11.

În afara tuturor acestora există ceea ce e absolut imposibil şi de neacceptat. Aceasta o voi cerceta acum.

Precum zicem că este imposibil ca Dumnezeu să fie rău197, sau să nu fie198 – căci aceasta ar însemna mai mult o neputinţă a lui Dumnezeu, decât o putere – sau să existe nimicul sau ca doi ori doi să fie şi patru şi zece – aşa e cu neputinţă şi de neacceptat să facă Fiul ceva ce nu face Tatăl199. Căci toate câte le are Tatăl, sunt ale Fiului (In. 16,

15); precum şi invers, cele ale Fiului sunt ale Tatălui.

Nimic nu e deci propriu unuia singur, pentru că toate Sunt comune. Fiindcă şi existenţa însăşi este comună şi de aceeaşi valoare, deşi Fiul o are de la Tatăl. De aceea se şi spune: „Eu viez pentru Tatăl” (In. 6, 58), nu pentru că viaţa şi existenţa Lui sunt susţinute de Tatăl200, ci pentru că există fără început şi necauzat de la Tatăl201.

Dar vede pe Tatăl făcând şi face la fel. Cum? Oare aşa, ca cei ce desenează forme şi scriu litere, care nu pot ajunge altfel la adevăr, decât privind la modelul, şi fiind călăuziţi de el? Dar cum are înţelepciunea nevoie de Cineva care să o înveţe, sau nu va face ceva, fără să fie învăţată?

Şi cum a făcut ceva, sau va face Tatăl? Oare a dat existenţă mai înainte altei lumi, decât celei prezente şi va da existenţă uneia viitoare şi privind la ele, Fiul a produs-o pe una şi o va produce pe alta? In acest caz vor fi patru lumi, unele făpturi ale Tatălui, altele ale Fiului. Ce nebunie! Fiul curăţeşte de lepră (Mt. 8, 3; Mc. 1, 40; Le. 5, 13;

17, 18), izbăveşte de demoni (Mc. 1, 34 etc.) şi de boli

(Mt. 8,16 etc), învie morţii (Mt. 9,25; Mc. 5, 42; Le. 8, 55;

— L5; In. 11, 44), umblă pe mare (Mt. 14, 25; Mc. 8, 48; In. 6,19), şi le-a făcut toate câte le-a făcut. Care din ele şi când le-a făcut Tatăl mai înainte? Nu e vădit că în Tatăl sunt modelele lor, iar Fiul le înfăptuieşte, nu ca un rob, nici ca un neştiutor, ci ca un ştiutor şi Stăpân şi, spunând mai propriu, ca Tatăl202? Aşa înţeleg eu textul: „Cele ce le face Tatăl, şi Fiul le face întocmai” (In. 5, 19), nu după asemănarea celor ce sunt făcute, ci după egala demnitate a puterii. Şi acesta este cazul şi pentru textul: „Până acum Tatăl lucrează, şi Fiul lucrează„ (In. 5, 17). Şi nu numai aceasta, ci şi guvernarea şi conservarea celor create, cum arată textul: „Face pe îngerii Săi duhuri„ (Ps. 103, 5) şi: „întemeiază pământul pe temelia Lui” (Ps. 103, 6)203.

Aceasta se spune pentru toate cele odată stabilite şi făcute: „Şi dă tăria tunetului” (Iov. 38, 25) şi: „Produce vântul”

A patra cuvântare teologică

(Amos 4, 13). Raţiunea acestora a primit fiinţa odată pentru totdeauna, dar lucrarea lor continuă şi acum.