CAPITOLUL AL 10-LE PENTRU LINGUȘIRE

Lingușitoriul nu gândești la altă decât la folosul său. El nu află nici vedi undeva vreo lipsă sau cusur. Ochii săi paravlepsăsc orice rău și prifac răutățile în fapte bune. Gura lui să deschide numai ca să laude pe alții. Cuvintile lui nu cuprind altă decât mierari. Din toate titlurile pe care deșărtăciune le-au aflat nu esti nici unul pe care să nu-l dei el orișicui. El nu cercetează dacâ ceea ce spuni îi minciună sau adivăr, agiunge să placă celui ce o spuni. Tot meșteșugul lui este o înșălăciuni musicească a căria canoane sunt minciuna și călcare de giurământ. Cheltuiești mai multă vremi ca să-ș măreascâ folosul decât norocire, și să prifaci precum Protef în toate chipurile cu care să poate face plăcut celuialalt. De aude pe boieri zicând câ-i cald, el începi să asude, măcar de plesnesc pietrile de ger, iar, din împotrivă, de să jăluiești boieriul câ-i frig, tremură, de să șâ topăsc metalurile de nădușală. Vorovind cu dânsul, îl înalță pănâ la nouri, zicând: Tu ești lauda neamului, mărirea patriei, slava înțălepților și altile de aceste. El îi ceri sfat pentru toate, și să supune cuvintelor lui ca unor sfinte poronci. Nu continești de a-l lăuda și în neființa sa, când știi că va auzi sau să află vreunul din cei de față care îi va spune. Iar de să întâmplă de față boieriul, să fățărnicești că adecă pentru măsurare vre a-ș tăinui lauda sa, dar nu vorbești niciodată atât de încet încât să nu vie întru urechile sale. El știi îndrepta toate cusurile și toate vicleșugurile, și are meșteșug să puie la orice rană alifii, într-un cuvânt, el nu faci nici o deosăbire între bine și rău, între cinste și necinste, faptă bună și răutate. Galantonul îl are de-a pururea lângă sâne, și cel puternic la urechile sale. El este ciuma curților, prietinul mesii, idolul celor mari și, în sfârșit, slujitori și organ a diavolului.