguri variate, ou tendinţe de trecere a industriei către stadiul manufacturier, începuturi de minerit, construcţii navale şi un comerţ intens. În preajma anului 1770, ele numărau aproxi-ativ 2000000 de locuitori. Dintre aceştia, sclavii negri, mai eu de evaluat exaot, depăşeau în orice caz cifra de 300000. Umai îui!; 1744 şi 1758, valoarea exportului de produse engleze în aceste colonii a crescut de la 640000 la 1832000 de lire sterline4. Instituţiile lor politice proprii erau cole mai vechi şi mai bine consolidate. Şi pe lingă toate acestea, ele au fost, în secolul al XVIII-lea, teatrul unuia din evenimentele ri şi bogate în urmări, din istoria Imperiului britanic şi a lumii întregi: războiul ior de independenţă, care a fost totodată şi o revoluţie burgheză victorioasă, ere itoare a unui nou stat – Statele Unite ale Americii.

Din 1732, numărul dor s-a completat la 13. Acestea erau, de la nord spre sud: New Hampshire, Massachusetts, Rhode Island, Conneotiicut, New York, New Jersey, Pennsylvania, Maryland, Delaware, Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Georgia.

Dezvoltarea celor 13 colonii, până la războiul de şapte ani

Acestea ocupau o fâşie de coastă lungă de vreo 2000 de kilometri, de lla hotarul cu Noua Scoţie, la nord, până la cel cu Florida spaniolă, la sud. În interior, se întindeau până la Munţii Alleghany. Toate dispuneau de instituţiile caracteristice coloniilor din emisfera de vqst, în cadrul cărora guvernatorul şi consiliul său reprezentau coroana, iar adunările – interesele iilor liberi şi proprietari. La mijlocul veacului al XVIII lea mai persistau doar două colonii cu cartă – Conţinut şi Rhode Island, având cea mai avansată autonomie mai democratice instituţii politice între toate – şi trei colonii aparţinătoare unor proprietari: Pennsydvania, Mary-I nul şi Delaware.

În coloniile regale, guvernul britanic manifestă tendinţa de uniformizare a instituţiilor lor, care se izbeşte de particularismul local al coloniştilor. Un spirit conservator îngust în aparenţă, în irealitate o manifestare a vigilenţei ior faţă de orice modificări politice iniţiate de la centru, care le-ar fi putut ştirbi libertăţile câşitigate.

Am amintit mai înainte1 de existenţa unui genmene de conflict între guvernatori şi adunările reprezentative. Ultimele, având în genere recunoscut şi dreptul de a controla finanţele coloniei, inclusiv salariile guvernatorului şi funcţionarilor reposedă o armă politică de care se vor folosi, la fel ca odinioară Camera Comunelor din Anglia, pentru a-şi face restc drepturile din ipartea coroanei2.

L M o rton, op. „I, n, „II IK”

M U I ' I. < ' i |, „/'

Din punct de vedere economic (şi, unzător, social), cele 13 colonii se puteau împărţi în mai multe Bone, In sud (în Georgia şi cele două Caroline) se întâlnea, din toate pune tele de vedere, o situaţie asemănătoare cu a plantaţiile” tro picale. Un regim de mare proprietate lucrată de idavi fn beneficiul unei veritabile aristocraţii funciare. Pred monoculturile pe regiuni întinse: tutun, orez, indiei determină o dependenţă strânsă a acestor colonii de importul şi exportul, în şi din Anglia, sau din coloniile situate mai la nord.

Orezul fusese adus din Madagascar, în 1696. Cinci de ani mai târziu, Carolina de Sud exporta circa 90000 de hectolitri, iar în 1761 aproape 150000. Indigoul, introdus abia în 1743, se cultivă, de asemenea, cu mare succes. În numai cinci ani el depăşeşte, în exportul Carolinei de Sud, valoarea orezului 1.

