6.

Acestea la acest punct. Dar mai este şi o altă întrebare a lor foarte cutezătoare şi neruşinată. L-a născut, zic, pe Fiul fără voia Lui? Sau prin voia Acestuia? Ei ne leagă, precum li separe, din ambele părţi, dar prin legături care nu sunt solide, ci foarte putrede. Dacă fără voia Acestuia, zic, a fost constrâns Acesta. Cine L-a constrâns?

Iar dacă de voia Fiului, Acesta e Fiul voinţei Sale. Deci cum e din Tatăl? Ei plăsmuiesc din voinţă o maică nouă în locul Tatălui. Este totuşi în ceea ce spun un fapt care ne place: despărţindu-se de patimă, recurg la voinţă.

Căci voinţa nu e patimă (pasiune, pasivitate). Al doilea lucru e un soi de ajutor pe care îl vedem în ceea ce spun: prin aceasta îi putem strânge mai întâi mai de-aproape.

Şi iată acest ajutor: Tu, care afirmi cu uşurinţă tot ce voieşti, voind tu, ai venit la existenţă din Tatăl, sau nevoind? Dacă ai venit dintr-un tată fără să vrei, ai fost constrâns. Şi ce silă te-a constrâns? Şi cine te-a constrâns?

Vei spune că firea. Căci aceasta are şi înţelepciune. Iar dacă ai voit, tatăl tău dispare prin câteva silabe, căci ai apărut ca un fiu al voinţei tale, nu al unui tată. Dar eu cuget la Dumnezeu şi în legătură cu toate creaturile şi prezint întrebarea ta înţelepciunii tale. A creat Dumnezeu toate, ţinând seama de voinţa lor, sau cu sila? Dacă Silit, avem şi aci o constrângere şi pe cineva care constrânge. Iar dacă voindu-se ele, s-au privat de Dumnezeu, şi creaturile şi tu înainte de celelalte, care născoceşti aceste idei şi sofistichezi asemenea gânduri101. Căci prin voinţă creatura se desparte de Dumnezeu. Deci socotesc că altceva este cel ce vrea şi altceva voinţa (celui voit), cel ce naşte şi naşterea, cel ce vorbeşte şi cuvântul, dacă nu suntem beţi. Pe de altă parte, este cel ce se mişcă, pe de alta, aşa zicând, mişcarea102. Deci nu e al voinţei ceea ce se voieşte, nici al rostirii ceea ce se aude, ci ale celui ce aude, naşte şi vorbeşte. Totuşi în Dumnezeu în care sunt şi toate cele mai presus de acestea, Cel căruia îi este proprie naşterea (Fiului) îi este proprie în mod egal şi voinţa de-a naşte a Tatălui. Nu este nimic intermediar între ele, dacă admitem în mod total ideea că naşterea nu e superioară voinţei103.