4.

Dar care este al doilea text, cel mai mare şi de nebiruit al lor? „Căci El trebuie să se împărătească” (I Cor. 15, 25), până cândva, şi să fie primit în cer până la timpurile restabilirii voite (Fapte 3, 21) şi să aibă şederea de-a dreapta, până ce se va pune stăpânire peste vrăjmaş

(Ps. 109,1). Iar după aceea, ce va fi? Va înceta împărăţia şi va fi alungat din ceruri? Cine îl va face să înceteze?

Sau pentru care cauză? Ce îndrăzneţ interpret eşti tu şi ce mare adversar al împărăţiei? Dar nu auzi că împărăţia Lui nu va avea sfârşit? (Le. 1, 33). Iar aceasta o suferi pentru că nu cunoşti că cuvântul „până”, nu se opune numaidecât viitorului, ci arată ceea ce va fi până atunci, fără să nege că aceasta va fi şi după aceea. Sau cum vei înţelege, ca să nu spun altele, cuvântul: „voi fi cu voi până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20)? Oare după aceea nu va mai fi? Şi care ar fi motivul176? Dar urmarea nu e numai aceasta. Ci şi că prin aceasta nu se mai disting înţeles urile (unite în calitatea de împărat). Căci se spune că împărăteşte într-un înţeles, ca Atotţiitor şi împărat, şi al celor ce voiesc şi al celor ce nu voiesc. Iar în al doilea înţeles, ca Cel ce produce în noi supunerea şi ne pune sub împărăţia lui pe noi, care primim să fim împărăţiţi de El. Împărăţia Lui, înţeleasă astfel, nu va avea sfârşit.

Căci al celei în al doilea înţeles, care îi va fi sfârşitul? Că ne va lua sub mâna Sa când vom fi mântuiţi. Căci de ce mai trebuie să producă supunerea celor ce sunt odată supuşi? După aceasta, El se scoală să judece pământul şi să despartă pe cei mântuiţi de cei pierduţi (Mt. 25, 32).

După aceasta, „stă Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor”

(Ps. 81, 1), a celor mântuiţi, distingând şi împărţind fiecare din acestea după cinstea şi locaşul (In. 14, 2) de care este vrednic177.