11.

Aceasta nu o zic ei, căci sunt comune şi altora. Dar ceea ce e propriu numai lui Dumnezeu, aceasta e fiinţa Lui. Fără îndoială, cei ce prezintă ca nenăscute materia120 şi ideea n-ar admite că nenaşterea e numai a lui Dumnezeu121. Întunericul maniheilor îl aruncăm şi mai departe122. Deci să admitem că nenaşterea e numai a lui Dumnezeu. Dar ce este cu Adam? Nu e o alcătuire a lui Dumnezeu? Desigur, vei zice tu. Dar numai omul? Nicidecum! Pentru ce? Pentru că nu numai umanitatea este creată de Dumnezeu. Ci şi omul născut. Aşa şi numai aşa nenăscutul este Dumnezeu, deşi această calitate e numai a Tatălui. Ci admite că şi nenăscutul este Dumnezeu. Căci este din Dumnezeu, cu toată iubirea ta exagerată pentru cel născut123. Apoi cum vorbeşti despre fiinţa lui Dumnezeu fără să afirmi ceea ce este, ci negând ceea ce nu este? De fapt, spunând că Dumnezeu nu are naştere, cuvântul tău nu prezintă ceea ce este El după fire, nici ceea ce este cel ce nu are naştere124. Ce e deci fiinţa lui Dumnezeu? Cugetarea ta prostească nu poate spune ce este naşterea, chiar de faci atâta caz de ea. Pentru noi va fi un mare lucru să cunoaştem aceasta, fie şi mai târziu (I In. 3, 21; I Cor. 13, 12), când se va termina întunericul (In. 1, 5) şi grosimea trupului – (înţ. Sol. 9,

15), după făgăduinţa „Celui care nu minte” (Tit 1, 2)125.

Aceasta este o înţelegere şi o nădejde a celor ce sunt purificaţi în privinţa aceasta. Noi vom îndrăzni să spunem: dacă e un lucru mare pentru Tatăl de a nu proveni de nicăieri, nu e un lucru mai mic pentru Fiul de a proveni A treia cuvântare teologică dintr-un astfel de Tată. Căci se împărtăşeşte de slava Celui necauzat pentru că provine din Cel necauzat şi I se adaugă slava naşterii (generării), fapt atât de nobil pentru cei ce nu sunt coborâţi şi materiali în cugetarea lor126.