14.

Unii însă s-au închinat soarelui, alţii lunii, alţii mulţimii stelelor, alţii omului însuşi împreună cu acesA doua cuvântare teologică tea, atribuindu-le puterea să conducă toate, prin calitatea sau mărimea mişcării. Iar alţii s-au închinat stihiilor: pământului, apei, aerului, focului pentru folosul lor, fără de ele neputând subzista viaţa omenească. Şi iarăşi alţii s-au închinat oricărui altceva din cele văzute socotind ca zei pe cele mai frumoase din cele ce vedeau. Unii au dat închinare şi chipurilor şi statuilor, mai întâi ale celor din familie, cei mai trupeşti fiind stăpâniţi pătimaş de amintirea celor plecaţi, apoi şi chipurilor şi statuilor celor străini, depărtaţi de ei. Aceasta din cauza necunoaşterii primei firi şi prin primirea cinstirii tradiţionale ca legiuită şi necesară, fiindcă un obicei întărit prin timp a fost socotit lege. Mai socotesc că unii admirând şi lăudând stăpânirea, au făcut cu vremea zeu pe cel ce-l cinsteau, ca un mit în ajutorul rătăcirii lor.