Războaiele italiene până la pacea de la Cateau-Cambrésis.

Prin tratatul de la Madrid (1526) Francisc I fu eliberat în schimbul abandonării Italiei şi Burgundiei. Întors în patrie el refuză să se conformeze acestor prevederi şi declanşă un nou război în alianţă cu statele italiene („Liga de la Cognac”). Armatele sale nu avură însă succes. În fruntea trupelor imperiale conetabilul de Bourbon invadă peninsula şi neavând cu ce să-şi plătească soldaţii le permise să jefuiască Roma şi să-l răscumpere pe papă; dar fu el însuşi ucis în aceste tulburări (1527). Pacea de la Cambrai consfinţi în 1529 înfrângerea lui Francisc; dar el nu abandonă speranţa de a pune mâna pe Italia, poarta spre inima Europei centrale. Alte două războaie, în 1536-l538 şi în 1538-l547 nu reuşiră să modifice substanţial situaţia: Franţa nu era destul de puternică iar Imperiul avea de luptat şi pe alte fronturi, un rezultat decisiv părând practic imposibil. Succesorul lui Francisc, Henric II, se alie cu principii reformaţi germani şi mută conflictul la frontiera renană, cucerind oraşele strategice Metz, Toul şi Verdun. Carol Quintul încercă fără succes să reiaMetz în 1552 şi fu învins doi ani mai târziu la Renty; războiul continuă fără vreun rezultat atât pe Rin cât şi în nordul Italiei până în 1556 când forţele păreau complet epuizate; dar după un scurt armistiţiu, Filip II, fiul lui Carol şi succesorul său pe tronul Spaniei, reluă operaţiunile.

Frontul italian fusese abandonat de; teatrul de război se mută în nordul Franţei, unde în ciuda unei mari victorii, tercios-urile spaniole nu reuşiră să cucerească fortăreaţa Saint-Quentin (1557). Nici aliaţii lor englezi nu avură mai mult succes, pierzând portul Calais în 1558; un an mai târziu, Filip semnă pacea la Cateau-Cambrésis (2-3 aprilie 1559). Francezii renunţau definitiv la Italia, păstrând în schimb Calais şi cele trei oraşe; astfel luară sfârşit războaiele italiene.