10.

În al şaselea rând, să cugetăm la cuvintele: „Fiul nu poate face de la El nimic, dacă nu vede pe Tatăl făcând”

(In. 5, 19). Ele trebuie înţelese astfel: a putea sau a nu putea nu sunt cuvinte cu un singur înţeles, ci au mai multe înţelesuri. Într-un înţeles, în termenul „nu se poate” e vorba de lipsa puterii fie la un moment dat, fie pentru anumită lucrare: astfel copilul nu poate lupta, sau un căţel nu poate distinge obiectele, sau nu se poate bate cu un alt câine. Dar într-un viitor poate va vedea sau se va bate cu vreunul, chiar dacă cu altul nu va putea. În alt înţeles se arată în ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori: „Nu se poate ascunde o cetate aşezată deasupra muntelui” (Mt. 5. 14). Dar s-ar putea ascunde dacă s-ar ridica în faţa ei un munte mai mare. Şi iarăşi se afirmă într-un înţeles echivalent: „Ceea ce nu se cuvine”. Sau: „Nu pot prietenii mirelui să postească, atâta vreme cât e de faţă mirele” (Mt. 9, 15; Mc. 2, 19; Le. 5, 34), fie că e A patra cuvântare teologică vorba de mirele văzut trupeşte, căci timpul prezenţei nu e un timp de tristeţe, ci de bucurie – fie că e vorba de Cuvântul cugetat spiritual – căci de ce trebuie să postească trupeşte cei purificaţi de Cuvântul? Un alt înţeles al expresiei constă în a nu voi ceva: „Nu se puteau face semne acolo, pentru necredinţa celor ce-L primeau” (Mc.

6, 5; Mt. 15, 58). Căci deoarece era trebuinţă de amândouă pentru vindecări, adică atât de credinţa celor de vindecat, cât şi de puterea celui ce putea înfăptui vindecarea, nu are loc una când lipseşte însoţitoarea ei. Şi nu ştiu dacă nu trebuie echivalat înţelesul acestei expresii cu: „Ceea ce nu se cuvine”. Căci nu e cuvenită vindecarea celor ce vor fi păgubiţi prin aceasta din pricina necredinţei196. Acelaşi înţeles poate avea cuvântul „a nu putea” şi în expresia: „Nu poate lumea să nu vă urască pe voi” (In. 7, 7) şi: „Cum puteţi grăi cele bune, fiind răi”

(Mt. 12, 34). Căci cum sunt acestea cu neputinţă altfel decât pentru că nu sunt voite? Un astfel de înţeles este şi în expresiile: „Ceea ce naturii îi este cu neputinţă, este cu putinţă lui Dumnezeu, dacă voieşte”, încât se poate naşte acelaşi a doua oară (In. 3, 4); sau: „Nu trece cămila prin urechile acului” (Mt. 19, 24). De fapt, ce ar împiedica să se producă şi acestea dacă ar voi Dumnezeu?