14.

Când le obiectăm: cum nu e Fiu al lui Dumnezeu în sens propriu? Cum nu e nici cel pictat una cu cel viu?

Cum e deci Dumnezeu dacă nu e Dumnezeu în sens propriu? Ei spun: ce piedică este ca să se folosească pentru acestea un termen identic şi să fie amândouă indicate în sens propriu Ia fel? Şi ne prezintă câinele de pe pământ şi pe cel din mare, ca având un termen identic şi spunânduli-se aşa în sens propriu. Căci există un aspect de acelaşi gen în cele indicate la fel, chiar de se foloseşte un alt nume pentru un alt neam, care le distinge după fire.

Dar, în acelea, o, deşteptule, punând două firi sub acelaşi termen, nu prezinţi pe una superioară celeilalte, nici pe una anterioară şi pe alta ulterioară, nici pe una ca fiind mai mult şi pe alta mai puţin ceea ce li se spune.

Nimic din ceea ce le este aproape nu le impune această necesitate. Nu e mai mult câine primul şi al doilea mai puţin câine decât celălalt, adică cel de mare decât cel de pe pământ, sau cel de pe pământ decât cel din mare. Pentru, sau prin ce raţiune ar fi aceasta? Dar în cele de aceeaşi cinste, însă diferite, există o comunitate de termeni.

Insă aici tu recunoşti lui Dumnezeu calitatea de-a fi adorat şi de a fi mai presus de toată fiinţa şi firea – ceea ce e propriu lui Dumnezeu şi oarecum dumnezeirii – apoi după ce acorzi aceasta Tatălui, îl lipseşti de ele pe Fiul, şi-L subordonezi, şi-L pui în al doilea plan al cinstirii şi al închinării. Căci dacă prin litere îl declari asemenea, în realitate îl lipseşti de dumnezeire şi-L strămuţi cu viclenie, de la identitatea de nume, care are în sine o egalitate, la cea care leagă între ele cele ce nu sunt egale. Astfel, omul pictat şi omul viu sunt pentru tine mai aproape de dumnezeire decât dinii daţi ca exemplu. Altfel spus, le dai în amândouă cazurile, odată cu comunitatea de termeni, şi identitatea de cinstire a firii, chiar dacă îi presupui diferiţi. Şi aşa nu vei mai putea folosi pilda câinilor, spre a susţine egalitatea în dumnezeire. Căci ce folos de identitatea numelui (de omonimie), dacă cei care se disting nu au egalitatea de cinstire135? Fiindcă nu ca să arăţi egalitatea de cinstire, ci inegalitatea (între Tatăl şi Fiul), ai recurs la identitatea numelui (la omonimia) câinilor.

Cum s-ar dovedi cineva mai mult, decât prin aceasta, ca luptând cu sine însuşi şi cu dumnezeirea?