8.

Totuşi, o, flecar dialectician, îţi voi pune o mică întrebare. „Şi tu vei răspunde”, spune Iov, cine e „cel ce se face cunoscut prin furtună şi nori” (Iov 38, 4). Oare sunt multe locaşuri la Dumnezeu, cum auzi că se spune

(Io. 14, 2), sau unul? Multe, vei admite, şi nu unul. Şi trebuie să fie umplute toate, sau unele da, iar altele nu, încât cele din urmă să fie goale şi pregătite în zadar? Da, toate (trebuie ocupate). Căci niciuna din cele făcute de Dumnezeu nu e degeaba. Şi poţi să spui ce se înţelege prin această locuire? Oare nu e odihna şi slava rânduită celor fericiţi, ci altceva? Nu e altceva, ci aceasta7. Deoarece o mărturisim împreună aceasta, să cercetăm şi ceea ce urmează. Este ceva ce ne pricinuieşte primirea în aceste locaşuri, cum înţeleg eu, sau nu e nimic? Este fără îndoială ceva: ce este aceasta? Este faptul de a exista diferite vieţuiri şi alegeri care duc la altele (Rom. 12, 3), pe cărarea unui alt locaş, după măsura credinţei. Pe acestea le numim şi „căi”. Trebuie să le străbatem pe toate, sau unele din căile acestea? De este cu putinţă, toate. Dacă nu, cât mai multe, sau măcar unele. Iar dacă nu se poate face aceasta, ar fi un lucru mare să se străbată şi una în chip deosebit, precum mi se pare mie. Drept judeci, spunând aceasta. Dar ce înseamnă când auzi că este o singură cale şi aceasta strâmtă (Mt. 7, 14)? Ce ţi se pare că spune acest cuvânt? Una, pentru virtute. Căci e una, chiar dacă se împarte în mai multe. Şi e strâmtă, pentru Sudoare şi pentru că nu poate fi umblată de mulţi, având în vedere mulţimea celor ce fac contrariul şi umblă pe căile răului. E ceea ce mi se pare şi mie. Atunci, pentru ce, o, bunule, dacă aceasta este aşa, nelăsând alte căi osândite, socoteşti explicarea mea ca săracă şi pentru ce, lăsând toate celelalte căi şi lăsându-vă duşi şi împinşi numai pe aceasta, o socotiţi voi vrednică de cugetat, deşi este, cum afirm eu, mai degrabă un obiect de flecăreală şi de închipuire exagerată? Să vă certe Pavel, care, după ce a înşirat darurile duhovniceşti, vă osândeşte aspru prin cele ce zice: „Nu toţi sunt apostoli, nu toţi prooroci” şi cele următoare (I Cor. 12,29).