Austria.

Vestea triumfului obţinut de revoluţionarii francezi în februarie 1848 i-a determinat pe supuşii liberali şi naţionaliştii din cadrul Imperiului habsburgic să treacă la fapte.

Într-un discurs ţinut la Budapesta (3 martie), Lajos Kossuth i-a chemat pe maghiari să i se alăture în lupta pentru un guvern liberal şi pentru restrângerea controlului austriac asupra ţării lor. Zece zile mai târziu, demonstranţii au înfruntat parlamentul imperial din Viena, cerând înfăptuirea de reforme. Încercarea armatei de a împrăştia protestatarii a produs învălmăşeală pe străzi. Împăratul a fost cuprins de teamă şi a retras sprijinul acordat lui Metternich.

Cancelarul şi-a dat demisia şi s-a grăbit să se refugieze în Anglia, punând capăt unei lupte antirevoluţionare de patruzeci de ani. În continuare, împăratul Ferdinand de Habsburg a declarat că va accepta toate cererile populaţiei austriece.

Forţele naţional-liberale din Ungaria, conduse de Kossuth, au profitat de ocazie. Ele au elaborat „Legile din martie”, care proclamau sfârşitul imixtiunii austriece în sistemul de guvernare din Ungaria, deşi împăratul continuă să-şi păstreze titlul de monarh al ţării. Aceste legi prevedeau crearea unui parlament reprezentativ al Ungariei, promiteau alegeri democratice, aboleau şerbia şi privilegiile aristocratice şi instituiau libertatea presei. La începutul lunii aprilie, cehii din Boemia habsburgică au obţinut de la Ferdinand unele concesii referitoare la crearea unor condiţii asemănătoare celor din Ungaria.

Printre promisiunile făcute în martie de împărat supuşilor săi austrieci se număra şi promulgarea unei noi constituţii care să le satisfacă aşteptările, Totuşi, la 25 aprilie, Ferdinand a impus propria constituţie. Aceasta garantă existenţa unui parlament reprezentativ, a unui guvern responsabil şi a dreptului de vot pentru toţi bărbaţii adulţi. Împăratul făcuse însă prea puţine concesii ca să-l înduplece pe liberalii austrieci. Starea de revoltă s-a perpetuat şi, în cele din urmă, în luna mai împăratul a părăsit Viena, refugiindu-se în ambianţa mai calmă din Innsbruck.

Revoluţionarii au preluat puterea şi, în iulie, au decretat desfiinţarea tuturor obligaţiilor ţărănimii faţă de nobili.

Până în mai 1848 revoluţionarii din Ungaria, Boemia şi Austria au obţinut victorii separate, dar cum nu formau un front unit împotriva guvernării imperiale habsburgice, învingătorii au pierdut curând puterea politică. În iunie, armatele imperiale au atacat Praga, unde i-au înfrânt pe rebeli. În octombrie, trupele imperiale recuceresc Viena. Astfel, naţionaliştii unguri au rămas singuri în confruntarea cu forţele habsburgice. Mai mult, ei au fost lipsiţi de aportul revoluţionar al românilor din Transilvania, preţioşi aliaţi în lupta contra unui adversar comun.

Înainte de sfârşitul anului 1848 împăratul Ferdinand, ale cărui puteri fuseseră mult diminuate, a cedat tronul în favoarea nepotului său, Franz Joseph (1848-l916). Tânărul monarh s-a aliat cu succesorul lui Metternich, prinţul Felix von Schwarzenberg, iniţiind o nouă campanie antirevoluăionară. El a anulat libertăţile acordate de către Ferdinand Ungariei şi a trimis un corp expediţionar. Ungaria a respins atacul, rezistând până în momentul în care ţarul Nicolae I a trimis o armată numeroasă în sprijinul împăratului austriac. La mijlocul anului 1849 Franz Joseph avea puteri depline asupra bătrânului imperiu central-european.