Virginia şi Maryland aveau şi plantaţii cu caracter comercial (şi sclavagist), dar produceau şi cereale pentru consumul local. Asemănătoare ca structură socială cu primele, ele erau ceva mai autarhice din punct de vedere economic. Tutunul era principala lor bogăţie. De la 20000 de livre (aproxi-ativ 9000 de kg) exportate în 1617, Virginia ajunge să porte în 1754 o cantitate de aproape 21000 de tone, iar ipreună cu Marydand peste 32000 de tone 2.

Pennsylvania şi Delaware produceau în special cereale, destinate consumului intern, cât şi exportului, mai mult în ntile şi America spaniolă decât în Anglia. Cu ele intrăm în ona „coloniilor de mijloc”, şi ca aşezare geografică şi ca ructură cconomico-socială. Marea proprietate se împletea cu ermieratul, cu proprietatea parcelară.

New York şi New Jersey sunt coloniile tipice de zonă şi structură intermediară, „de mijloc”. Dezvoltarea lor e covâr-şitor comercialii, maritimă. Un început de industrie textila le schiţează premisele independenţei economice faţă de importurile din metropolă fi de activitatea comercială a celorlalte colonii, cărora le serve. m ca intermediare.

        ', în sfârşit, Noua Anglie, cu cele patru colonii, în ordinea importanţei economice: Massachusetts, Connecticut, Rhode

Island şi New Hampshire. Solul mediocru permitea cultivarea cerealelor pentru consumul intern. Circumstanţă care, alături de condiţiile istorico-sociale ale creării lor, nu favorizase dezvoltarea marii proprietăţi. Predomină cea parcelară, a proprietarilor rurali mici şi mijlocii. Se dezvoltă şi aci o industrie textilă, dar nu de mare însemnătate, cum nici începuturile metalurgiei fierului – de pe la 1640-1650 – nu sunt prea spectaculoase. Pescuitul şi peştele sărat, lemnul şi construcţia de corăbii sunt elementele care le angrenează însă puternic în circuitul comercial al Angliei, ba chiar tind să le elibereze din cadrul său, permiţându-le comerţul cu Antilele şi coloniile spaniole, contra mărfurilor de origine tropicală: melasă (din care prepară ram), ingrediente, coloranţi vegetali etc.1.

Începând cu anii 1726-1730, coloniile nord-americane au depăşit Indiile de Vest, sub raportul valorii mărfurilor importate din metropolă.

În 1771, Noua Anglie trimitea în larg o flotă de peste 1000 de vase de pescuit, iar Massachusetts exporta circa 12000 ilc tone de peşte uscat.

Construcţia de corăbii luase un avânt deosebit, datorită abundenţei lemnului. Preţul unui vas construit în Noua Angiie la jumătate faţă de cel de pe şantierele metropolei.

I ce explică faptul că în 1775 o treime din vasele engleze ri.ni construite în Noua Anglie.

Cât priveşte dezvoltarea industriei spirtoaselor, şi mai ales ritmul ei, e suficient să amintim că în 1769 prin portul Boston s-a importat din Indiile de Vest (fără Jamaica) o cantitate de melasă de trei ori mai mare decât importaseră toate coloniile nord-americane, cu 40 de ani înainte. Scăzuse în schimb la o cantitate relativ neînsemnată (circa 320000 de litri), cantitatea de rom importată la Boston din aceleaşi colonii. Massachusetts exporta însă, pe la 1750, vreo nouă milioane de litri de băuturi spirtoase 2.

În consecinţă, Noua Anglie, alături şi chiar înainte de New Ynrk, e sediul celei mai dezvoltate burghezii comerciale ' Mu ret, op. Cit., pp. 355-356.

N, op, cit., X, pp. 15-19; Richard Pares, Yankees l'f Trade between North-America and the West Indies before tbt Revoltttion, Cambridge Mus., 1956, pp, 93-94; Farnie, op. Cit, în, 'l'lnEconomii Histon R.i „ Il-a, XV (1962) i K a coloniilor, al celei relativ mai complet susţinute în comerţ de o producţie proprie.

