15.

Dar ce se va spune: oare nu e o unica dumnezeire şi la elini, cum afirmă cei mai buni filosofi ai lor? Şi la noi nu este tot neamul omenesc o unică umanitate? Dar totuşi nu sunt mulţi zei şi nu unul, ca şi mulţi oameni?

Dar comunul uman posedă o unitate care este cunoscută numai prin gândire. Indivizii sunt foarte despărţiţi prin timp, prin cele suferite şi prin putere. Noi trăim nu numai o compoziţie în noi, ci şi o opoziţie între noi şi în noi înşine. Nu rămânem nici într-o singură zi curat Aceiaşi, cu atât mai puţin toată viaţa, ci în trupurile şi în sufletele noastre este un flux continuu şi o schimbare neîncetată. Nu ştiu dacă nu sunt aşa şi îngerii şi toată firea de sus şi de după Treime, deşi sunt simpli şi mai întăriţi în bine, prin apropierea de Binele suprem259.

Share on Twitter Share on Facebook