CAP. AL 12-LE PENTRU ISCODIREA

Iscodirea esti o periérghii a sufletului prin care iubești cineva să afle ale streinilor răle. De la iscoditori poate cineva afla toate novitalile, căci el pentru aceasta le adună ca să ie poată iarâș împrăștia. Lui toate pricinile statului și a altor oameni îi sunt știute, mai ales știe a împodobi povestirile lui cu atâte particularnice întâmplări, ca când au fost de față la Divan sau le-au văzut cu ochii săi. Nu să poate să treacâ vreun secretari, vreun slujitor, vreun ciohodari pe care să nu-l însărcineză cu o mie de întrebări, și de voiești acela să-s ducă, îl gonești păn îl agiunge și nu-l lasâ păr nu-i va spuni vreo minciunică. Aleargâ de la o casâ la alta, de la mătușă la nepoată, de la bisăricâ în târg. Cu unul vorbești și ascultă pe zăci. Aici să uită și aiuri caută, și după cum puțină istețime trebuiești spre a afla cineva streinile cusururi, asămine îș puni el toatâ sâlința ca să le mărească cu microscopul zavistiei, îș triimeti slugile prin iarmaroc, răspintini, pe la botezuri, nunți și îngropări. Bini-au venit! Dacă li-i plină gura de novitale și limba încărcată de minciuni. Așișdire apucă cu binișoru și slugile streine îi lingușăște și iscodești de la dânșii cum trăiești boieriul cu cucoana? Cu ce oameni să adună? Ce mănâncă? Ce vorbesc? Ce fac? Ce gioacă? Ce câștigă? și ce păgubesc? într-un cuvânt, toată treaba lui este să alergi din uliță în uliță, din famelii în famelii, ca să iscodeascâ. Dintru aceasta urmează că urâciune obșteascâ este plata slujbilor lui. Poate credi că ari atâta dușmani câți prietini și că nu ari prietin decât pe acel ci ari noroc să nu-i fii cunoscut. Vorbești și nimini nu-l credi. Trăiești și nime nu-l iubești. Moare și nimărui nu-i pari rău decât dacă nu zici cineva: Păcat că n-au murit mai de mult!