12.

Dar dacă Fiul, zic aceia, este acelaşi cu Tatăl după fiinţă, iar Tatăl este nenăscut, Fiul va fi şi El aşa. Aceasta ar fi aşa, dacă nenaşterea ar fi fiinţa lui Dumnezeu, ca să aibă loc o amestecare nouă, născutul-nenăscut. Dar dacă e o deosebire în privinţa fiinţei, de ce o spui aceasta, ca ceva ce-ţi întăreşte poziţia127? Sau eşti şi tu tată al tatălui tău, ca să nu-ţi lipsească nimic din ceea ce are tatăl tău, fiindcă eşti unul cu el după fiinţă128? Sau e vădit că vom căuta fiinţa lui Dumnezeu – dacă trebuie să o căutăm – lăsând proprietatea ipostatică neatinsă129? Iar că nenaşterea nu e identică cu Dumnezeu, o poţi afla astfel: dacă ar fi identice, Dumnezeu care este Dumnezeu al unor existenţe, nenaşterea ar trebui să fie şi a acelora num ai – decât. Sau, deoarece nenaşterea nu e a nimănuia, n-ar trebui să fie nici Dumnezeu al vreunora. Căci lucrurile sunt la fel şi se arată la fel. Deci nenaşterea nu e a unora, căci a cărora ar fi? Şi nici Dumnezeu nu e Dumnezeu al unora. Căci este al tuturor130. Şi iarăşi, deoarece nenaşterea şi naşterea se opun una alteia, ca o deprindere, ar trebui ca şi fiinţele să se opună una alteia, ceea ce nu are loc131. Sau deoarece iarăşi deprinderile sunt mai înainte decât opusele lor, fiinţa Fiului nu trebuie să fie numai mai veche ca a Tatălui, ci şi desfiinţată de a Tatălui, după ipotezele tale132.