Într-o descriere a coloniilor din America l. i 1 on dra în 1757 şi cunoscând, în douăzeci de ani, şase ediţii, autoi ii (unul dintre ei pare a fi Edmund Burke) spun ui cuvinte despre Noua Anglie: „Niciuna din coloniile ni nu se poate compara cu ea, în privinţa desimii populaţiei, l numărului de oraşe mari, comerciale, şi a mainiufiacturiJ* care acestea le posedă… Cele mai populate şi mai înfloritoare regiuni din metropolă cu greu ar putea lăsa o mai buna im presie” *.

Conflictul cu metropola trăsăturile specifice ale dezvoltării acestor colonii, enumerate până acum, rezidă motivele profunde şi totodată fireşti ale conflictului cu Anglia, mai exact spus cu politica ei de atunci, care le va împinge pe calea războiului cu metropola şi a proclamării independenţei.

Am văzut deja: o burghezie mult mai puternică decât în alte colonii, sub raport economic şi numeric. O populaţie formată în mare majoritate din emigranţi europeni, cu bine implantate tradiţii de viaţă socială şi politică, în care vibrează un ferment protestatar de extracţie puritană, cu amintiri din exodul silit în faţa persecuţiilor absolutismului, ale anglica-nismului, în faţa a tot ce reprezentase „oficialitatea” statului; lez.

Tot atâte. t elemente care făceau pe coloniştii americani trem de sensibili la încercările de atingere a libertăţilor lor la fel de receptivi la ideea de a le lărgi şi mai mult. O populaţie numeroasă, în cadrul căreia fermierii sunt pre-între existenţa marii proprietăţi, în jumătatea de sud a oniilor, şi reducerei |>. nnânturilor cultivabile de calitate, teritoriul destul de restitui, de înghesuit, dintre coastă şi Munţii Alleghany.

Dincolo de Alleghany erau coloniile franceze. Fermierii ericani au încercat să pătrundă spre vest, împinşi de nevoie, După G i p s o n, op. Cit., III, p. 3.

Practicând „squatterismuil” x. Francezii şi indienii le deveneau astfel duşmanii naturali. Dacă pe indieni îi puteau alunga sau extermina, pe primii nu-i puteau învinge „. lecât cu ajutorul statului englez. Tentaţia colonizării vestului, determinată de diferenţierea socială, de înmulţirea numărului imigranţilor, de lipsa de pământ şi barată de obstacolul francez, a fost unul din elementele de fidelitate – din interes – a coloniştilor americani faţă de Anglia. După războiul de şapte ani, când obstacolul s-a prăbuşit2, iar Anglia, prin proclamaţia regală din 7 octombrie 1763 şi apoi, definitiv, prin Quabec Act, a atribuit vestul Alleghanilor Canadei, şi nu celor 13 colonii, acest element de fidelitate s-a transformat într-unui de duşmănie.

Dezvoltarea economică multilaterală a coloniilor nu se pu-con< ilia cu politica mercantilistă a Angliei. Mai ales eolo-niile din centru şi nord, a căror dezvoltare industrială incipienţi neliniştea totuşi metropola, resimţeau lipsa libertăţii lui cu toate ţările. Între 1706 şi 1722, parlamentul din Londra pune piedici comerţului lor cu Spania, Portugalia, Noua l-'ranţă, coloniile engleze din Antile şi chiar cu coloniile americane din sud. În 1733, Actul melasei, cu taxele sale pro-hibitive pe melasa franceză de import din Antile, lovi greu în interesele comercianţilor din Boston şi Newport. Din 14000 de butoaie de melasă importate anual numai de colonia Rhode [glamd, 11500 proveneau din Antilale franceze şi spaniole3. Pe la 1750, parlamentul interzise în colonii întreprinderile de prelucrare (laminare) a fierului; fierul brut, adus din coFenomen progresist – ca operă a micilor fermieri şi, în general, a unor elemente! O (iale împinse la aceasta de exploatare şi lipsuri – atunci când

LU im Jtăpânire terenuri nelocuite. Squatterismul are ca rezultat extindeiltemului nucii proprietăţi agrare, dezvoltarea capitalismului în agriculturl isa „cale americană”. Dar, deoarece în majoritatea cazurilor ncuparea unor terenuri locuite, fenomenul are şi un revers ', iieste cazuri, cei mai mulţi dintre squatteri au ignorat dreptul vechilor posesori afpământurilor ocupate – populaţiile indigene – pe! iu deposedat, alungându-le şi, uneori, exterminându-le. Fenomenul nu

M pentru America de Nord. Poate fi întâlnit în Australia şi, ni proporţii diferite, în toate coloniile eu le emigraţie”.

