5.

Uneşte cu aceasta şi supunerea cu care vei supune pe Fiul Tatălui. Dar de ce spui că acum încă nu este supus? Oare are nevoie să se supună, peste tot, lui Dumnezeu, fiind Dumnezeu? 178 Vorbeşti despre El ca de un tâlhar oarecare, sau de un vrăjmaş al lui Dumnezeu?

Dar cugetă astfel: precum a fost numit „blestem” (Gal. 3,

13) pentru mine, Cel ce desfiinţează blestemul meu şi „păcat” (II Cor. 5, 21), „Cel ce ridică păcatul lumii” (In. 1,

29) şi Se face noul Adam în locul vechiului Adam, aşa îşi însuşeşte şi nesupunerea mea, ca Cel ce e capul întregului trup (I Cor. 15, 15). Deci câtă vreme eu sunt nesupus şi răzvrătit prin negarea lui Dumnezeu şi prin patimi, se spune că este nesupus şi El din pricina mea179.

„Dar când se vor supune Lui toate” (ICor. 15, 28) – şi ele se vor supune prin cunoaştere şi prin prefacere – atunci şi El a împlinit supunerea, aducându-mă pe mine mântuit180. Căci aceasta e supunerea lui Hrisţos, după înţelegerea mea: împlinirea voii Tatălui. Dar atât Fiul supune toate Tatălui, cât şi Tatăl, Fiului, întâiul lucrând, iar CelăA PATRA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ lalt binevoind181. Ceea ce am spus şi mai înainte182. Şi astfel Cel ce S-a supus prezintă lui Dumnezeu ceea ce I s-a supus (I Cor. 15, 28), făcându-Şi al Său ceea ce este al nostru.

Aceasta mi se pare că o spune şi textul: „Dumnezeule, Dumnezeule, ia aminte la Mine, pentru ce M-ai părăsit” (Ps. 21, 1). N-a fost părăsit fie de Tatăl, fie de dumnezeirea Sa, cum pare unora, ca de una ce s-ar teme de patimă (de moarte) şi de aceea s-ar retrage de la Cel ce pătimeşte183. Căci cine L-a silit să Se nască sus (începutul), fie să Se nască aici jos, fie să Se urce pe cruce? Iar, El înfăţişează în Sine ceea ce e al nostru. Căci noi eram mai înainte părăsiţi şi dispreţuiţi (îs. 58, 6), apoi primiţi şi mântuiţi prin Patimile Celui fără patimă (nepătimitor); El Şi-a însuşit greşelile şi păcătoşenia noastră, cum spune în continuare Psalmul (21, 2-3). Căci este vădit că Psalmul 21 se referă la Hristos.