Eşecurile italiene şi războiul din Balcani.

Intrarea Italiei în război a venit extrem de târziu; Mussolini se temea chiar să nu piardă momentul în care ar fi putut profita la maxim de victoria Axei, iar în cazul înfrângerii Franţei, chiar această a fost situaţia, atâta vreme cât italienii nu au ajutat practic în nici un fel ofensiva germană. În războiul cu Marea Britanie, Hitler şi-a rezervat cucerirea metropolei, în vreme ce aliaţii săi au primit sarcina atacării imperiului colonial englez. În toamna 1940 trupele italiene au atacat Grecia şi Egiptul, în vreme ce flota încerca să lichideze forţele britanice din Mediterana. Armata lui Mussolini s-a dovedit însă incapabilă să facă faţă atât englezilor, cât şi grecilor; mai mult, în primele luni ale lui 1941 Etiopia a fost cucerită de un corp expediţionar aliat, ofensivă din nordul Africii a fost zdrobită şi respinsă până în Tripolitania iar trupele elene au avansat până în Albania italiană. Hitler a decis să-l susţină pe Duce pentru a redresa situaţia şi a salva prestigiul Axei: un corp expediţionar german, celebrul Afrika Korps, a redresat situaţia din nordul Africi, recucerind terenul pierdut de italieni, în vreme ce în Balcani se pregătea lichidarea Iugoslaviei, ce refuza să coopereze cu Axă. Aceasta a durat doar ceva mai mult de 10 zile (apr. 1941); apoi forţele naziste au trecut la lichidarea rezistenţei Greciei; pe 27 aprilie drapelul Reich-ului era arborat în Atena. Singura rezistenţă mai însemnată s-a înregistrat în Creta, unde combatanţii au avut mai multe pierderi decât în toată campania din Balcani; dar şi aici ultimul nucleu de rezistenţă a capitulat la 1 iunie. Consecinţele acestor operaţiuni au fost însă extrem de importante: în primul rând Italia şi-a dovedit extrema slăbiciune şi, cerând ajutor Reich-ului, a fost transformată într-un vasal; apoi cucerirea Balcanilor a pus în siguranşă petrolul românesc, vital pentru deplasările armatei germane; iar Stalin a dovedit, prin totala sa neintervenţie şi prin faptul că a cerut paridelor comuniste din ţările aflate în război cu Axa să nu-şi susţină guvernele, că URSS accepta dominaţia germană în Europa.

Share on Twitter Share on Facebook