CAP. AL 13-LE PENTRU FĂȚĂRIE

Fățăria este o prifaciri a cuvintelor și a faptelor spre înșălăciunea altora. Fățarnicul esti cu două fețe și cu două suflete. Credi cineva că s-au însoțit cu posomorâre și melanholie, căci amândouâ aceste să văd în fața sa, în vremi ce inima lui ești plină de răutate și înșălăciuni. Râdi sângur când socotești cu ce chip frumos știi să înșăle pe oamenii ci-l văd și-l ascultă. Toată evlavie și credința cătrâ legi să văd zugrăvite pe fața sa: pe dinlăuntru lup și pe dinafară oai. Nu esti prost la nimic, fără numai la strai, și inima lui nu ari mai necredincios dragoman decât limba sa. Când iesâ dimineața și să duci la bisărică, sărută toate icoanile cu atâta evlavii și smerenii, parcâ va să-s poticnească și să cadă gios; să închină lui Dumnezău pe cari în sâni îl hulește, ridică ochii la ceri (socotiți oari că inima sa știi ce zic buzile lui?), când să scoală iar în picioari, se uită în giur împregiur și să vedi ca când ar fi cu totul învăpăiet de râvnă și de dragoste dumnezăiască! De întâlnești pe vreun prietin a lui pe drum, îndată îl apucă de mână, îl îmbrățoșazâ, îl sărută și îl giură să-ș catadecsască să vii acasă la dânsul să-l vadă, dar îndată ci acela să duci, să bucură că s-au mântuit de dânsul așa de bine, iar dacă să întâmplă acela să vii nechemat, îndată iarâș ia fața curată, îl heretisăști cu plecăciuni și îl roagă să-l ierte pentru proasta priimiri, dar să uită cruciș împreună cu fimeia lui cu mari neplăceri pentru că să sâlesc să gătească mai multe bucate decât celi obicinuite; cuvinte dulci și shimi prietinești nu-i lipsăsc niciodată, într-un cuvânt, el esti sfântul streinilor, sarcina megieșilor, stricător binelui, diavol în casa lui, înger în lumi, și mult mai primejdios când îi înger, decât când îi diiavol.