13.

Ce argument de neocolit mai aduc ei? Poate ultimul lor refugiu este acela că dacă Dumnezeu nu a încetat să nască, naşterea e nedesăvârşită şi cândva va înceta.

Iar dacă a încetat, desigur că a şi început. Iarăşi cei trupeşti cugetă cele trupeşti133. Dar eu încă nu spun dacă a Se fi născut e un fapt etern sau nu, până ce nu voi înţelege exact Cuvântul: „El mă naşte înainte de toţi munţii”

(Prov. 8, 25). Dar nu văd care e puterea constrângătoare a acestui argument. Căci dacă, după ei, Cel care a început va înceta, desigur că n-a început. Dar atunci ce vor zice ei despre suflet şi despre firea îngerească? Dacă au început, vor şi înceta, după ei. Iar de nu vor înceta, e vădit după ei că nici n-au început. Insă ele au început şi totuşi nu vor înceta. Dar după ei ceea ce nu va înceta nu a început. Iată deci gândul nostru: precum este o singură definiţie a calului, a boului, a omului şi pentru tot ce aparţine aceleiaşi specii – şi cel ce participă la o definiţie e numit aşa în sens (în mod) propriu iar ceea ce nu-i aparţine, sau nu e numit aşa, sau nu e numit în mod propriu – aşa şi Dumnezeu are o unică fiinţă şi fire şi se poate folosi pentru El acelaşi termen, chiar dacă este deosebit din unele puncte de vedere prin nume diferite.

Şi ceea ce este numit în sens propriu, aceea şi este Dumnezeu; sau invers: ceea ce este după fire, aceea se şi numeşte cu adevărat; sau chiar dacă nu în numiri, în cele reale, este pentru noi adevărul. Dar ei, temându-se să nu mişte totul împotriva adevărului, recunosc că Fiul este Dumnezeu când sunt siliţi de cuvântul (scrierilor sfinte) şi de mărturii, dar e Dumnezeu pentru ei în sens echivoc, recunoscându-i doar o împărtăşire de terminologie134.