Francezii au pierdui tn aceit conflict coloniile lor din Canada şi de

        * N e v i n s-C o m m a g c r, op, cit., p. 68.

Ionii, era îngăduit să se vândă în Angli i numai la

Londra şi pe o rază de 10 mile în jur '.

Până la războiul de şapte ani, toai mai mult pe hârtie. Ele avură numai darul sS transforme în contrabandă o parte a comerţului, fără ca autorităţile li intervină prea insistent. Şi astfel, nu se ajunse încă li un conflict deschis între interesele metropolei şi ale coloniştiloi. „neglijenţă salutară” era tolerată de guvern din i nătăţii domeniului colonial francez. Temându-se de Frai nu voia, în caz de război, să aibă în coloniile sale nemulţumiţi 2, Războiul de şapte ani a schimbat totul. Cucerirea colonii lor franceze din America de Nord înlătura acest motiv menajamente din partea Angliei faţă de colonişti.

Datoria publică a Angliei se ridicase la dublu faţă de perioada dinaintea războiului. In aceste condiţii, cancelarul eşichierului, Grenville, constată deschis ceea ce ştia de mult toată lumea: imensitatea contrabandei din colonii, estimată la o valoare de vreo 700000 de lire sterline anual 3. Ceaiul, zahărul, vinul, fructele şi melasa consumate de ele erau procurate, în proporţie de 9/10 pe această cale. Vămile coloniilor încasau, ca taxe de import, 2000 de lire sterline anual, în vreme ce cheltuiala de întreţinere a serviciilor vamale se ridica la 7000 de lire pe an.

De altfel, guvernul englez nu putea uşor uita, în această privinţă, ceea ce Pitt-senior aflase, denunţase şi suprimase cu severitate: că, în timpul războiului de şapte ani, coloniştii nu se sfiiseră > aprovizioneze copios pe francezii din forturile canadiene} i de pe Ohio. Şi că, tot ei, aprovizionând armata engleză, o făcuseră fixând furniturilor preţuri competitive cu cele oferite, la contrabanda, de comandanţii desperaţi ai forturilor franci i >„late sau încercuite4.

Sistemul de taxe şi prohibiţii comerciale, avantajos metropolei, dar nu şi coloniilor, începu acum a fi aplicat cu stricteţe. Autorul principal al elaborării acestui nou sistem a fost lordul Halifax, prezent în mai toate ministerele dintre în 1764, după încheierea păcii cu Franţa, se emise o nouă versiune a Actului melasei, prin care taxa de import asupra acestui articol fu scăzută la jumătate, dublându-se în schimb taxa ila măirfurile aduse din Angllia 4. Coloniştii priviră reducerea ca insuficientă, iar sporul ca nedrept.

În februarie 1765, Camera Comunelor vota, iar în martie Mină Stamp Act-ul (Legea timbrului), care intră în vigoare de la 1 noiembrie acelaşi an. Legea prevedea că toate actele şi tranzacţiile încheiate în colonii vor trebui redactate pe liânie specială, timbrată, pusă în vânzare în acest scop prin oficii sau concesionari guvernamentali. Stamp Act a instituit cel „lintâi impozit intern al coloniilor, fără consultarea adună-rilor lor, ici numai iprin autoritatea parlaimentuiliui britanic5.

Indispuşi de aceste măsuri, coloniştii protestară. Din sfera ciocnirii de interese economice, conflictul se deplasă în cea politică. Nu mai era incriminat de colonişti numai cuantumul taxelor, ci ilegalitatea lor, în sine, ca unele ce nu fuseseră aprobate de adunările coloniilor. Erau reafirmate vehement drepturile acestora în materie financiară şi contestate, în acelaşi timp, cele ale parlamentului englez, în care coloniştii nu aveau reprezentanţi.

