Franţa.

O dată cu înrăutăţirea situaţiei socio-economice la mijlocul deceniului al patrulea, nemulţumirile au crescut. Regele l-a destituit pe Guizot, care decretase anterior restricţionarea organizării demonstraţiilor publice, însă acţiunile de masă au continuat. Ludovic a trimis trupe ca să disperseze mulţimea.

Violenţa represiunii a transformat protestul într-o revoluţie republicană. Unităţile militare au dovedit o simpatie crescândă faţă de revoluţionari, astfel încât rebelii au dispus de suficiente forţe pentru a cuceri Parisul. Ludovic Filip şi Guizot s-au refugiat în Anglia. Astfel, primul rege burghez al ţării a devenit şi ultimul ei monarh.

Revoluţionarii s-au reunit în grabă, proclamând Franţa pentru a doua oară republică şi numind un guvern provizoriu. Această organizaţie politică provizorie decreta dreptul tuturor bărbaţilor adulţi de a vota alegerea unei adunări constituante care să formeze guvernul permanent – ca răspuns la cererea micii burghezii şi a muncitorimii de a primi drept de vot. Tot ca o recompensă acordată muncitorilor, conducerea provizorie recunoştea oficial dreptul la muncă al fiecărui cetăţean.

În noiembrie 1848 când adunarea a prezentat constituţia celei de a doua Republici, prevederile ei atestau accederea la putere a întregii burghezii, nu numai a membrilor bogaţi ai clasei mijlocii.

Totodată, constituţia garanta dreptul la vot pentru toţi bărbaţii adulţi, stabilea un parlament unicameral, un executiv cu puteri sporite şi asigură protecţia absolută a dreptului de proprietate.

Constituţia mai stipula şi alte drepturi individuale de factură liberală, în schimb respingea ideea garantării dreptului la muncă.