9.

A născut deci Tatăl pe cineva care exista, sau nu exista? Ce aiureli! Acestea sunt valabile despre mine şi despre tine, care eram în parte ca „Levi în coapsa lui Avraam„ (Evr. 7,10), iar în parte am fost născuţi. Astfel, într-un oarecare mod al nostru, venim din cei ce sunt şi din cei ce nu sunt, într-un fel opus naşterii primitive, care a început să existe din nimic, deşi unii şi-o închipuie ca nefăcută110. Aici însă111 concură a se fi născut cu a exista şi cu „la început era„ (In. 1, l)112. Deci unde vei lăsa această întrebare dublă, îndoit de prăpăstioasă? Ce este mai vechi ca „la început era”, ca să plasăm acolo existenţa de cândva a Fiului, deci neexistenţa cândva?

„La început era” ar fi desfiinţat prin amândouă113. Şi dacă te-am întreba dacă şi Tatăl vine din cele ce sunt sau din nimic (din cele ce nu sunt), am risca să avem doi Taţi: unul preexistent Fiului şi unul existent din nimic, pătimind aceleaşi ca şi Fiul114, pentru jocurile tale de nisip şi pentru clădirile din nisip, care nu rezistă nici vânturilor celor mai slabe.

Eu deci nu primesc niciuna din acestea şi declar că întrebarea e absurdă şi că răspunsul nu e greu de dat115.

Iar dacă ţi se pare – după acele texte dialectice – că una din cele două afirmaţii este adevărată, primeşte din partea mea o mică întrebare: timpul este în timp sau nu e în timp? De este în timp, în care timp este? Şi prin ce se deosebeşte de celălalt timp? Şi cum îl cuprinde acela? Iar de nu este în timp, ce este acea înţelepciune de prisos, care introduce un timp netemporal? 116 Aşa, celui ce zice: „eu sunt acum”, dă-i un răspuns sau altul, fie că spune adevărul (recunoscând că minte), fie că minte (negându-l).

Nu i le vom da amândouă. Nu e cu putinţă aceasta. Căci sau recunoscând că minte, spune adevărul (dar minte), sau negând „adevărul, minte. Prin fiecare răspuns se spune în mod necesar că acela minte. Deci ce e de mirare? Precum aici se unesc cele contrare, aşa şi acolo sunt minciA treia cuvântare teologică noase ambele şi sofisma ta se va arăta o prostie117. Mai dezleagă-mi încă una din enigme: erai prezent ţie însuţi când erai născut şi îţi eşti prezent şi acum? Sau nici atunci, nici acum? Dacă erai prezent şi atunci şi acum, ca cine şi cui erai şi eşti? Şi cum cei doi aţi devenit unul? Iar dacă nu e adevărată niciuna din cele spuse, cum te-ai despărţit de tine însuţi? Şi care e cauza despărţirii? Dar (vei spune), este un lucru lipsit de cuminţenie a cerceta dacă unul este prezent lui însuşi sau nu. Aceasta se spune despre alţii, nu despre sine însuşi. Dar o ştii bine că e şi mai lipsit de înţelepciune a discuta despre cel născut „de la început”, dacă era înainte de naştere, sau nu era.

Aceasta e o discuţie care priveşte pe cei ce sunt supuşi deosebirilor produse de timp118.