În septembrie 1765, adunarea reprezentativă a coloniei Rimele [sland declara, pe marginea Stamp Act-ului: „…locui- ' Ibidem, p. 634. Dar Pitt-senior este şi el responsabil, prin ordinele de înăsprirea controlului asupra coloniilor. Cf. G i p s o n, p. 111 şi nota 1. – i c, op. Cit., pp. 85, 92. I, p. 639.

S -69 j CHBE, I, p. 644.

        </, I, p. 646 i Sagna. 92-93.

Torii acestei colonii nu sunt obligaţi sa dea ascultare nici nuci legi sau ordonanţe care le impune o taxi Tnă, ttl afara acelora votate de Adunarea Generală propru

O înfruntare de interese contradictorii, în care Anglia arunca în cumpănă drepturile sale suverane, iar coloni pundeau citind înseşi legile britanice, care enunţ. i nci piui că nimeni nu poate fi impus fără propriul său consim ţământ, prin mandatarii săi, aleşi.

Polemica se ascuţi pătimaş, actualizând ranchiune vechi; i crezute uitate. Miniştrilor englezi care îşi exprimau regretul pentru „nerecunoştinţa” coloniştilor faţă de ţara cartle.1 creat condiţiile dezvoltării libere şi înfloritoare, un apărător al cauzei americane le strigă în parlament: „Vorbiţi de copii crescuţi prin grija voastră? Opresiunea voastră i-a aşezat şi crescut în America… Hrăniţi prin indulgenţa voastră? S-au hrănit datorită neglijenţei voastre!” 2.

Dezbaterile angajate în parlamentul din Londra în jurul rezistenţei coloniştilor la taxare luară o turnură răsunătoare, oâmd ibăfcfâirnul ^Pitt îmbrăţişa cauza americană 3, declarând că dreptul la autoimpunere este o condiţie esenţială a libertăţii.

Şi el perora, pe această temă, în ianuarie 1766: „Mă bucur că America ne-a rezistat! Dacă în trei milioane de oameni sentimentul libertăţii ar muri, îneât ei să se supună de bună voie air deveni uneltele cele mai potrivite pentru a. fanma (în siakvi pe toţi!” 4.

Dezbaterea s-a încheiat cu o victorie a coloniştilor: în martie 1766 Stamp Act a fost abrogat, dar în acelaşi timp, printr-un „Declaratory Bill” (lege declaratorie), parlamentul londonez reafirmi principiul dreptului său de a legifera în aru'Ceiproil>ksnw privind coloniile8.

A lui Pitt era dictată şi de interese de partid. Guvernanţii de atunci erau oa menii care-1 răsturnaseră de la putere în 1761, împiedicându-1 să guste, doi ani mai târziu, triumful final al victoriilor dobândite în vremea cabinetului prezidat de el, în războiul de şapte ani.

Ments…, I, pp. 60-61.

În temeiul acesta, a fost promulgat în 1767 noul tarif vamal Townshend (după numele ministrului care-1 propusese), instituind taxe vamale pe ceai, hârtie, sticlă şi vopsele pentru zugravi1.

Coloniile răspunseră prin boicotarea acestor mărfuri, mişcare iniţiată la Boston, în martie 1768, şi adoptată în decursul celor doi ani următori de toate coloniile. În unele din ele, importurile engleze au scăzut în acest timp la jumătate, ceea ce a silit guvernul englez să cedeze încă o dată, abrogând între 15 martie şi 12 aprilie 1770 toate taxele Townshend, cu excepţia celei asupra ceaiului, menţinută ca afirmare a principiului de drept din „Declaratory Bill” 2.

Dar şi coloniştii s-au încăpăţânat, tot simbolic, spre a apăra, la rândul lor, principiul dreptului la autoimpunere, al ilegalităţii impunerii fără reprezentare.

