CAP. AL 11-LE PENTRU TRÂNDĂVIRE

Trândăvire este o ură a lucrării cei de trebuință, iar trândavul îș pune toată silința ca să nu facă nimica. El lucreazâ atâta ca să piardă vreme cât alții să sâlesc ca să o câștige, și dacă, zâcându-sâ, îi va da cineva ca să facă vreo treabă trebuincioasă, cel mai nătărău nu să miarâ atâta cum s-o sfârșascâ, precum el cum s-o înceapă. I-i urâtâ vara pentru câ-i zâua mari; o are de păcat să-ș scoale păr după răsărita soarelui, și zaci în pat nu doar că vre să doarmă, dar pentru că i-i leni să-s îmbraci. Nevoie trebuie să-l silească să facă vreo hotărâri, și, dacă nu poate să scapi de vreo treabă, priimești încaltea, de să poate, să o mute pe altă vremi. Di-i dă cineva vreo povâțuire sau sfat, îl uită. De îl cheamă la giudecată, protimisăște să-ș piardă dreptul decât să-s ostineascâ ca să-ș înfâțoșazi la vadeaua hotărâtă. De multe ori să culcă să doarmă fârâ sâ-s mai dizbraci, ca să nu să ostineascâ de două ori. Mănâncă și nu să închină niciodată altfel decât ca să adoarmă închinându-sâ. în visurile lui nu să temi de altă decât cum să lucrezâ. Pintre o mii îl poate cineva cunoaște de pe mâinile lui celi scârnave, de pe straile celi întinate și colbăite și de pe cămeșa sa care pare că caută să poată întreci în necurații obrazul său cel feștelit. Să caute cineva trupul său, și va vide doi ochi urduroși, o limbă groasă și un pântice idropicos. Să socotească cineva și va înțălegi că el nu este altă decât o agalmă neânsuflețită și nici ari ceva ominesc în sâne decât chipul și limba.