5

Dar voi discuta cu tine despre această temă, pornind puţin de mai sus. Căci despre Treime am vorbit şi mai înainte. Saducheii socoteau că Duhul Sfânt nici nu Există în nici un fel, ba ei nu credeau nici în îngeri, nici în înviere. Şi nu ştiu cum au putut ei respinge atâtea mărturii ale Vechiului Testament, referitoare la acest subiect.

Dintre elini, cei mai buni „teologi”, şi mai ales cei ce s-au apropiat de noi, L-au întrevăzut, precum mi se pare.

Dar nu s-au pus de acord în privinţa numelui. L-au numit „Mintea universului” şi „Mintea exterioară”, sau l-au dat alte denumiri asemănătoare. Cât despre înţelepţii de la noi, unii L-au cugetat lucrare (energie), alţii creatură, alţii Dumnezeu. Alţii nu s-au hotărât pentru niciuna din acestea, din respect pentru Scriptură, care, zic ei, nu arată clar ce este. Şi de aceea, nici nu-L venerează, nici nu-L dispreţuiesc, rămânând într-o dispoziţie de mijloc, sau mai degrabă cu totul condamnabilă. Şi printre cei ce îl admit ca Dumnezeu, unii II cinstesc cu gândul, alţii îndrăznesc să-I arate cinstirea şi cu buzele. Dar am auzit de alţii ce se cred mai înţelepţi, care măsoară dumnezeirea. Ei mărturisesc ca noi că sunt trei cele ce le cunoaştem, dar văd între ele o deosebire aşa de mare, încât prezintă pe primul infinit în fiinţă şi în putere, pe al doilea ca infinit în putere, dar nu în fiinţă, iar pe al treilea ca mărginit în amândouă. Ei imită în alt fel pe cei ce îl numesc pe Unul creator, pe Altul colaborator, şi pe Celălalt slujitor şi văd în treptele şi calitatea acestor numiri o subordonare reală.

6 Dar cuvântul nostru nu e către cei ce socotesc că Duhul Sfânt nici nu există, sau către cei ce aiurează dintre elini. Nici „nu ungem cu untdelemnul păcătoşilor” cuvântul nostru (Ps. 140, 5). Iar către ceilalţi vom grăi astfel: Duhul Sfânt este sau dintre existenţele ce subzistă în ele însele, sau dintre cele ce sunt cunoscute în altul. Pe cele dintâi, cei pricepuţi le numesc fiinţe (substanţe), pe cele de al doilea, accidente. Dacă El este accident, este poate o lucrare (o energie) a lui Dumnezeu. Căci ce-ar A CINCEA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ putea fi altceva, sau a cui? Aceasta, spun, i se potriveşte mai mult şi scapă de compoziţie. Şi dacă e lucrare, e vădit că va fi lucrată şi că nu va lucra şi încetează îndată ce nu mai e lucrată. Aşa e lucrarea. Deci cum lucrează (I Cor. 12, 11) şi spune acestea (Mt. 19, 20; In. 14, 26): osebeşte (Fapte 13, 2) se întristează (Ef. 4, 35) şi se mânie

(Iov 4, 9) şi face toate câte arată pe cineva care se mişcă şi nu o mişcare (în sine)? Iar de are o fiinţă (o substanţă) oarecare şi nu ceva din jurul fiinţei, va fi sau creatură, sau Dumnezeu. Căci ca ceva la mijloc între acestea, sau nepărtaş la niciuna, sau compus din amândouă, nu l-ar putea cugeta nici chiar cei ce născocesc compuşi din boi şi cerbi. Dar de este creatură, cum putem crede în El, sau cum ajungem desăvârşiţi în El? Fiindcă nu este acelaşi lucru a crede în cineva şi a crede despre ceva. Căci primul se referă la dumnezeire, al doilea la orice lucru242.