         (îmi un transport englezesc de ceai sosi în portul Boston, la [6 decembrie 1773, un grup de colonişti, travestiţi în inii i urcat pe bordul vaselor, şi le-au golit <îm mare încăra – 343 de lăzi ou ceai3.

Războiul de independenţă al coloniilor americane „Partida de ceai” de la Boston, cum e numit incidentul, era jucată. O dată cu ea şi soarta raporturilor dintre Anglia şi cele 13 colonii.

Guvernul din Londra se decise să acţioneze energic. La 31 martie 1774 el decretă închiderea portului Boston pentru orice fel de comerţ, până la achitarea ceaiului distrus şi până la prezentarea unor garanţii suficiente că pe viitor taxele vani, i. K-(vor achita în mod regulat4.

În Massachusetts au fost trimise trupe de întărire, iar eoni, i ud. I ut ui militar englez a fost autorizat să le încartiruiască

F v i n s-C o m m a g c r, op. Cit., p. 77. CHHi: 1, p. 669.

Ura intra în vigoare

I.

În casele cetăţenilor. Statutul coloniei.1 fost modificat, anulânJu-se o parte din libertăţile politi. Re le i uprindea.

În sfârşit, Quebec Act, din „mai 1774, indirectă da adresa tuturor coloniilor.

Măsurile acestea au adus Angliei cea mai g ilere suferită pe plan colonia! până în epoca de destrămare B Im riului, de după al doilea război mondial.

Ele au galvanizat spiritul de rezistenţă şi de unitate ii coloniştilor, i-au determinat să se organizeze, să pună mân arme şi să înceapă războiul lor de eliberare şi independenţă.

În parlamentul britanic, Burke afirma, la 22 martie I că „…în politică mărinimia este nu rareori cea mai profin înţelepciune şi un mare imperiu nu se împacă cu minţile. mărginite” 1.

Din 1775 au început luptele. Iniţial, defavorabile coloniştilor, Dar la 4 iulie 1776, Congresul reprezentanţilor celor li colonii, întrunit la Philadelphia, adoptă „Declaraţia de

Independenţă”, act solemn ce marca apariţia unei noi republici bu ndependente pe harta lumii şi al cărui preiihIhiI constituie una din paginile strălucite ale gândirii po lii, i ite din veacul al XVIII-lea. Din 1777, balanţa for| chimbă echilibrul. O armată engleză fu constrânsă itoga (17 octombrie 1777). La 6 februarie i. t după puţin timp de Spania, încheie o 'Im in, i. ii lânăra republică, intrând în război împotriva An gliei i trirniţtnd peste ocean un corp expediţionar. Flota făcută după dezastrele din războiul de şapte ani, înfrunt! > ii succes pe cea engleză, în Antile, pe coastele Africii şi Indiei.

După mai multa înfrângeri, ultima şi cea mai puternică uniată englezi de pe teritoriul coloniilor, încercuită la Yorktowin, a capitul ii i de I1' octombrie 1781. E data care înseamnă sf$r$ituJ reaJ aJ ostilităţilor, deoarece Anglia nu mai dispunea peste ocean de forţe terestre suficiente, iar pe de altă parte se convinsese de inevitabilitatea înfrângerii. Renunţând! i alte eforturi militare, ea deschise tratative de pace.

Prin tratatul de la Versailles, din 1783, Anglia recunoscu independenţa celor 13 colonii. Le cedă şi teritoriul dintre Alleghany, Mississippi şi marile lacuri, garantând, împreună cu Spania 1, libertatea navigaţiei pe fluviu. Pierdea în favoarea Spaniei Florida şi Minorea, iar Franţei îi restituia o parte a cuceririlor făcute în dauna ei în războiul de şapte ani: insulele St. Pierre şi Miquelon – la sud de Terra Nova, Santa Lucia şi Tobago – în Antile 2.

Ţei I „Hir.i. ina de vest, pe care el o va vinde în 1803 Statelor Unite. '/>'/, I, p. 781. Santa Lucia, restituită în 1763, fusese ocupată din nou ni i 778.